Cine sunt (azi)? (II)

5 dec. 2020
Vizualizari: 2705

Poporul ăsta a reușit să parcurgă diverse etape istorice, rămânând, probabil, destul de mult ancorat în realitatea timpului, în realitatea anilor pe care i-a parcurs, în realitatea internațională. Într-o realitate și într-un echilibru pe care și le-ar dori multe alte popoare. Sfântul Nicolae a rămas în tradiția noastră, a românilor, ca un moment de debut al sărbătorilor de iarnă. E un moment care dă startul bucuriei, al dorinței de mai bine. Al dorinței de a fi în sânul familiei. De a simți căldura familiei. De a fi liniștit. De a te elibera și de a simți că trăiești. Că ești tu și că ești important în viața ta. Sau în viețile celorlalți.

Nu e un an care vine neapărat cu aceeași bucurie și cu același tonus din alți ani. E un an atipic. Un an în care eu, personal, am parcurs probabil șapte sau zece. Un an în care, din cauza intensității cu care am trăit lucrurile, nu-mi mai amintesc unele dintre ele. Pe multe altele le trăiesc încă…

Dacă mă uit puțin în urmă – în luna martie am fost paralizat. Cred că era 10-12 martie când am avut o deplasare la Oradea, iar oamenii cu care m-am întâlnit citeau pe fața mea (și în mintea mea) că sunt (aproape) paralizat.

Era destul de greu de acceptat să pierzi tot de la o zi la alta. Muncesc, în domeniul în care lucrez și în prezent, din luna noiembrie 1997. După 23 de ani, totul se năruia în jurul meu, în mintea și sufletul meu. Nu (prea) mai puteam funcționa. Nu (prea) mai reușeam să fiu foarte lucid și focusat. Nu (prea) mai reușeam să mă concentrez pe ceea ce am de făcut. Și nici pe ceea ce trebuia făcut.

Până în momentul în care n-am ajuns la concluzia că pot pierde tot și că, foarte probabil, asta se va întâmpla, nu am reușit să mă liniștesc. Mi-a luat trei săptămâni să gândesc lucrurile de o asemenea manieră: „Ok – Ce poate fi cel mai rău? Să pierd tot și să mă mut la ai mei sperând ca măcar mașina să o pot salva”.

N-am ascuns niciodată că, dacă am făcut ceva în activitatea profesională, am făcut-o într-un parteneriat cu sistemul bancar. Sigur că băncile sunt un silent partner pentru antreprenorii care au curajul să se îndatoreze pentru a dezvolta și pentru a construi. Așa am procedat și eu, luând prima linie de credit în noiembrie 2006 pentru a reuși să-mi plătesc angajamentele contractuale. De atunci și până acum, gradul de îndatorare a fost unul care a crescut în permanență. În paralel însă, și businessul a crescut. Fiecare bancă și fiecare partener bancar își urmărește foarte atent interesele economice, monitorizându-și partenerii de afaceri, respectiv firmele pe care le finanțează foarte atent. Lunar se fac rapoarte și se transmit către bănci situații financiare. Sunt analizate, se pun întrebări, se clarifică diverse aspecte. Am înțeles destul de târziu că banca – având grijă de banii ei – are grijă și de businessul meu. Atât timp cât banca este mulțumită de performanțele tale și te finanțează în continuare înseamnă că businessul este solid și că merită să investească în tine în continuare.

Se poate întâmpla însă în orice moment ca banca sa-și retragă finanțarea și să te lase sărac lipit. N-am fost departe de asta anul ăsta. Nu c-aș fi vreun bogat…

Revenind, suntem astăzi în Ajun de Moș Nicolae, suntem în ajunul sărbătorilor de iarnă. Dacă bine îmi aduc aminte, acum ani de zile, seara de Sfântul Nicolae era aceea în care, în Piața Universității, se aprindeau luminile de sărbători pe bulevardele principale. Sigur că este și pentru mine o seară specială, în care privesc la ce a fost anul ăsta și nu-mi vine să cred. Încerc să-mi aduc aminte lucruri și parcă-mi sunt puțin încețoșate sau chiar lipsesc dintre amintirile mele. Am reușit să revin pe baricade după acele trei săptămâni de confuzie și să stabilizăm niște lucruri care, acum nouă luni, păreau definitiv pierdute.

Am trăit și trăim, încă, ceva extraordinar, ceva ce probabil trăiești o singură dată în viață. Povesteam într-o discuție cu Profesorul Liviu Pop, care-mi spunea: „Domnu’ Cîrstea, eu am fost atât de mulțumit că în viața mea n-am traversat situații excepționale și catastrofale, dar iată că acum trecem printr-o asemenea situație”.

A fost un an greu pentru mine. A fost un an greu pentru noi. Este un an greu pentru noi, dar speranța parcă și-a făcut mai mult loc în viața noastră. Nu știu cum a trecut fiecare prin această perioadă și cum va trece, dar îmi pot închipui. Las astăzi, aici, acest gând ca mărturie pentru situația pe care o traversăm. Sunt reflecțiile la cald într-o seară de Moș Nicolae, în care mă gândesc la familia mea, la rădăcinile mele, la părinții și fratele meu, dar mă gândesc la colegii mei și la oamenii care au dat o mână de ajutor pentru a reuși să traversăm momentul ăsta împreună.

Dacă am reușit ceva în viața asta se datorează tuturor celor care au pus umărul la un vis și la ceva care părea imposibil. Dacă voi reuși ceva mai departe, datorez asta soției mele, dragostei și încrederii neștirbite cu care m-a înconjurat și mă înconjoară. Iar dacă va fi să fie ceva mai departe, fiul meu, Andrei-Nicolae, va perpetua și va face mai mult decât am făcut eu.

Dacă voi reuși ceva în viața asta îi datorez asta mamei mele, cu care semăn destul de mult, care m-a iubit și mă iubește necondiționat și care a avut încredere că voi fi. Și că pot fi…

Prima parte a acestei serii, a acestei introspecții, a apărut în 2017: https://www.universuljuridic.ro/nicolae-cirstea-cine-sunt/.

Cine sunt (azi)? (II) was last modified: decembrie 11th, 2020 by Nicolae Cîrstea

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Nicolae Cîrstea

Nicolae Cîrstea

Nicolae Cîrstea este fondatorul Grupului editorial UNIVERSUL JURIDIC (UNIVERSUL JURIDIC - PRO UNIVERSITARIA - EDITURA NEVERLAND - EVRIKA PUBLISING) şi al UJmag.ro.A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, în anul 2001.Începând cu anul 1997 (anul I de studii) a fost reprezentant al mai multor edituri, după care, în anul 2001 (anul IV de studii), a pus bazele Editurii UNIVERSUL JURIDIC.În prezent este Preşedintele acestor companii, fiind implicat în proiecte pe termen mediu şi lung în domeniul editorial şi cel al distribuţiei de carte pe piaţa din România.
A mai scris: