Jurisprudența Relevantă Prelucrată
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Practica judecătorească sau jurisprudența reprezintă, s-ar putea spune, coloana vertebrală a sistemului judiciar.
Chiar dacă în dreptul românesc precedentul nu are putere de lege (cu unele excepții: deciziile Curții Constituționale și deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii ori pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene), așa cum se întâmplă în sistemul de drept anglo-saxon, numeroasele hotărâri judecătorești disponibile la nivel național și dezideratul unificării practicii fac necesară o triere a acestora pe criterii speciale de relevanță și de importanță pentru cazurile similare cu care se confruntă practicienii și justițiabilii.
Universul Juridic vă propune un modul de jurisprudență, incluzând și jurisprudență prelucrată, disponibil pe portalul universuljuridic.ro, care oferă cuvinte-cheie, organizare pe materii, în funcție de legislația vizată etc., și care sintetizează problema de drept pentru a facilita identificarea spețelor de care aveți nevoie pentru dosarele dumneavoastră.
Puteți identifica inclusiv la nivel de instanță hotărârile judecătorești din aria cercetată, astfel încât baza dumneavoastră de documentare să fie cât mai precisă și mai utilă.
Cei peste 20 de ani de activitate în domeniul juridic, multitudinea lucrărilor de specialitate și a revistelor care stau la baza acestui modul, autorii care le-au realizat, dar și colectivul nostru redacțional reprezintă o necesară certificare editorială a calității și a relevanței conținutului, îmbunătățit permanent prin culegerea și sintetizarea celor mai importante hotărâri judecătorești din România.