Homo Cliens și Homo Iratus

12 iun. 2020
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 210

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

În cunoscuta sa carte, „Homo Deus”[1], Youval Harari susține cu inteligență și numeroase argumente că omenirea a ajuns să controleze în mare măsură cele 3 provocări majore ale evoluției sale de până acum. Foametea, epidemiile și războaiele, luate împreună, duc în prezent la pierderea a mult mai puține vieți decât provoacă diabetul.

Mizele următoare ar consta în obținerea nemuririi, fericirii constante și a altor puteri demiurgice în 100-200 de ani sau poate chiar mai rapid. Homo Sapiens ar vrea să devină Homo Deus[2].

Original Black Friday pe UJmag.ro!

Nu se abordează, însă, decât marginal termenul mai scurt, următoarele decenii părând a fi văzute subsumat obiectivelor de mai sus. De asemenea, Y. Harari precizează[3] că, în ceea ce privește viitorul respectiv, el se referă la specia umană, practic, la standardele care ar putea fi atinse de cele mai avansate segmente ale sale, nu la puteri la îndemâna fiecărui individ. Miliarde de oameni ar continua să se confrunte cu destule probleme și sunt văzute ca riscând să devină irelevante economic și politic.

Cele ce urmează încearcă să arate că dacă ne raportăm la majoritatea oamenilor și la un termen mai scurt, de ordinul a 20-25 de ani, este probabil ca evoluțiile tipologiei umane să fie, de fapt, diferite și să afecteze lumea mai mult decât până acum, nu mai puțin, iar unele tendințe necesită atenție[4].

În acest sens, trebuie avut în vedere că omul obișnuit va rămâne, în realitate, foarte relevant politic în următoarele decenii și este supus acțiunii unor factori puternici care îl modifică în privințe preocupante.

Deși sunt și șanse serioase de mai bine, există riscul să ne îndreptăm în masă mai degrabă către Homo Cliens (omul client) și Homo Iratus (omul mânios), decât spre Homo Deus, transformarea avansând deja în diverse grade. Consecințele potențiale ne-ar privi pe toți.

Aș vedea în acest sens 10 astfel de factori principali. Scopul analizei nu este acela de a emite judecăți de valoare asupra lor, ci de a arăta că nu doar factorii negativi, ci și cei care sunt, pe ansamblu, pozitivi au și efecte problematice, fiind necesar să se intervină prin politici publice pentru echilibrare.

 

1. Laicitatea, de exemplu, a crescut mult rolul științei și tehnologiei, cu progresele aferente, dar a concentrat atenția pe aspecte materiale și pe termenul scurt și a mutat „răspunderea” pentru probleme de la Dumnezeu la om

Separarea dintre societatea civilă și religie a consacrat o preeminență decizională a „materialului” asupra spiritualului în viața de zi cu zi și a transformat oficial Religia în religii din punctul de vedere al statului.

Independent de credințele fiecăruia, implicațiile au fost și rămân profunde și nu „doar” pe planul reperelor sufletești în lume, ci și pe planuri foarte practice.

În primul rând, numărul oamenilor cu o mai slabă legătură cu divinitatea sau care sunt atei tinde să crească în țările laice și miza majoră pentru aceștia a devenit oficial fericirea pe pământ. Șansa celestă în acest sens și orizontul de timp de referință aferent au devenit cu totul secundare ca probabilitate sau nu au mai contat deloc.

Desigur, este normal ca oamenii să aspire spre fericire și este un obiectiv care și focusează energii și presează elitele pentru depășirea provocărilor. A favorizat, însă, și tendința spre excese. Dacă nu ai decât șansa vieții actuale ca să ajungi la confort și fericire, devine important nu doar să te „zbați” în direcția respectivă, dar și să progresezi cât mai curând (potențial, cu orice preț) pentru a te „bucura” mai mult timp de rezultate.

Un alt efect problematic a privit morala. Coborârea acesteia din zona care implica și pedeapsa veșnică în rândul așteptărilor pur lumești, eventual cu sancțiuni reduse și unele amnistii și grațieri, a scăzut presiunea subconștientului înspre etică și comportament responsabil față de ceilalți.

În al doilea rând, și pentru oamenii profund religioși, partea materială nu a mai fost văzută oarecum în contradicție și subsidiară față de partea spirituală, ci ca un aspect acceptabil și de rezolvat de ei sau de stat, divinitatea intervenind în această privință mai rar. Unele efecte au fost pozitive, dar altele au mers tot în direcțiile de mai sus.

Conferintele Video Universul Juridic

În al treilea rând, atunci când ceva merge prost, tendința mai tuturor a ajuns să fie aceea de a prezuma acel ceva rezolvabil de societate, cu așteptările aferente.

Și acest din urmă aspect a facilitat progrese importante, dar așteptările individuale tinzând să se mărească, nemulțumirea populară a ajuns în ascensiune „naturală”, în loc să scadă.

Numeroasele exemple de incompetenți, persoane abuzive și hoți din rândul elitelor de facto din diverse țări, inclusiv România, justifică în mod evident nevoia de presiune socială.

Trebuie, însă, atenție și la faptul că segmente în creștere tind să ceară mai multe și mai repede de la stat decât se spera de la divinitate și aceasta din ce în ce mai deconectat de propria contribuție la binele comun.

 

2. Dezvoltarea sistemelor de canalizare și apă potabilă, precum și progresul industriei farmaceutice și medicale au adus beneficii imense, dar au decuplat, în bună parte, omenirea de evoluția naturală

Aproape întreaga sa istorie omul a fost însoțit de dramă și durere la niveluri greu de conceput astăzi.

Nu mai demult de acum 130 de ani, speranța de viață în Europa era puțin peste 40 de ani, iar majoritatea familiilor dădeau naștere la 6-7 copii, în medie, din care doar 3 ajungeau la vârsta adultă.

Dezvoltarea sistemelor de salubritate și apă potabilă, precum și a medicamentelor și serviciilor medicale au permis într-un singur secol creșterea populației de aproape 7 ori și dublarea speranței de viață.

Avantajele pentru oameni au fost enorme și, desigur, nu se pune problema să renunțăm la acestea.

Trebuie să fim conștienți, însă, că pe plan fizic:

(a) această schimbare a generat deja parțial și va tot mări în viitor dependența de tehnologie și medicație pentru că zestrea noastră genetică și imunitară medie e din ce în ce mai „protezată” de aproximativ 100 de ani, iar

(b) după cum observa încă din anii 70’ Konrad Lorencz, toleranța la durere/neplăcere scade continuu (aspect legat și de factorul (3) de mai jos).

De asemenea, trebuie înțeles că aspecte de genul de mai sus au efecte și pe plan mental/emoțional (receptarea fizică producându-se tot în creier până la urmă), toleranța medie la „disconfort” scăzând și în această privință.

Per total, cresc „nevoile” și așteptările de sprijin dinspre exterior.

 

3. Progresul confortului casnic, profesional și urban a dus la reducerea provocărilor și rezistenței fizice și intelectuale pentru majoritatea populației, accentuând decuplajul de evoluția naturală

Omul a evoluat și s-a perfecționat având permanent obstacole fizice și intelectuale de depășit. Urmărind să aibă o viață mai bună, a făcut descoperiri colosale.

Ajungând, însă, la punctul în care a rezolvat numeroase probleme, numărul și gradul de dificultate al provocărilor de zi cu zi au scăzut mult pentru un procent din ce în ce mai mare din populație, chiar dacă cele globale sunt deosebit de complexe.

Așa ceva nu poate rămâne fără consecințe. Deși mai puțin aparente decât cele de ordin fizic (e.g., obezitate, slăbire musculară, modificări ale scheletului), efectele asupra intelectului uman au devenit serioase și ar necesita atenție.

Astfel, creierul pare să acționeze, în general, ca un mușchi – dacă este „dus” la „sala de forță” a unor biblioteci, școli, locuri de muncă interesante sau altor experiențe care îl exersează și îl provoacă, poate să ajungă un „Arnold Schwarzenegger”. Pe de altă parte, cineva poate să aibă zestrea genetică a lui „Arnold”, dar dacă stă o mare parte a timpului pe canapea și se uită la telenovele, va fi doar un adolescent mai „robust” și un adult „obez” „intelectual”. Cei cu talent inferior care ar merge la „sala de forță” i-ar deveni superiori.

Dificultatea nu mai ține în prezent doar de voință clasică. Este cunoscut faptul că persoanele care nu au telefoane mobile își amintesc, în medie, semnificativ mai multe numere de telefon decât cele care au. Mecanismul este similar în aproape orice altă privință.

Dacă nu crede că are cu adevărat nevoie să știe sau să facă ceva, creierul nu se va concentra sau se va concentra cu greutate să învețe și să împingă omul la acțiune în direcția respectivă, urmărind economisirea de energie (cu cheltuirea ei doar pentru mize care să merite).

Economisirea energiei a fost întipărită în gene timp de mii și mii de ani ca esențială pentru supraviețuire. Numărul de calorii zilnice la îndemâna strămoșilor fiind redus, aceștia trebuiau să fie atenți pe ce le cheltuiau, doar că acest aspect era contrabalansat de nevoia de a-și găsi regulat hrana sau de a întreprinde alte eforturi pentru a face față sumedeniei de probleme ale acelor vremuri.

Evoluțiile din ultima sută de ani nu pot încă induce creierului o altă abordare pe partea de tendință de economisire a energiei, dar au eliminat din nevoia presantă de dinamism și învățare.

Or, „nevoia” de a întreprinde un anumit efort ar putea fi una obiectivă sau una rezultată motivațional altfel. Prima categorie de nevoi s-a redus ca urmare a dezvoltării tehnologice, nefiind însă compensată cu alte provocări. A doua este aproape total neglijată în prezent de politicile publice din România în partea sa utilă, deși ar trebui promovată din primii ani ai vieții. A devenit un aspect care depinde mult de educația în familie sau presiunea la locul de muncă, ambele având grade foarte variate de manifestare în societate și economie.

 

4. Stimularea permanentă a consumului duce la modificări complexe de comportament

Consumul este o necesitate structurală a modelului economic de supra-producție[5]. Doar că sprijinirea acestuia implică stimularea multiplicării și schimbării frecvente a produselor cumpărate cu o nouă variantă (pentru că necesitățile de bază reale sunt destul de bine acoperite de ceea ai deja). Aceasta duce, la rândul său, la atenuarea relațiilor de profunzime, precum și la tendințe spre comportamente superficiale.

Cu toții ne amintim de puținele jucării din copilărie, dar observăm ce rapid se plictisesc, de multe ori, copiii de astăzi de numeroasele lor jucării.

În plus, o parte din politicile comerciale și de stat încurajează consumul prin stimularea indirectă a „măsurării” cu cei din jur. În contextul în care „cei din jur” au ajuns să fie și miliardarii din Beverly Hills văzuți la televizor, aceasta duce des la frustrare.

O altă parte face apel la frici (de inadecvare profesională, de obezitate, de străini, de crize etc.). Așa ceva generează, în pasul doi, tribalizare – și încă una deseori radicală față de cei percepuți a fi legați de cauzele fricilor respective (imigranți etc) și cu efecte în lanț.

Practic, se face apel în principal la latura emoțională, mobilă și la prioritizarea termenului scurt, decât la cea rațională și la favorizarea termenului mai lung.

Deoarece sistemul nervos nu diferențiază între planul material și cel social atât de mult cum am fi înclinați să credem, sub presiunea unui marketing de genul de mai sus, tindem să ne poziționăm într-un spirit de mobilitate și reacție emoțională și în relațiile interumane sau față de alte aspecte ale vieții, inclusiv atunci când votăm.

 

5. Volumul și frecvența evoluțiilor științifice au împins din ce în ce mai mulți oameni spre un sentiment de inadecvare profesională și chiar socială, aceștia neștiind cum să țină pasul

În această privință, este destul de evident că dezvoltarea actuală continuă duce la schimbări economice, profesionale și de interacțiuni umane mai frecvente decât suportă confortabil un om în mod obișnuit.

Modificările respective generează provocări intelectuale, dar nu mai sunt de genul care pot fi depășite ușor fără ajutor exterior (prin ghidare sau formare specializată).

De aceea, numeroși oameni nici nu folosesc (și rareori pot singuri) acest factor ca să contracareze factorul (3) menționat mai sus (lipsa de provocări), ci mai degrabă abandonează.

Devin, însă, progresiv resentimentari și tentați să sprijine „soluțiile” populiste care promit miracole și cer doar voturi la schimb (acestea „spunându-le”, în esență, că vinovații exclusivi pentru dificultățile lor sunt alții – de regulă, cei mai înstăriți, străinii, și „trădătorii” din rândul adversarilor politici).

Or, frustrarea constantă duce la pusee de mânie.

 

6. Societatea informațională a agravat problemele de mai sus. Deși a facilitat enorm accesul la informație și experiențe, a avut și are și efecte negative serioase

În primul rând, a dus la inundarea creierului uman cu date cărora acesta nu le face bine față. Asemănător unui computer, omul are o capacitate limitată de stocare și prelucrare. Sentimentul actual de surmenaj al multor oameni este cel mai probabil dat, în bună parte, de fluxul cu totul excesiv și rapid de informații față de nivelul cu care creierul nostru era „obișnuit” genetic. Desigur, contează și scăderea toleranței la neplăcere/disconfort și lipsa unei experiențe directe a vieții de acum 200 de ani.

Volumul de idei, imagini, sunete, mișcări, mirosuri, senzații gustative și interacțiuni sociale pe care un om le procesa în medie într-o zi acum 100 de ani era de câteva ori mai mic decât cel de astăzi. Nu se poate „măsura” acea perioadă cu epoca televizorului, internetului, jocurilor video, telefonului, ofertei alimentare globalizate, platformelor sociale și mișcării cu vehicule într-un mediu urbanizat și dens populat.

În prezent, creierul este, astfel, suprasolicitat. E unul dintre motivele pentru care este posibil ca unii cititori să nu mai fi ajuns la această pagină, iar alții să abandoneze, oricum, înainte de final (pe lângă percepția cu privire la calitatea articolului).

Pentru a se proteja, creierul tinde să devină superficial și să nu se mai concentreze pe ceva până la capăt. Încearcă, în schimb, să „vadă”, chiar dacă doar „survolând”, cât mai multe știri, informații sau aparente informații (sunt numeroase analize despre FOMO- fear of missing out).

În final, rămâne cu mai puțină substanță și cu o tendință de a nu procesa complet mai nimic, gândirea fiindu-i „împărțită” deseori între un număr excesiv de subiecte.

În al doilea rând, atunci când o persoană vrea să se exprime, volumul mare din jur de surse și de informații și numărul de alți oameni care vor și ei să se exprime împing spre manifestări emoționale, senzaționaliste și exhibiționiste/de tip tabloid, pentru a ieși în evidență.

Acest aspect vizează atât (a) rolul mass-mediei în general (cu părți din ce în ce mai vaste de negativism și stimulare indirectă a superficialității și subiectivismului), cât și (b) tendințele individuale de manifestare pe platforme sociale și cu alte ocazii de exprimare publică.

Modul de exprimare este influențat și de suprasolicitarea creierului menționată mai sus. Aceasta nu afectează doar concentrarea, ci crește și nivelul de stres, deci, de irascibilitate.

În al treilea rând, internetul a facilitat propagarea masivă de fake news, ceea ce afectează calmul și coeziunea societății.

Înclinația spre senzațional și spre a crede știri conspiraționiste/negative e una naturală, facilitată istoric. Acum mii de ani, dacă cineva spunea că urmează un atac al unui trib vecin sau al unui leu sau că regele îți vrea răul, era destul de imprudent să nu-l crezi. Pare că puțini dintre cei mai puțin receptivi au supraviețuit suficient pentru o ereditate până în zilele noastre.

Câteva decenii nu pot șterge mecanisme ancorate în gene perioade mult mai lungi.

Nu în ultimul rând, multe interacțiuni legate de societatea informațională asigură „recompense imediate (prin stimularea descărcărilor de dopamină din creier), favorizând și ele concentrarea doar pe durate scurte și dependența.

 

7. Depășirea nivelului nevoilor de bază, bogăția și tehnologia acumulată a societății, precum și conștientizarea vastității și complexității unei lumi globale au dus la un sentiment de siguranță, dar și de frustrare, cu scăderea responsabilității individuale

Orice pasager al unui autoturism conștientizează, chiar dacă mai difuz, că siguranța sa pe drum depinde și de respectarea regulilor de circulație de către mii de alți participanți la trafic. Pentru că mai toți șoferii sunt atenți la propria siguranță, regulile sunt comune tuturor, iar consecințele încălcării lor sunt serioase și imediate, numărul de accidente este foarte mic față de volumul uriaș de posibile interacțiuni.

Or, lumea actuală seamănă cu această inter-dependență, dar cu cinci diferențe importante:

(a) aproape nimeni nu mai „vede” și nici nu mai înțelege decât o mică parte din „trafic”, circulația fiind prea complexă.

(b) succesul speciei umane fiind atât de vast, apare impresia că a nu mai contribui tu însuți sau a ocoli niște reguli nu ar avea cum să destabilizeze sau chiar să afecteze lumea; În plus, cei nemulțumiți de propriile rezultate tind să perceapă succesul lumii ca fiind, cumva, pe seama lor și în numeroase situații în care nu este nicio legătură.

(c) încălcările individuale ale contractului social nu mai au, de obicei, efecte grave vizibile imediat, problemele devenind evidente doar mai târziu;

(d) lumea fiind complicată, multor oameni nu le mai este clar de unde au apărut dificultățile nici când acestea devin grave, crescând șansele pentru iresponsabili să scape cu totul de consecințe (și de cele tardive) și „să arate cu degetul” în alte direcții;

(e) pe plan politic, în contextul primelor patru puncte și având în vedere că Homo Cliens privilegiază termenul scurt, iar mașina statului e „închiriată” politic doar pentru 4-5 ani, devine din ce în ce mai tentant să se acționeze tot pe termen scurt, mai ales că mulți decidenți deja au văzut că pot face prostii fără să pățească ceva.

 

8. Faptul că numeroși oameni au ajuns pe piramida lui Maslow la nivelul la care doresc să se exprime și să fie ascultați/apreciați coincide cu alimentarea excesivă de către marketingul comercial și societatea informațională a emoționalului și radicalismului pozițional

În prezent, un procent în creștere din populație dorește să se exprime și să fie ascultat. Pentru că oamenii sunt diferiți, au informații diferite, cresc în medii diferite, iar lumea e prea mare și complexă pentru ca majoritatea subiectelor să fie cunoscute în profunzime sau să nu necesite nuanțe, a devenit dificil de susținut ceva, fără să apară imediat reacții contrare.

Avem poziții de dreapta, de stânga, pentru minorități, anti-minorități, pro-europeni, anti-europeni, pentru justiție, anti-justiție, pro-libertate și diversitate sexuală și împotrivă etc.

Numeroși oameni înțeleg lucruri diferite prin fiecare dintre aceste concepte. În plus, unele persoane sunt de acord cu o idee, dar nu în totalitate, sau consideră că modalitatea de implementare este proastă, sau au o problemă cu neglijarea impactului în alte domenii și așa mai departe. Sunt și destule cazuri de poziționări interesate, nu bazate pe convingeri.

În mod tradițional, aceste diferențe au permis, prin dezbatere, să se ajungă la soluții mai echilibrate, iar nivelul discuțiilor să rămână civilizat.

În lumea actuală, din ce în ce mai multe reacții au tonuri subiective și agresive pentru că piramida lui Maslow facilitează exprimarea natural pentru mai mulți oameni, iar Homo Cliens și Homo Iratus sunt în dezvoltare și „se luptă” să se facă auziți în vacarmul general.

Pentru a fi vizibil într-o lume globală, marcată de societatea de consum și de cea informațională, a devenit tentat să „țipi” și să te exprimi radical și fără nuanțe ca să fii auzit și „să te țină lumea minte”.

Desigur, astfel de abordări afectează concentrarea pe principii, coeziunea socială și dialogul real.

În orice țară, o parte din aceste manifestări sunt manipulate. Fondul este legat, însă, într-o măsură importantă și de fenomenele „naturale” de mai sus.

 


[1] Homo Deus, Une Brève historie de l’avenir, Editura Albin Michel, 2017. Cartea este echilibrată și utilă oricărei persoane care vrea să afle mai multe despre lume. Per total, Y. Harari pare destul de pesimist și îngrijorat cu privire la viitor.

[2] Dilemele religioase, filozofice și etice aferente subiectelor abordate sunt pe măsură.

[3] P. 68.

[4] În afara celor menționate expres în articol, alte lucrări în care se pot regăsi aspecte avute în vedere în analiză includ cărți ale lui Bertrand Russel (În căutarea fericirii), David Eagleman (Creierul, Incognito), Robert M. Sapolsky (Behave, Biologia ființelor umane in ipostazele lor cele mai bune si cele mai rele), Konrad Lorencz (Cele 8 păcate ale lumii civilizate), Daniel Siegel (Mintea, o călătorie spre centrul ființei umane), Amy Blankson (Viitorul fericirii), Platon (Dialogurile socratice), precum și colecția Science et Vie/Science et Avenir.

[5] Cum am ajuns o societate de consum și de ce este dificil de schimbat rapid ceva? (pe www.contributors.ro).

Homo Cliens și Homo Iratus was last modified: iunie 12th, 2020 by Lucian Bondoc
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter