Homo Cliens și Homo Iratus

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

9. Sistemul de vot universal a permis o armonizare rezonabilă de interese între elite și interesul general pentru aproximativ 70-80 de ani, dar acum experimentăm fisuri în creștere

Poate să pară o blasfemie (și nu, nu susțin să se renunțe la el), dar trebuie înțeles că un sistem de vot universal nu servește automat interesului general.

Riscurile au fost sesizate de mult timp. Este cunoscut dialogul lui Socrate cu Adeimantus în care acesta își întreabă interlocutorul dacă cârmaciul unei corăbii ar trebui ales de toată lumea sau doar de cei care au habar de navigație. Concluzia dialogului nu a fost elitistă, dar implica faptul că dreptul la vot, fără un minim de instruire, poate fi periculos. De altfel, Socrate a și experimentat ulterior aceasta, pe propria piele, atunci când a fost condamnat la moarte de un tribunal format din 500 de atenieni aleși prin tragere la sorți.

Mai aproape de zilele noastre, cât timp modelul socio-economic s-a chinuit să acopere nevoile de bază, interesul general a fost armonizat cu nevoile reale ale majorității oamenilor. Nu a fost nevoie de prea multă instruire efectivă pentru că problematicile erau de tipul mai ușor de perceput corect, oricum.

Aflați încă în faza în care raționalul era clar predominant și nevoile reale mai ușor vizibile, alegătorii au presat, la rândul lor, spre o elită mai responsabilă.

Pentru că în majoritatea țărilor s-a depășit, însă, nivelul nevoilor de bază, societatea de consum împinge gradual – după cum am văzut în articolul anterior – spre stimularea emoționalului și iraționalului. Cea informațională merge, parțial, în aceeași direcție, aducând, în plus, o abundență de date din care multor oameni le este greu să extragă informația de valoare.

A considera că asemenea evoluții rămân fără consecințe politice riscă să fie naiv.

Este foarte probabil ca populismul în creștere la nivel global, nu doar în România, să aibă, de fapt, o legătură profundă tocmai cu faptul că „lucrăm” indirect de peste 30 de ani la producerea Homo Cliens (și în contextul piramidei lui Maslow). Homo Iratus este un produs „secundar”, dar, evident, în „dezvoltare”.

Pentru că destule dorințe ale Homo Cliens nu mai sunt așa de raționale, ci emoționale, din ce în ce mai multe decizii politice devin la fel, pe seama generațiilor viitoare, a planetei și a interesului general mai larg.

Ideea nu este aceea de a priva pe cineva de dreptul la vot, ci de a conștientiza că o serie de aspecte din jur ne împing pe toți spre comportamente distorsionate și că este mai important în prezent, decât în trecut, să se asigure o bună informare și formare democratică a populației din școală începând.

10. În fine, fenomenul globalizării a dus la (a) supunerea omului unei concurențe profesionale intense, (b) o presiune spre uniformizare culturală/identitară prea rapidă și (c) o comparație „în sus” cu cel mai înalt standard de pe planetă, inclusiv din punct de vedere socio-politic

La nivel individual se tinde spre stabilitate, fiind un aspect care ține de nevoia de siguranță și de control mai mare asupra propriei vieți. Or, schimbările tehnologice propagate global de mondializare și eliminarea barierelor comerciale și de circulație au mărit semnificativ nevoile de adaptare profesională și economică, cu dificultățile și grijile aferente.

La momentul la care la acestea s-a adăugat și trendul de uniformizare culturală și identitară, s-a mărit gradul de stres.

În această ultimă privință, globalizarea a implicat o presiune spre relativizarea valorilor locale, văzute ca potențiale surse de conflict artificial între populații.

Relativismul facilitează, teoretic, o societate tolerantă față de celălalt (scăzând ocaziile de dispută), dar, în practică, observăm mai degrabă o reacție de „talibanizare” în care fiecare crede că are dreptate și ceilalți sunt ignoranți sau au ceva personal cu ei.

Dacă privim atent, nici nu e de mirare. Așa cum sistemul de cartele din comunism a stimulat un consum exagerat după Revoluție, presiuni identitare excesive duc la reacții opuse exagerate.

Nu în ultimul rând, globalizarea a dus la o uniformizare a așteptărilor „în sus” și în materie de modele socio-politice. Mass-media și internetul oferind un noian de imagini, elemente și știri comparative, guvernarea din propria țară pare din ce în ce mai decalată față de performanțele altora.

Tentația este de a prelua doar ce ne convine din frânturile respective pentru a ne crea propria percepție că ar fi undeva posibil un model perfect, doar că nu-l putem detalia, impresia fiind că modelul actual ne împiedică, cumva, să accedem la acea lume perfectă. La noi sunt, din păcate, și destule motive obiective de nemulțumire.

Pe lângă efectele individuale văzute izolat, efectele fizice și mentale combinate ale factorilor de mai sus sunt pe măsură.

Homo Cliens este mai puțin performant, fiind „servit” permanent cu confort „de către piață”. Sunt studii care sugerează că nivelul mediu de IQ al generației actuale tinde să fie inferior celui al generației precedente pentru prima dată în istorie^[6].

Este posibil și ca mecanisme de funcționare a corpului și subconștientului sedimentate în mii și mii de ani să fie bruiate în prezent în moduri a căror periculozitate să nici nu ne-o imaginăm încă.

Homo Cliens este, oricum, și mai puțin rezistent la efort, inclusiv mental. Inundat de informații din toate părțile, nu numai că este surmenat, dar este tentat de o abordare superficială și o simplificare a dialogului și schimbului de idei mai general, fiindu-i din ce în ce mai greu să se concentreze și să depună efort de durată.

Calitatea de „client” i-a indus exagerat ideea că nu trebuie să știe cum s-ar face o variantă mai bună pentru a critica bunurile și serviciile care îl nemulțumesc și că are dreptul de a-i ataca vehement pe cei ce și-au asumat un rol social chiar și în situațiile în care el însuși nu face nimic.

„Clientul având întotdeauna dreptate” („clientul nostru, stăpânul nostru”), așteptarea este ca cei din jur să se adapteze la el, nu invers, iar cei care nu-i cântă în strună și nu-l ajută să dobândească rapid ceea ce vrea sunt văzuți, de regulă, negativ, dacă nu chiar ostil.

Fiind din ce în ce mai dificil de înțeles lumea și de ținut pasul, inclusiv profesional, și văzând la televizor sau pe internet cum par să o ducă alții mai bine, Homo Cliens tinde să fie frustrat și suportă greu contrazicerile. Frustrarea virează relativ ușor către resentiment și mânie.

Homo Iratus „mocnește” în procente în creștere din populație și caută nu doar cauze bune, ci și multe pretexte, ca să răbufnească.

Atât Homo Cliens, cât și Homo Iratus sunt deseori instabili emoțional și nerăbdători, privilegiind satisfacția și exprimarea ofurilor pe termen scurt. Când doresc să se exprime, pentru a avea impact (fiind și mai mulți indivizi decât în trecut care doresc și ei să se exprime), sunt tentați să folosească mesaje scurte și destul de radicale. Marile cauze sunt mai greu de decelat și abordat – nu prea poți să nuanțezi în câteva propoziții pe Twitter.

Toleranța la neplăcere scăzând continuu, mulți oameni au ajuns să fim deranjați de lucruri din ce în ce mai mărunte, cel puțin pentru standardul străbunicilor. Acest aspect crește presiunea pentru rezolvarea unor neîmpliniri, dar duce și la un negativism în societate mai mare decât e cazul, dacă e să comparăm statistic punctul în care suntem cu trecutul. Internetul și facilitează propagarea rapidă și largă a comunicărilor intransigente.

De asemenea, se reduc, de fapt, șansele de rezolvare potrivită a problemelor, pentru că scade dialogul real și scade și concentrarea pe aspecte care chiar ar merita (pentru că ne dispersăm atenția prea larg).

Fiind stimulat să schimbe des bunurile de larg consum, Homo Cliens a ajuns să se poziționeze din ce în ce mai frecvent într-un mod similar și față de persoane/societate. Nu mai încearcă să repare ceva, ci e înclinat să „schimbe” orice pare că nu mai merge bine sau e constrângător, în contextul aspirației mai largi de a putea face absolut tot ce vrea și când vrea (aspirație de înțeles, dar cu implicații pe multiple planuri).

Impactul pe plan socio-politic devine și el serios.

Pe de o parte, un număr în creștere de membri ai elitelor de facto se transformă ei înșiși în Homo Cliens sau Homo Iratus din ce în ce mai des (aceste tipologii „vizându-ne” pe toți, doar că în diverse grade).

Pe de altă parte, cei care rămân majoritar cu o gândire responsabilă și mai înclinată spre rational sunt presați de procentul în creștere de Homo Cliens și Homo Iratus din societate să includă, oricum, în deciziile politice componente care să-i satisfacă pe aceștia, pentru a fi realeși. Aceasta cu atât mai mult cu cât tipologiile respective sunt active mediatic peste medie.

Părți din elitele de facto au început, astfel (și nu doar în România), să intre într-un conflict de interese în creștere cu … interesul general și e nevoie de atenție pentru echilibrare.

Dacă ar fi să sintetizăm consecințele principale combinate ale factorilor menționați, în ultimă instanță este vorba despre:

(a) un risc clar de declin fizic și mental al omului mediu, deși ar fi toate premisele pentru un progres semnificativ;

(b) emergența unei noi „religii” exagerate, premature și nesustenabile – „misecuvineismul” – pentru segmente de populație în creștere (deconectată de contribuția proprie la societate);

(c) tentația multora de agresare comunicațională a celor care au altă părere și chiar de distrugere a modelelor sociale, fără a propune nimic coerent în loc, abordare, până la urmă, de tip anarhic; și

(d) o tendință de iresponsabilitate veselă la nivelul a numeroși decidenți mai mari sau mai mici, deși așa ceva nu are cum decât să agraveze problemele.

Tot amânând dezbaterea reală, putem evolua pe nesimțite spre un „Frankenstein” al modelelor politice care va necesita decenii de reașezare, dacă nu se va alege praful.

Cele de mai sus nu înseamnă că o parte din sentimentele respective nu ar avea o bază obiectivă în numeroase țări sau că modelele actuale nu sunt susceptibile de îmbunătățiri serioase. Doar că nu trebuie neglijate nici componentele importante subiective, cu exagerările aferente, precum și nevoia de politici publice inteligente și rezonabile în privințele respective.

Majoritatea politicilor din România nu doar că nu contracarează efectele negative de mai sus, dar le alimentează. Activitățile fizice și intelectuale sunt frecvent descurajate (indirect), în loc să fie sprijinite cu obstinație și nu se are în vedere nici moștenirea negativă de tip software uman din comunism despre care am discutat cu alte ocazii^[7].

De asemenea, o parte notabilă a mass-mediei de la noi stimulează tabloidizarea, comunicarea paralelă – fără dialog real și resentimentul.

Or, problemele reale ale omenirii sunt complexe și necesită echilibru. Extrem de rar poți să avansezi în soluționarea lor prin mesaje de câteva rânduri sau de tipul alb-negru, bun-rău, prost-deștept, etc.

De aceea și este foarte important ca politicile publice să ajute individul să se concentreze pe lucruri de substanță și să evite încărcarea cu toxicitate artificială și cu date inutile.

În cazul copiilor și adolescenților, protejarea în acest sens ar trebui să devină prioritară. Dacă nu se includ în programul educativ de la vârste fragede modalități de cultivare a (a) capacității de triere și analiză a informației, (b) răbdării, (c) gândirii active și (d) rezistenței rezonabile și disponibilității la efort pe durată mai lungă, generația următoare va fi, în bună parte, una de copii mari, emoționali, instabili în reacție și abordări, oricum, mult sub potențial.

Cei în minoritate numerică care vor reuși să-și dezvolte disciplina muncii și își vor cultiva potențialul, vor avea posibilități deosebite și îi vor depăși semnificativ pe ceilalți.

În concluzie, până la Homo Deus, este necesar să fim foarte atenți la Homo Cliens și Homo Iratus, mai ales că cei 10 factori menționați par să „bată” frecvent cele 10 Porunci și ne influențează deja în diverse grade pe toți.

Nu ar trebui să se înțeleagă că evoluțiile analizate sunt rezultatul vreunei conspirații. Factorii de mai sus se alimentează reciproc și încurajează în mare măsură „natural” abordări la nivelul indivizilor și companiilor care duc la astfel de comportamente. Doar că se impune o contrabalansare prin politici publice.

În caz contrar, chiar dacă vom ajunge la puteri demiurgice, riscăm să o facem cu prețul unor derapaje majore între timp.

În plus, odată ajunși „acolo”, e posibil să constatăm că am mers, de fapt, cu multe mii de ani în urmă, pe vremea arbitrariului și conflictelor capricioase și distrugătoare ale unor zei infantili și că am rămas fără niciun Dumnezeu.