Despre editura Național și dezvoltarea acesteia

23 aug. 2023
Vizualizari: 889

Despre editura Național și dezvoltarea acesteia

Nicolae Cîrstea22 mai 2023 e o zi importantă pentru Grupul editorial Universul Juridic, dar și pentru Editura Național. Este un moment emoționant pentru noi, cei trei care suntem aici. Stăm împreună cu dna Dana Gina Chiriac și cu dl Dan Chiriac Jr., proprietarii Editurii Național, pe care îi rog să ne transmită un mesaj din partea domniilor lor.

Este, din punctul meu de vedere, una dintre editurile importante ale anilor 90, o editură puternică, ce s-a impus în multiple domenii, dar și în această zonă a cărților-îndrumar pentru obținerea permisului de conducere, în special, unde Editura Național cred că deține aproximativ jumătate din această piață.

Nu numai despre business și despre evoluția editurii v-aș ruga mult să ne spuneți câteva lucruri, dar mai ales despre fondatorul acestei edituri importante. Ca atare, m-aș bucura să împărtășiți cu noi câteva lucruri în memoria dlui Dan Chiriac, care a fost un pionier al acestei piețe. Cum era dl Dan Chiriac și cum a evoluat Editura Nional? 

Dana ChiriacÎn primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru vorbele de apreciere la adresa editurii noastre și, la fel, pentru aprecierea pe care ați avuto/o aveți pentru soțul meu, Dan Chiriac.

Suntem cunoscuți pe piață drept Editura Național încă din 1994. Înainte de această editură, noi am plecat din Galați cu o editură care se numea Phoenix Porto Franco. Soțul meu, nu știu dacă știți că a fost profesor de matematică și inginer, a terminat și inginerie. Ca profesor, i-au plăcut în general cărțile și atunci s-a gândit, la vremea aceea, să inițieze această afacere pe care a dezvoltat-o mai ales după ce ne-am mutat la București.

Aici și-a dat seama că o bună oportunitate de piață ar fi cartea medicală. Bănuiesc că știți că avem foarte multe titluri medicale scrise de profesori, actuali și foști. Apoi, cartea juridică pe care, iarăși, a dezvoltat-o cât a putut, a culminat cu această carte de circulație, la care a lucrat foarte mult, s-a implicat, i-a plăcut, a găsit și oameni cu care a colaborat foarte bine și a aduso în acest stadiu de bijuterie. Am fost pe piață cei mai puternici pe segmentul acesta mulți ani. Apoi au mai apărut astfel de lucrări și la alte edituri. E adevărat că au fost și edituri care s-au inspirat din cartea noastră, dar acum ce mai contează?

Soțul meu a fost, într-adevăr, un vizionar, un om extraordinar. Cei care l-au cunoscut spuneau că este un om extraordinar de bine adaptat vremurilor și, mai mult decât atât, unul care se pregătea întotdeauna pentru viitor, fiind cu un pas înaintea lucrurilor.

Am fost împreună, ca editură, cu editura, timp de 25 de ani. Vă poate spune fiul meu mai mult despre dezvoltarea editurii, mai cu seamă în ultimii ani. Eu, una, mă bucur că editura noastră a ajuns să se împreuneze cu editura dvs. și vă felicit!

Sper să aveți un traseu la fel de bun și strălucit precum l-am avut noi. Vă doresc din tot sufletul lucrul acesta și să știți că, într-un fel, spiritul soțului meu este în continuare și va fi în continuare prezent în numele editurii.

Vreau să le mulțumesc copiilor mei, care s-au implicat și în ultimii patru ani mi-au fost de mare ajutor. Ei au făcut ca acest moment să fie posibil!

Nicolae CîrsteaNe-a emoționat dna Chiriac, dar aștept să ne emoționezi și tu, Dan Chiriac Jr.! 

Dan Chiriac Jr.O să fac tot posibilul. Ultimii patru ani au fost unii de schimbare, de maturizare, atât pentru mine, cât și pentru toată familia. Nu a fost nicidecum o perioadă ușoară, însă ne bucurăm că am putut face tot posibilul pentru a duce munca tatălui nostru mai departe.

Alături de Universul Juridic, ne bucurăm că putem să continuăm acest lucru. Faptul că doriți ca Grupul Editorial Național să dăinuie, pentru noi înseamnă enorm și vă felicit pentru acest lucru. Sper ca titlurile să devină din ce în ce mai diverse. Sper ca Grupul Editorial Național să ajungă din ce în ce mai puternic pe piață și sunt sigur că, alături de o editură așa puternică, acest lucru se va întâmpla. 

Nicolae CîrsteaMulțumesc mult, Dan. Mie mi s-a părut nimerită această preluare a titulaturii de Grup Editorial Național. Cred că lucrurile se vor întâmpla cu adevărat în sensul bun și în sensul așteptărilor fiecăruia dintre noi. Vă mulțumesc tare mult.

Despre editura Național și dezvoltarea acesteia was last modified: septembrie 7th, 2023 by Nicolae Cîrstea

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Nicolae Cîrstea

Nicolae Cîrstea

Nicolae Cîrstea este fondatorul Grupului editorial UNIVERSUL JURIDIC (UNIVERSUL JURIDIC - PRO UNIVERSITARIA - EDITURA NEVERLAND - EVRIKA PUBLISING) şi al UJmag.ro.A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, în anul 2001.Începând cu anul 1997 (anul I de studii) a fost reprezentant al mai multor edituri, după care, în anul 2001 (anul IV de studii), a pus bazele Editurii UNIVERSUL JURIDIC.În prezent este Preşedintele acestor companii, fiind implicat în proiecte pe termen mediu şi lung în domeniul editorial şi cel al distribuţiei de carte pe piaţa din România.
A mai scris: