Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
833 views
Trăim în ultimii ani o ruptură aproape fizică a societăţii românești. Întâmplarea face ca juridicul, în înţelesul său larg, de la instituţii la acte normative, să fie la baza acestei scindări. Găsim mereu lucruri care să alimenteze această stare, fie că vorbim de câmpuri tactice, mai mult sau mai puţin credibile, fie că vorbim de proteste, ieșiri publice politice sau simple puncte de vedere, exprimate însă public pe așa-zisele reţele de socializare.
Baricade similare unei Revoluţii franceze împart cele două tabere. Este la modă să fii #rezist, =incomod, de nepăcălit sau utilizând oricare alt cuvânt care semnifică mai mult sau mai puţin o stare de revoltă radicalizată, care nu se lasă însă manipulată. Și care nu este manipulabilă. Platforme politice pornite ca și curente de opinie au încercat să confiște acest suflu aparent nou. În sfârșit, într-o Românie blazată, părea că spiritul cetăţenesc începe să funcţioneze. „Gata – până aici!” răzbătea și respira individual sau la comun.
Vehemenţa începe să caracterizeze comunităţile și punctele de vedere contrare sunt aspru „pedepsite”. Fiecare tabără are liderii săi, fiecare cu personalitate, argumente și soluţii demne de o cauză mai bună. „Penali” devine o anatemă utilizată și stoarsă politic până la epuizare. Nu se admit derogări. Juridicul devine, de astă dată, arma perfectă. Societatea preia aproape necondiţionat sintagma și o validează.
Constituţia, dreptul la propria imagine sau prezumţia de nevinovăţie devin apărări anemice. Nu sunt credibile și nu sunt acceptate. Unii se trezesc vorbind cu un microfon în faţă fără să înţeleagă prea mult. Alţii au acces la platforme. Verbul lor este ascultat, devenind portavocea noastră. Sau a lor.
Starea naţiei românești nu este dintre cele mai bune. Două tabere se disting foarte clar. Unii duc o luptă de culise. De gherilă. Alţii folosesc instrumente instituţionale. Piaţa Victoriei nu mai este simbolul unei epoci triste. Se metamorfozează în simbolul unei tabere. Sau a celeilalte. Unii respiră aerul liber din Piaţă. Alţii se baricadează în interiorul Palatului. Unii sunt gazaţi, urmând a fi cazaţi temporar de ceilalţi în instituţiile lor.
Se arată pisica în direct la TV taberei adverse. Morga invitaţilor din platou depinde de apartenenţă. Intervenţiile telefonice le confirmă. În funcţie de cât plătești – primești! Ai bani – ai intervenţii de primă mărime. Chiar exclusivităţi! Totul depinde de măsurătorile KANTAR MEDIA, iar obiectivele trebuie realizate! Clientul nostru – stăpânul nostru! Dacă nu avem clienţi/telespectatori, închidem prăvălia. Deci lucrurile trebuie să iasă „brici”.
Politicul confiscă valul, dându-i direcţia potrivită intereselor atent urmărite. Revolta este ajutată și direcţionată. I se dă un sens. O platformă de care e nevoie. Necesară! Atent documentată și sprijinită! Fără compromisuri și fără jumătăţi de măsură!
O a treia tabără se întrezărește firavă în depărtare. N-are platforme sau lideri. Dar pare că există. Este aceea a nehotărâţilor. A celor neimplicaţi. Poate apatici. Posibil dezgustaţi. Sau derutaţi. Păcăliţi. Minţiţi. Sau jecmăniţi. Numărul lor e mare. Dar nu vorbesc. Nu simt nevoia sau nu știu să o facă. Poate nu vor. Se jenează sau pur și simplu stau în espectativă.
Pare că asemenea premise (sau altele) au determinat apariţia unor forţe politice extremiste în unele părţi ale Lumii. Ţara asta a fost binecuvântată însă la timp cu extremiști, mai mult sau mai puţin dezirabili, în care unii am și crezut. Acum, asemenea derapaje ale istoriei nu mai găsesc teren fertil prin astă parte de lume.
Pestriţul nostru peisaj politic se desfășoară în faţa noastră cu puţine oaze de normalitate. Dacă ne-ai întreba individual, n-avem nicio problemă să ne-o clamăm hotărât. Când vorbim public, pare că melodicitatea propriei voci auzite în difuzoarele din platou sau imaginea proiectată în camere de luat vederi (ne) schimbă puţin perspectiva și ne transformăm. Vocea blândă de mai devreme devine tăioasă. Fermă. Grimasa și gesturile sprijină imaginea de ansamblu. Când se sting luminile în platou și se opresc microfoanele, redevenim prieteni: „Hai, bă, te-ai supărat?”
Consecinţele sunt evidente. Nimeni nu mai are încredere în discursul public. Credibilitatea este greu sau imposibil de obţinut. Nu cred că se poate obţine cu tensiuni create și alimentate permanent. Normalitatea ar trebui să producă credibilitate. Sau, mai bine zis, normalitatea este premisa credibilităţii. Adularea publică de moment nu te poate duce acolo. Și nici mimarea fermităţii. A urmării principiilor. Cine crede asta se îmbată cu apă rece.
Suntem astăzi aici. Mâine dincolo. Acolo e încă greu să ajungem. Nu imposibil, dar foarte greu acum. Neprevizibil când!
* Acest editorial a fost publicat în nr. 2/2019 al revistei LEGAL POINT. Click aici pentru ABONAMENT LEGAL POINT 2019!
