Puncte de vedere și oportunități văzute din perspectiva Universul Juridic

26 oct. 2023
Vizualizari: 374

Nicolae CîrsteaOrice idee și orice proiect are nevoie de oameni care să îl concretizeze, care să-l ducă mai departe, care să-l facă să meargă, pentru că o idee, până la urmă, nu e mai mult decât atât, iar valoarea ideii este dată de implementarea și de rezultatele ulterioare.

Aceste rezultate depind foarte mult de echipa care le urmărește, depinde foarte mult de planurile pe care echipa le face, de setup-ul pe care îl pune în aplicare, pentru ca toate previziunile să se concretizeze și ca așteptările să fie acolo unde trebuie. Sunt împreună cu colegii mei, care au fost implicați activ în această tranzacție, în acest demers de integrare a Editurii Național în Grupul Universul Juridic. A fost o muncă de analiză, o muncă de structurare a titlurilor, a vânzărilor anterioare, a așteptărilor pe care le avem de la aceste titluri și de la această integrare în perioada următoare. O să încep cu colegul nostru, Corneliu Rociu.

Corneliu, cum vezi această integrare? Cum vezi aceste titluri alăturate portofoliului nostru editorial și care sunt așteptările tale pentru perioada următoare?

Corneliu Rociu – Pentru perioada următoare ne propunem să dezvoltăm mai mult ce au început cei de la Național. Vom pătrunde mai mult pe segmentul de online. Vom păstra specificul vânzărilor cu principalele școli de șoferi din țară și instructori. Vom încerca să facem o distribuție mai eficientă în principalele librării din țară și din București. Vom încerca să facem promoții mai atractive cu principalii parteneri online. Vom actualiza mereu conținutul principalelor cărți de legislație rutieră și vom căuta să introducem în oferta grupului editorial și cărțile de beletristică, cărțile de alimentație, dezvoltându-le și pe acesta, atât ca și conținut, cât și ca distribuție la nivel național. Ne-am propus, încă din primul an, să venim cu o creștere a vânzărilor la început pe partea de legislație, printr-o activitate mai eficientă, urmând ca în următorii ani să dezvoltăm și celelalte cărți ale Grupului Editorial Național, totuși, păstrând și caracteristicile Grupului Universul Juridic. Cam atât.

Nicolae CîrsteaMulțumesc! Corneliu, ai avut emoții, dar noi mergem la sigur cu tine și, deși vocea ți-a tremurat, poate de emoție, astăzi, mâna ta în ceea ce privește distribuția de carte în România, nu numai juridică, e foarte sigură și nu avem emoții acolo.

Alexandra Cristiades este managerul nostru de HR. Alexandra a dat încredere noilor colegi, asigură așezarea lor în noua structură. Cred că a fost o experiență foarte interesantă, Alexandra. Vă invidiez în zona asta de HR, cred că îmi place și mie destul de mult o zonă cu multe probleme, cu multe întrebări, cu multe așteptări din partea oamenilor cu care interacționați. Cum a fost pentru dumneavoastră profesional această etapă în care o echipă se integrează într-o altă echipă, în care trebuie să dai încredere pentru ce se va întâmpla în viitor, în care trebuie să răspunzi la 100 de întrebări și să faci ca lucrurile să meargă natural.

Alexandra Cristiades – Le-am luat cu încetul, le-am răspuns întrebărilor, au fost destul de multe întrebări, i-am văzut destul de speriați. Cumva, parcă, nici nu știau ce o să găsească aici, și atunci am petrecut foarte multe ore discutând cu ei și liniștindu-i cumva, explicându-le și din experiențele mele de aici, le-am zis că orice problemă va avea o rezolvare. Contează să fie siguri în primul rând pe ei și că vor avea parte de susținerea mea, atât cât mă pricep și cât voi putea să fiu alături de ei, bineînțeles, și cu ajutorul celorlalți colegi, cu ajutorul lui Corneliu, cu ajutorul lui Florin, cu ajutorul lui Radu, o să-i integrăm pe toți în echipă și zic eu că vom avea rezultate bune.

Nicolae CîrsteaMulțumesc mult, Alexandra, pentru tot efortul din perioada asta stresantă. Au fost pe capul dvs. multe, zeci/sute de ore de muncă, în ultimele luni.

Florin Arghir este managerul ujmag.ro, dar și colegul care va interacționa și îi va organiza pe colegii de la Editura Național care merg pe traseul, le spunem noi agenți. Este un mod de distribuție pe care îl dorim perpetuat, cred că are avantajele lui, să mergi direct către clienți, să vezi ce își dorește de la cărțile tale, de la această zonă editorială, ce așteptări are, dacă prețurile sunt aliniate corespunzător, rabaturile – dacă sunt cele ale pieței. Dar sunt sigur, Florin, că nu este o provocare imposibilă pentru tine, mai ales că din 2007 până acum cred că am trecut prin multe perioade imposibile, cărora le-am găsit soluții și le-am făcut față.

Florin Arghir – Într-adevăr, este un nou segment de piață, de titluri care au intrat în portofoliul Grupului Editorial Universul Juridic. Era necesară o astfel de legislație în domeniul rutier, care se alătură  portofoliului nostru de edituri. Mai departe, cu siguranță, partea agenților este ceva nou pentru toți. Nu este un capăt de țară, cu siguranță poate fi dezvoltat. Vedem pe parcurs ce se va întâmpla, ideea este că trebuie să dezvoltăm în permanență. Mulțumesc!

Nicolae CîrsteaMulțumesc și eu, Florin, și ai treabă multă alături de ceilalți colegi în următoarea perioadă, și treabă importantă.

Radu este doctor business, să zic așa, al Grupului Universul Juridic, face calcule, face analize, vine către noi cu tot felul de recomandări, de supărări, de lucruri care nu ies, să ne bată la cap, să facem lucrurile mai bine, să scoatem titlurile mai repede, să acoperim și alte segmente de piață decât cele de până acum, se implică chiar și pe zona autorilor. Radu, ai petrecut ore importante în analiza acestei mișcări a grupului nostru, spune-ne câteva oportunități pe care l-ai văzut aici și oportunități pe care crezi că le poate avea în continuare această integrare a Editurii Național în Grupul Universul Juridic.

Radu – Editura Național sau Grup Editorial Național va aduce un plus grupului nostru, după cum spunea și colegul nostru Florin, este o zonă care ne lipsește, ne lipsea, de fapt, și acum vom consolida cifra de afaceri și vânzările, le pronosticăm a crește cu un procent destul de important. Acest lucru va veni cu anumite provocări – bineînțeles, nu vorbim doar de venituri, venit și costuri și plăți de făcut – însă va fi un pas înainte pentru grupul nostru, Grupul Universul Juridic, cooptarea celuilalt grup, Grupul Editorial Național, în a mergem mai departe și a ajunge la mai mulți cititori, la un public mai larg, în care, cu ajutorul tuturor editurilor din grup, să avem o plajă din ce în ce mai largă către care ne adresăm.

Nicolae CîrsteaMai este aici o parte din echipa Universul Juridic, echipa de management. Cred că suntem, din punct de vedere al structurii manageriale, și nu numai, foarte pregătiți pentru această mișcare. Suntem oameni cu foarte multă experiență în industria cărții, deși nu suntem foarte în vârstă, niciunul dintre noi. Avem experiență de mulți zeci de ani cumulați. Am mare încredere în munca fiecăruia dintre voi și în ceea ce vom face în continuare, cei 10-15 ani pe care îi aveți fiecare în Grupul Universul Juridic au contribuit inclusiv la această mișcare. Foarte probabil, dacă voi n-ați fi evoluat, grupul n-ar fi evoluat, și dacă fiecare în parte și împreună nu am fi evoluat, n-am fi fost astăzi în această postură de a integra una dintre editurile importante ale anilor 90-00 și de a face din noul Grup Editorial Național, așa cum cred că ar fi natural să ne numim de acum înainte, un grup editorial de primă mărime al segmentului de carte din România.

Felicitări, mulțumiri fiecăruia dintre dvs., și Doamne ajută ca tot ceea ce ne-am pus în minte și ne dorim să se împlinească.

Puncte de vedere și oportunități văzute din perspectiva Universul Juridic was last modified: octombrie 27th, 2023 by Nicolae Cîrstea

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Nicolae Cîrstea

Nicolae Cîrstea

Nicolae Cîrstea este fondatorul Grupului editorial UNIVERSUL JURIDIC (UNIVERSUL JURIDIC - PRO UNIVERSITARIA - EDITURA NEVERLAND - EVRIKA PUBLISING) şi al UJmag.ro.A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, în anul 2001.Începând cu anul 1997 (anul I de studii) a fost reprezentant al mai multor edituri, după care, în anul 2001 (anul IV de studii), a pus bazele Editurii UNIVERSUL JURIDIC.În prezent este Preşedintele acestor companii, fiind implicat în proiecte pe termen mediu şi lung în domeniul editorial şi cel al distribuţiei de carte pe piaţa din România.
A mai scris: