Omul care stă de vorbă cu veșnicia: Mihai Șora

23 oct. 2020
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 444

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Intrăm în viață treziți de lacrimile de bucurie ale mamei care își dezmiardă pruncul, minunea pură, plină de dumnezeire, care vine doar atunci când inima ei plânge, mai cuminte ca oricând, a așteptare.

Venim pentru a ne bucura, asta e simpla menire a omului. Bucuria e precum mierea, umple fagure după fagure, hrănește stupul, dă zumzet vieții (…banala noastră viață are nevoie de atâta bucurie!).

Conferința națională de Drept Penal al Afacerilor, ediția a VIII-a, ON-LINE

Unii înțeleg devreme, alții mai târziu că bucuria e oriunde, înăuntrul și împrejurul nostru. Trebuie doar să o căutăm. Să o ademenim în viața noastră.

Ea apare într-o zi. O privim cu ochi mari, deschiși de copil sau prin ochelari, precum fundul de borcan.

Devreme, o căutăm pe gaura cheii, în fărâma de lume, ca o vată de zahăr pe băț, ce se arată dincolo de ușă, în fața căreia ne minunăm și uităm a respira.

Mai târziu, o găsim în slovele ce ne aruncă în față, lamă de cuțit, înțelegerea că viața noastră e doar un banal cotlon cu uși (cu prea multe uși, unele închise, în care batem cu pumnii a neputință, în spatele cărora suferim fără a înțelege că la doi pași alte uși stau deschise de-o veșnicie, așteptându-ne, în care căutăm de multe ori bucuria acolo unde ea nu sălășluiește și gândim prea târziu, pentru a mai găsi ușa potrivită… deschisă).

Pe parcurs, învățăm că bucuria e un fir îngust de apă, ce se agață într-un început de stâncă sticloasă și rece, pentru a o răzbi, ca mai apoi să o îmbrățișeze și să o adoarmă sub cursul ei lin, într-un dulce sărut ce o va rotunji etern. Pentru bucurie nu sunt stavile, ea oricând poate inunda câmpurile arse ale durerii, poate vindeca suferința, poate aduce speranța.

„Un bob zăbavă”, atât îi trebuie bucuriei să apară, dacă ai credința că ea umblă pe undeva, prin acareturile casei, prin șura vecinului sau sus, în colțul dealului, prin miriște sau poate chiar ascunsă în ghemul de blană ce toarce cuminte la picioare. Și lucrurile mărunte din viața ta pot fi izvor de bucurie și de veșnicie, dacă inima-ți e deschisă să se adape la taina bucuriei.

Mai devreme sau mai târziu, aflăm că bucuria înnobilează inimi, că e un fluviu ce duce departe semințele vieții, că o bucurie împărtășită (împărțită, precum o pită, celorlalți) e doar un dar din darul ce va face Raiu’, că de renunți azi cu bucurie la tine, pentru a te împărți celorlalți, inima ta va dospi a veșnicie, împrăștiind miros de cozonac.

Plecăm din viața ce ne-a fost hărăzită, când bucuria dispare, când își pierde chipurile în care se scaldă zi de zi, într-un perpetuu botez de lumină și mântuire. Când dispare rostul (știi, viața fără rost nu e viață… și nici măcar gând).

Puțini înțeleg că bucuria o poți atinge doar de uiți ce este răul, de parcă nici nu ar fi fost vreodată. Doar un suflet care se bucură rămâne mult timp în cuibul trupului. Acesta pare a fi secretul veșniciei. Adevărul îl știe doar filosoful Mihai Șora, omul care stă, în fiece zi, de vorbă cu veșnicia. Își au atâtea de spus…

 

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

 

 

Legal Point: Avem privilegiul să stăm astăzi de vorbă cu academicianul Mihai Șora. V-ați născut în vestul patriei. Sunt oamenii de acolo mai calzi? A fost aceasta un bun augur pentru dumneavoastră?

Mihai Șora: Nu știu dacă oamenii sunt mai calzi; sunt oamenii printre care m-am născut, pur și simplu. Tatăl meu era bihorean, mama mea – bănățeană. S-au întâlnit venind unul de la nordul Mureșului, altul de la sud, și au fondat o familie. Tata a fost preot într-o comună din Timiș și – după câtva timp (eram încă un copil, în a doua clasă primară) – a fost ales preot la o parohie din Timișoara. Funcționa, în anii aceia, sistemul șagunian, când preoții dădeau concurs și erau aleși de credincioși, într-o parohie, nu erau numiți de ierarhia lor bisericească. Poate că lucrul acesta, accentul pus pe rolul și opțiunile mirenilor, nu trebuie neglijat când ne întoarcem în timp și cercetăm viața Bisericii noastre, în interiorul marii familii care este acest popor.

Legal Point: Cum v-a fost copilăria?

Mihai Șora: Copilăria mea a fost paradisiacă, așa cum este copilăria tuturor copiilor din lume, când nu ajunge să fie supusă rigorilor lumii adulților, când nu se află sub semnul greutăților, al nevoilor, al suferinței. Eu am trăit într-o casă îndestulată, într-o lume așezată, cu un ritm al vieții care era firesc, bine cumpănit, în care puteai crește armonios, fără îngrădiri absurde sau meschine. Tatăl meu fiind preot și obișnuind să adune în preajmă-i copiii satului, aveam o mulțime de prieteni printre aceștia. De altfel, satul era locul nostru de joacă, de la un capăt la altul, cu o mulțime de „atracții”, începând cu podurile, hambarele, grădinile, crângurile și poienile din jur, unde noi, copiii, descopeream, de fapt, lumea: plenitudinea naturii și prietenia cu ea.

Legal Point: A fost fără griji…

Mihai Șora: Da, ca toate copilăriile… Am trăit în rai. Firește, de consistența acestui „rai”, de lumina și esențele lui nu-ți dai seama în chiar clipa în care ești acolo; însă – dacă ai suficientă deschidere, dacă știi să-l primești, să-l interiorizezi – te poți întoarce mereu la el, odată devenit adult, îl poți duce cu tine ca pe un dar prețios; din dar, copilăria devine har. Un adult care a izbutit, de-a lungul vieții, să-și păstreze fărâma de copilărie din el, care a reușit – cu alte cuvinte – să păstreze nealterat copilul care fusese odinioară, acea inocență ființială și curiozitate perpetuă, este, cred, cel mai adesea, un adult împlinit.

Legal Point: Dacă facem câțiva pași în viața dumneavoastră, constatăm faptul că ați avut șansa, de tânăr, să studiați sub bagheta unor oameni de cultură celebri. Cum i-ați caracteriza, într-o singură frază, pe următorii trei titani: Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu și Mircea Eliade? Pe care am înțeles că ați avut ocazia să-i cunoașteți personal.

Mihai Șora: I-am cunoscut personal și foarte bine, chiar. Eram dintre studenții lor preferați și ne împrietenisem, într-un fel oarecare, încă din timpul studenției mele. Este dificil să-i caracterizez „într-o singură frază”: erau oameni întregi, în primul rând. Cu alte cuvinte, nimic din ce este omenesc nu le era străin. Cu toate că – precizez imediat – erau diferiți între ei, iar diferențierea aceasta nu privea doar felul în care se raportau la lume, ci însuși nivelul ideatic, febrilitatea ideilor care îi puneau în mișcare, le motivau acțiunile și gesturile publice.

Legal Point: Nae Ionescu…

Mihai Șora: Nae Ionescu era profesorul tuturor, nu numai al meu, ci chiar al celor care, în vremea aceea, erau asistenți universitari. El avea un fel de tinerețe veșnică, chiar atunci când l-am cunoscut eu, deci când trecuse de 40 de ani.

Legal Point: Cum i-ați caracteriza? Ați amintit de „tinerețea veșnică” a lui Nae Ionescu…

Mihai Șora: Aș extinde formula și pentru ceilalți. Ei aveau o anumită deschidere; erau disponibili să-l întâmpine, să stea de vorbă și să-l înțeleagă pe cel din fața lor. Pare ceva obișnuit sau firesc, însă – atunci, ca și în timpurile mai recente – această deschidere nu le era dată multor oameni. Înțeleg deschiderea ca pe o trăsătură autentică a ființei, lipsită de artificii, de suficiență sfătoasă ori de falsitate.

Legal Point: Ce a însemnat pentru dumneavoastră colaborarea cu Jean Laporte?

Mihai Șora: A fost o colaborare din care am învățat mult. Din punct de vedere profesional, m-a ridicat foarte sus, m-a învățat ce înseamnă acuratețea în gândire și în exprimare. Interesul lui pentru Descartes, Pascal, Arnauld, pentru ideea de abstracție sau aceea de necesitate își avea sursa în modelul formativ al clasicii școli franceze, model pe care el, strălucit profesor fiind, a știut să-l transmită și studenților săi.

Legal Point: De ce ați studiat la doctorat opera lui Pascal? V-a plăcut atât de mult Blaise Pascal?

Mihai Șora: Da. Este o personalitate copleșitoare și ardentă. Nu despre acumularea de cunoștințe este vorba, ci despre temperatura lor: una foarte înaltă, indisociabilă de stilul lui Pascal. Este, dacă se poate spune astfel, jarul gândirii: o gândire fierbinte, aflată într-o vibrație continuă, clocotitoare. Evident că această temperatură înaltă l-a și consumat, căci Pascal, după cum știți, a murit destul de tânăr; în raport cu Descartes, de pildă, care s-a putut desfășura de-a lungul unei vieți mai lungi (chiar dacă și aceasta încărcată de evenimente și o anumită apăsare existențială), Pascal n-a putut lăsa în urmă tot ceea ce potențialul său formidabil îl predispunea să lase.

Legal Point: Ce înseamnă harul în opera lui Blaise Pascal?

Mihai Șora: Este revărsare: o revărsare-dăruire care așază ființa umană în relație directă, nemediată, cu Dumnezeu.

Legal Point: V-a atras și aspectul acesta al personalității lui Pascal, credința lui în Dumnezeu? În consecință, sunteți mai înclinat spre creaționism, spre acest curent de gândire, sau spre evoluție, spre metafizica lui Descartes, spre exemplu?

Mihai Șora: Creaționismul nu este incompatibil cu ideea de evoluție. În primul rând, însăși viața umană înseamnă evoluție, pentru fiecare individ în parte: de la miracolul primei deschideri a ochilor și vederea lumii ca ansamblu, până la amănunțirea ei și cunoașterea în detalii. Foarte periculoasă, de altfel, această cunoaștere în detalii, pentru că te poate risipi dacă nu ai forța de a readuna într-un ansamblu detaliile pe care ai ajuns să le distingi de-a lungul cercetărilor tale de fiecare zi.

Legal Point: Cea dintâi carte a dumneavoastră, „Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique”, este un eseu de antropologie metafizică; această carte a avut darul de a se subordona Divinității sau de a contesta Divinitatea?

Mihai Șora: De a se subordona. Nu am fost niciodată contestatorul Divinității. Ideea că din neant, din nimic, din nimicul nimicului poate răsări ceva nu m-a vizitat niciodată.

Legal Point: Extraordinar. Ați venit în țară sperând că lucrurile vor merge bine. Dar granițele s-au închis și ați rămas, în acea perioadă dificilă, blocat în România, însă spiritul dumneavoastră liber și apolitic v-a ajutat să realizați o lucrare care se răsfrânge în generațiile oamenilor care au trăit în comunism. Mă refer la instituirea Bibliotecii Pentru Toți, celebra BPT – o gură de oxigen în perioada comunistă. Cum ați reușit? Pentru că eu mă întreb și astăzi. A fost un mare curaj să publici, în vremea aceea, absolut orice autor important. N-ați avut opreliști din punctul acesta de vedere.

Mihai Șora: Nu am avut, în orice caz, opreliștile la care mă așteptam. Probabil că „mărimile” priveau oarecum de sus lucrurile și nu luau cunoștință în mod direct de toate cărțile care apăreau în Biblioteca Pentru Toți. Dar – la nivelul legăturii între această autoritate (pusă sub semnul întrebării) și noi, cei care lucram și publicam cărțile (mă refer la mine, ca cel care a făcut ansamblul acestei Biblioteci și, de asemenea, la cei 10-12 redactori, care au fost foarte apropiați de mine, pe care i-am simțit calzi și responsabili, precum și la lucrătorii din tipografie, cu care mă sfătuisem înainte și mă asigurasem că pot face ceea ce le ceream – iar pentru ei era un fel de mândrie să scoată, în fiecare sâmbătă, la ora 12, un nou număr dintr-o colecție săptămânală) –, ei bine, a fost uluitor.

Nu m-am înșelat, nici nu mi-am pierdut vreodată speranța.

Legal Point: Și știți ce este admirabil, domnule academician? Că – în vremurile acelea dificile – ați reușit să realizați acest proiect, care… nu știu dacă există perfecțiune în omenire, dar, din punct de vedere stilistic, din punct de vedere literar, din punct de vedere al traducerilor – a fost, din perspectiva mea, impecabil. Astăzi este foarte greu să găsești o carte care să nu aibă câteva litere amestecate, care să nu aibă semne de punctuație nepuse la locul lor… Or, dumneavoastră ați reușit acest proiect într-o eră în care nu exista computer, într-o eră în care nu existau decât materiale păzite cu grijă de dumneavoastră și de colaboratori.

Mihai Șora: Da, dar aș vrea să spun următorul lucru: eu am avut relații personale cu fiecare…

Legal Point: Redactor, nu?

Mihai Șora: Nu numai redactor; și tipograf, oameni din rețeaua de distribuție, ca să fiu sigur că, în fiecare sâmbătă, la ora 12, ultimul număr al Bibliotecii Pentru Toți putea apărea neîngrădit și fără întârziere la librăria Sadoveanu din București. Era, atunci, în vitrină – în fiecare sâmbătă, repet – cel mai recent număr al BPT. Iar acest lucru se petrecea în zeci de mii de exemplare. Unele dintre volumele editate au apărut în sute de mii de exemplare, pentru că multe erau retipărite. Deci – în afară de cele 52 de numere noi care apăreau în cele 52 de săptămâni ale unui an – se strecurau și retipăririle numerelor care erau suprasolicitate de rețea.

Legal Point: Ați tradus, pentru România, pentru iubitorii de filosofie, Jean-Jacques Rousseau, Jean-Paul Sartre, Benjamin Fondane. Care dintre cei trei autori v-a plăcut cel mai mult? De ce?

Mihai Șora: Fiecare dintre ei mi-a plăcut, firește, altminteri nu i-aș fi tradus. Și fiecare – pentru alte înfățișări ale lumii. Chiar faptul că nu semănau unul cu altul este un lucru interesant și care poate atrage un exeget ori un traducător. Totuși, cel mai apropiat este, pentru mine, Benjamin Fondane, căruia i-am consacrat mult timp și multă energie, alcătuind o ediție care conține peste 15 volume (ce așteaptă să vadă lumina tiparului).

Legal Point: Cum este să obții Premiul Uniunii Scriitorilor pentru un titlu christic, mai întâi – „Sarea pământului”, în 1978 –, iar apoi pentru „Firul ierbii”, în 1998?

Mihai Șora: M-a bucurat de fiecare dată. M-a și mirat. Mai ales prima premiere: era în contradicție cu lumea înconjurătoare. Nu cu semenii mei, printre care trăiam, ci cu lumea sub care trăiam. Gândiți-vă că subtitlul cărții Sarea pământului era „Cantată pe două voci despre rostul poetic”, iar cartea a fost premiată pentru… „reportaj”. Forma așa-zicând dialogală a acestei cărți de filosofie a fost o capcană în care au căzut multe spirite (mai mult sau mai puțin evoluate ori subtile).

Legal Point: Ați intrat și în politică la un moment dat. Dar minerii… A fost un subiect prea dur pentru sufletul dumneavoastră scump și ați părăsit această scenă. Ce amintiri vă leagă de acele vremuri?

Mihai Șora: De intrat, nu am intrat în politică niciodată, la drept vorbind. Eram un „tehnocrat” (avant la lettre). Am răspuns, așadar, unui apel – cel de a-mi servi țara, după ce ea fusese greu încercată și se afla într-un moment de cumpănă istorică, în decembrie 1989. Ministeriatul meu, la Învățământ, a fost foarte scurt: mi-am dat demisia după doar 6 luni, în urma Mineriadelor din iunie. Iar protestul meu a fost public. Insist asupra acestui lucru: nu am plecat spășit, nici nu am fost „dat afară” sau marginalizat în vreun fel. Ci – imediat după ce am mers în Piața Universității, în 13 iunie 1990, să văd cu ochii mei și să înțeleg ce se întâmpla acolo, îndată ce am văzut, la spital, studenții snopiți în bătaie – am știut că nu pot rămâne nicio clipă în plus alături de cei care erau, într-un fel sau altul – verbal, moral, factual –, la originea acestei barbarii. Așa cum am spus-o și scris-o de nenumărate ori (și întocmai cum am crezut toată viața că trebuie să fie un om lucid și responsabil): nu dai mâna cu cel care recurge la barbarie ca să se mențină la putere; nu stai la aceeași masă cu cei care au mâinile pline de sângele semenilor lor. Am protestat, așadar, am luat cuvântul în fața publicului, am scris articole (apărute în mii de exemplare), și am plecat: demisia de onoare este, uneori, singurul lucru pe care îl poți face, care poate părea, în ochii celorlalți, anodin sau excesiv, dar care este ceea ce îți permite să rămâi vertical, să te poți privi a doua zi în oglindă fără să-ți fie rușine de tine însuți: pentru că, într-un moment de încercare istorică, ai știut și ai putut să rămâi OM.

Legal Point: Care este lucrarea dumneavoastră pe care o iubiți cel mai mult și de ce? Știu că este improprie întrebarea, pentru că fiecare lucrare este ca un copil, dar totuși…

Mihai Șora: Știu eu?… Poate Sarea pământului.

Legal Point: De ce? Pentru că a ajuns la premiu, nu?

Mihai Șora: Nu. Premiul nu are nicio relevanță în acest context. Este o întrebare care mă ia prin surprindere, de fapt. Ar trebui să stau să cântăresc destul de mult ca să am preferințe în interiorul lucrurilor pe care le-am făcut ori le-am scris… Mă simt foarte aproape de tot ce am așternut pe hârtie. Sunt idei, concepte, gânduri pe care le-aș scrie și astăzi și, în orice caz, în care mă recunosc cu dragă inimă.

Legal Point: Cum vi se pare societatea românească în secolul XXI?

Mihai Șora: Îmi pun foarte multe speranțe în ea, dincolo de toate hibele, neajunsurile, dificultățile ei. În străfunduri, mă simt solidar cu ea. Încerc s-o imaginez fără sincope, fără dezarticulări care ar putea-o trage înapoi, dezechilibra sau chiar duce la pieire.

Legal Point: Dar justiția românească?

Mihai Șora: Ar fi trebuit să mă ocup mai mult de cazurile răsunătoare, să le examinez îndeaproape, ca să pot alcătui un tablou exhaustiv al justiției românești, cu toate liniile de forță, temeiurile și scăderile acesteia… Sunt totuși sigur că există și în justiția românească, pe lângă ce n-ar trebui să existe niciunde, și oamenii de care avem nevoie: cinstiți și competenți. Cred. Sper. Trag nădejde.

Legal Point: Aveți mintea limpede; aveți un discernământ filosofic extraordinar, la vârsta dumneavoastră. Este un privilegiu pentru noi faptul că ne-ați acordat acest interviu și aș vrea să vă întreb, în final, ce proiecte aveți în derulare și la ce vă gândiți în viitor.

Mihai Șora: Proiectele în derulare sunt vizibile, pentru că apar… Grație soției mele, Luiza Șora, ele sunt chiar difuzate și pe alte căi decât cele ale literei tipărite, așa încât nu mă pot plânge că n-ar avea ecou ce simt și ce gândesc eu în lumea care mă împrejmuiește.

Legal Point: Care este cugetarea dumneavoastră filosofică preferată, de la nivelul la care sunteți acum – fie a dumneavoastră, fie a unuia pe care-l stimați? Dacă ar fi să plecăm astăzi cu un gând frumos care v-a impresionat întreaga viață, care ar fi?

Mihai Șora: Este o întrebare grea. Este greu, altfel spus, să găsești un singur gând, unul singur, care să adune tot ce există frumos și cald în lume.

Legal Point: Dar ce vă vine în minte?

Mihai Șora: Uite, pentru că stăm aici de vorbă, pe o bancă, îmi vin în minte cerul albastru de deasupra noastră, iarba verde din față, apa acestei fântâni care ne răcorește… Cu alte cuvinte, lumea lui Dumnezeu; și mai îmi vin în minte semenii mei, la care, global vorbind, țin foarte mult: un fel de îmbrățișare firească și continuă.

Legal Point: Vă mulțumesc foarte mult pentru timpul acesta acordat, vă doresc multă sănătate și putere de muncă, domnule academician!

Mihai Șora: Și eu vă mulțumesc foarte mult.


Omul care stă de vorbă cu veșnicia: Mihai Șora was last modified: octombrie 23rd, 2020 by Mihai Șora

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Mihai Șora

Mihai Șora

Este filosof, eseist.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter