Modificarea Codului de procedură fiscală

13 feb. 2020
Vizualizari: 973

O.U.G. nr. 24/2020 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (M. Of. nr. 107/ 12 februarie 2020)

Prin OUG nr. 24/2020 se modifică:

1. Codul de procedură fiscală. Principalele modificări se referă la activitatea controlul operativ și inopinat. Astfel, acesta se efectuează de către funcționarii publici din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală (în reglementarea anterioară, inspectorii antifraudă). Aceștia au obligația de a se legitima la începerea controlului.

Se introduce contravenția constând în neîndeplinirea măsurilor dispuse de funcționarii publici din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală (constituie contravenție dacă fapta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii, infracțiuni).

2. Acte normative privind organizarea ANAF:

2.1. OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Modificările se referă la (i) conducerea Direcției generale antifraudă fiscală, (ii) funcțiile utilizate în cadrul acestei direcții (funcții publice generale și funcții contractuale), (iii) desființarea unor funcții publice specifice din cadrul direcției și condițiile de încadrare a personalului de pe aceste poziții pe funcții publice generale.

Organizarea, modul de funcționare, numărul de posturi ANAF, inclusiv cele aferente structurii antifraudă și alte măsuri de reorganizare vor fi stabilite prin hotărâre de Guvern (în 30 zile de la intrarea în vigoare a OUG nr. 24/2020 – până la 13 martie 2020).

2.2. OG nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar. Modificările au în vedere: reducerea numărului de vicepreședinți ANAF (la 3), organizarea cabinetelor demnitarilor și numărul de posturi din subordinea acestora.

În urma intrării în vigoare a OUG nr. 24/2020 se abrogă HG nr. 677/2013 privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcției publice specifice de inspector antifraudă în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

 

Modificarea Codului de procedură fiscală was last modified: februarie 13th, 2020 by Emilian Duca

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autori:

Emilian Duca

Emilian Duca

Este doctor în economie și are studii juridice, este consultant fiscal, membru al Camerei Consultanților fiscali din România. Cu aproape 20 de ani de experientă în consultanță fiscală și de afaceri, atât în sectorul public cât și în companii private, participă frecvent ca lector la conferințe și seminarii pe teme economice și de fiscalitate, precum și la emisiuni TV pe teme economice.
A mai scris:
Alina Duca

Alina Duca

Are pregătire universitară economică și juridică. Are experiență semnificativă în domeniul economic, al legislației vamale, fiscale și contabile.
A mai scris: