Împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale. Încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de „nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor”. Respingerea recursului în casație ca fiind nefondat

• Constituţia României: art. 147
• NCP: art. 153
• NCP: art. 154
• NCP: art. 155 alin. (1)
• NCP: art. 3
• NCP: art. 342 alin. (2)
• NCPP: art. 16 lit. f)
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 8

Prin sentința penală nr. 1720 din data de 17.05.2022, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2021, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 342 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.600 RON, reprezentând 130 zile – amendă a câte 20 RON/zi, pentru săvârșirea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, în modalitatea deținerii fără drept a armelor neletale.

I s-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 559 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, precum și prevederile art. 559 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, atunci când cel condamnat se află în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut la alin. (1), judecătorul delegat cu executarea, la cererea condamnatului, poate dispune eșalonarea plății amenzii, pe o perioadă de cel mult 2 ani, în rate lunare.

I s-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 63 alin. (1) C. pen., potrivit cărora neexecutarea, cu rea – credință, a pedepsei amenzii, atrage înlocuirea zilelor – amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare, precum și dispozițiile și art. 64 alin. (1) C. pen., potrivit cărora neexecutarea pedepsei amenzii, în tot sau în parte, din motive neimputabile inculpatului, duce la înlocuirea obligației de plată a amenzii, cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 107 alin. (2) C. pen., raportat la art. 112 lit. b) și f) C. pen., s-a confiscat de la inculpat 1 pistol cu gaze marca x, cu seria x, cal. 9 mm ridicat la data de 27.05.2019, depus la I.P.J Timiș – SCJSEO conform dovazii cu seria x – AM/226564/08.08.2019.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 389,65 RON, cheltuieli judiciare către stat.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 49/RC din 19 ianuarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., procurorul a susținut, în esență, că încetarea procesului penal, în raport de interpretarea dată deciziilor instanței de control constituțional, a fost dispusă în mod eronat.

Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului, procurorul de ședință a formulat concluzii de respingere a recursului declarant de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Instanța de recurs va evalua instituția prescripției răspunderii penale, în raport de deciziile instanței de contencios constituțional nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și a deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă:

„Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a României a constatat că:

„soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională”.

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

În considerentele deciziei, instanța de control constituțional a reținut următoarele: (…) deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (par. 72); În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (par. 73); Astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale (par. 74); Așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege „cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea”, care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate. (par. 76).

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018 și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., la data de 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 – 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale, prevăzute de art. 154 din C. pen.. Evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se raportează la termenul general de prescripție, calculat de la momentul săvârșirii faptei, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Astfel, decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Înalta Curte constată că termenul de prescripție se determină, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) și (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimisă în judecată.

Instanța de recurs reține că intimatul – inculpat A., a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor” incriminată prin textul art. 342 alin. (2) C. pen.

Articolul 342 alin. (2) C. pen., sancționează fapta de deținere de arme neletale din categoria celor supuse autorizării cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

De asemenea, potrivit art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.

Astfel, Înalta Curte constată că, în raport de momentul săvârșirii faptei de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor” în forma incriminată prin textul art. 342 alin. (2) C. pen. (27.05.2019) a început să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale de 3 ani care s-a împlinit la data de 26.05.2022.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărîrea pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara prin care s-a dispus, în baza art. 396 C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor” prevăzută și pedepsită de art. 342 alin. (2) C. pen., este legală și temeinică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei nr. 796/A din data de 21 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în dosarul nr. x/2021.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.