Discursul domnului Nicolae Cîrstea în cadrul Conferinței Naționale de Drept Comercial – Stanciu D. Cărpenaru, ediția a II-a
Bună ziua, doamnelor și domnilor! Numele meu este Nicolae Cîrstea, și din partea Grupului Editorial Universul Juridic vă spun: „Bine ați venit la Conferința Națională de Drept Comercial!”.
Am reușit să avem alături de noi cei mai importanți specialiști din România, prin temele dezbătute, care aprofundează cele mai importante probleme ale momentului, și prin, de ce nu, energia pozitivă și prin gândurile noastre bune pe care le avem față de profesorul nostru, Stanciu Cărpenaru.
L-am avut ca profesor, în amfiteatrele Facultății de Drept, cei mai mulți dintre noi. L-au avut ca și conducător de doctorat sau mentor, cei mai mulți din speckerii de la prezidiul conferinței noastre de astăzi. Am avut, la rândul meu, privilegiul să-l am, nu numai profesor, dar și autor la Universul Juridic, pe dl profesor în ultimii 15 ani de existență, și cu 2 ani înainte să plece dintre noi, i-am propus dlui profesor alături de dna Nicoleta Țăndăreanu să reedităm Revista de Drept Comercial. A acceptat cu bucurie proiectul respectiv și ne-am bucurat foarte mult să putem să-l facem pe dl profesor, cu 2 săptămâni înainte să plece, să țină în mână primul număr al Revistei de Drept Comercial.
Pe parcursul anului respectiv, primul an de existență al revistei, am insistat foarte mult, și chiar discutam cu dna profesor Țăndăreanu, de ce mă grăbesc atât de mult, cum să iasă un prim număr al Revistei de Drept Comercial înainte de luna ianuarie a anului următor. Iată că nimic nu a fost întâmplător, a ieșit la sfârșit de lună noiembrie și dl profesor a putut să țină în mână Revista de Drept Comercial înainte de a pleca.
Pe lângă toate acestea, am avut, în acești 15 ani, în care profesorul m-a ținut aproape de domnia sa, întâlniri foarte frumoase, am împărtășit gânduri, am discutat despre bucuriile, dar și, de ce nu, despre dezamăgirile pe care domnia sa le-a trăit odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil. Știți foarte bine, cei mai mulți dintre dvs., despre regretele pe care dl profesor le-a împărtășit, în special în paginile cărților, dar și al revistelor de specialitate, în legătură cu includerea prevederilor și a normelor comerciale în noul Cod civil. A luptat alături de dvs. pentru un nou Cod comercial, proiect la care v-ați raliat cei mai mulți dintre dvs.
Mulțumim Facultății de Drept pentru găzduirea acestui eveniment și pentru faptul că a primit cu bucurie acest proiect în Sala Stoicescu. Mulțumim Institutului Român de Drept Comercial, Academiei de Științe Juridice și, de asemenea, partenerilor noștri, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență, Wolters Kluwer, Alpha Bank și Tudor Personal Teilor.
Eu vă mulțumesc foarte mult. Vă doresc să plecați cu multe dintre problemele pe care le aveți, nu numai în doctrină, dar și în calitate de profesioniști ai dreptului comercial, rezolvate de la conferința noastră. Îi mulțumesc dnei profesor, dnei Nicoleta Țăndăreanu, i-am mai spus odată profesor și a bucurat-o.
* Fragment din alocuțiunea domnului Nicolae Cîrstea în cadrul Conferinței Naționale de Drept Comercial – Stanciu D. Cărpenaru, ediția a II-a.