#Rezist, deci exist. Nu #rezist, nu exist!*

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Trăim în ultimii ani o ruptură aproape fizică a societății românești. Întâmplarea face ca juridicul, în înțelesul său larg, de la instituții la acte normative, să fie la baza acestei scindări. Găsim mereu lucruri care să alimenteze această stare, fie că vorbim de câmpuri tactice, mai mult sau mai puțin credibile, fie că vorbim de proteste, ieșiri publice politice sau simple puncte de vedere, exprimate însă public pe așa-zisele rețele de socializare.

Baricade similare unei Revoluții franceze împart cele două tabere. Este la modă să fii #rezist, =incomod, de nepăcălit sau utilizând oricare alt cuvânt care semnifică mai mult sau mai puțin o stare de revoltă radicalizată, care nu se lasă însă manipulată. Și care nu este manipulabilă. Platforme politice pornite ca și curente de opinie au încercat să confiște acest suflu aparent nou. În sfârșit, într-o Românie blazată, părea că spiritul cetățenesc începe să funcționeze. „Gata – până aici!” răzbătea și respira individual sau la comun.

Vehemența începe să caracterizeze comunitățile și punctele de vedere contrare sunt aspru „pedepsite”. Fiecare tabără are liderii săi, fiecare cu personalitate, argumente și soluții demne de o cauză mai bună. „Penali” devine o anatemă utilizată și stoarsă politic până la epuizare. Nu se admit derogări. Juridicul devine, de astă dată, arma perfectă. Societatea preia aproape necondiționat sintagma și o validează.

Constituția, dreptul la propria imagine sau prezumția de nevinovăție devin apărări anemice. Nu sunt credibile și nu sunt acceptate. Unii se trezesc vorbind cu un microfon în față fără să înțeleagă prea mult. Alții au acces la platforme. Verbul lor este ascultat, devenind portavocea noastră. Sau a lor.

Starea nației românești nu este dintre cele mai bune. Două tabere se disting foarte clar. Unii duc o luptă de culise. De gherilă. Alții folosesc instrumente instituționale. Piața Victoriei nu mai este simbolul unei epoci triste. Se metamorfozează în simbolul unei tabere. Sau a celeilalte. Unii respiră aerul liber din Piață. Alții se baricadează în interiorul Palatului. Unii sunt gazați, urmând a fi cazați temporar de ceilalți în instituțiile lor.

Se arată pisica în direct la TV taberei adverse. Morga invitaților din platou depinde de apartenență. Intervențiile telefonice le confirmă. În funcție de cât plătești – primești! Ai bani – ai intervenții de primă mărime. Chiar exclusivități! Totul depinde de măsurătorile KANTAR MEDIA, iar obiectivele trebuie realizate! Clientul nostru – stăpânul nostru! Dacă nu avem clienți/telespectatori,  închidem prăvălia. Deci lucrurile trebuie să iasă „brici”.

Politicul confiscă valul, dându-i direcția potrivită intereselor atent urmărite. Revolta este ajutată și direcționată. I se dă un sens. O platformă de care e nevoie. Necesară! Atent documentată și sprijinită! Fără compromisuri și fără jumătăți de măsură!

O a treia tabără se întrezărește firavă în depărtare. N-are platforme sau lideri. Dar pare că există. Este aceea a nehotărâților. A celor neimplicați. Poate apatici. Posibil dezgustați. Sau derutați. Păcăliți. Mințiți. Sau jecmăniți. Numărul lor e mare. Dar nu vorbesc. Nu simt nevoia sau nu știu să o facă. Poate nu vor. Se jenează sau pur și simplu stau în espectativă.

Pare că asemenea premise (sau altele) au determinat apariția unor forțe politice extremiste în unele părți ale Lumii. Țara asta a fost binecuvântată însă la timp cu extremiști, mai mult sau mai puțin dezirabili, în care unii am și crezut. Acum, asemenea derapaje ale istoriei nu mai găsesc teren fertil prin astă parte de lume.

Pestrițul nostru peisaj politic se desfășoară în fața noastră cu puține oaze de normalitate. Dacă ne-ai întreba individual, n-avem nicio problemă să ne-o clamăm hotărât. Când vorbim public, pare că melodicitatea propriei voci auzite în difuzoarele din platou sau imaginea proiectată în camere de luat vederi (ne) schimbă puțin perspectiva și ne transformăm. Vocea blândă de mai devreme devine tăioasă. Fermă. Grimasa și gesturile sprijină imaginea de ansamblu. Când se sting luminile în platou și se opresc microfoanele, redevenim prieteni: „Hai, bă, te-ai supărat?”

Consecințele sunt evidente. Nimeni nu mai are încredere în discursul public. Credibilitatea este greu sau imposibil de obținut. Nu cred că se poate obține cu tensiuni create și alimentate permanent. Normalitatea ar trebui să producă credibilitate. Sau, mai bine zis, normalitatea este premisa credibilității. Adularea publică de moment nu te poate duce acolo. Și nici mimarea fermității. A urmării principiilor. Cine crede asta se îmbată cu apă rece.

Suntem astăzi aici. Mâine dincolo. Acolo e încă greu să ajungem. Nu imposibil, dar foarte greu acum. Neprevizibil când!