„Când nu mai poţi, mai poţi un pas!”*

10 apr. 2020
7.330 views
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dragi colegi,

Mediul juridic traversează, alături de societatea românească și de întreaga lume, o perioadă imposibil de prevăzut cu doar câteva zile sau luni înainte, o perioadă pe care doar o puternică solidaritate națională, de breaslă și, de ce nu, internațională ne poate ajuta să o depășim. Sigur că niciunul dintre noi nu poate previziona evoluția acestei situații de criză în următoarea perioadă, dar cred că fiecare dintre noi poate contribui la ameliorarea acesteia, prin transmiterea unor semnale de solidaritate, de întrajutorare și de sprijin pentru membrii comunității și, până la urmă, pentru națiunea noastră.

Cred, doamnelor și domnilor, că este, poate, un moment unic în activitatea noastră profesională și în viața noastră, în care semnale de normalitate, pe care ni le dorim cât mai prezente în fiecare zi, pot atenua sentimentele de frică și de panică ce au cuprins familiile, firmele și poporul nostru. Putem, oare, să fim puternici în această perioadă? Cu siguranță putem și cu siguranță vom fi, nu numai individual, dar mai ales împreună. Este o situație nemaiîntâlnită la nivel mondial, în epoca contemporană, și, probabil, unică în viața fiecăruia dintre noi. Conștientizând toate acestea, credem că emiterea către colegii noștri a unor semnale de normalitate poate să contribuie, chiar dacă într-o foarte mică măsură, la extragerea din cotidianul care a devenit atât de zbuciumat și în care fiecare dintre noi ne vedem năruite visuri, așteptări și năzuințe pe care le aveam pentru această perioadă, pentru acest an sau pentru perioada următoare.

În acest context, doamnelor și domnilor, aș vrea să vă transmitem că, dată fiind situația în care ne aflăm, și anume izolarea recomandată în această perioadă, pentru a preveni răspândirea acestui virus, Universul Juridic oferă pentru toți profesioniștii din domeniul juridic acces gratuit la Conferințele Video Universul Juridic pentru o perioadă de trei luni.

De asemenea, oferim tuturor studenților la Drept din România posibilitatea de accesare online a conferințelor video, dar și a modulului Premium timp de două luni.

Pentru a vă face un cont valabil, vă rugăm să completați >>FORMULARUL<<.

Colegii noștri vă stau la dispoziție, pentru mai multe detalii, la numărul de telefon 0731.202.029 și pe e-mail la premium@universuljuridic.ro pentru a vă îndruma sau pentru a vă face cont în platforma noastră.

Cu siguranță, în aceste zile, conectarea la platformele online profesionale este importantă și utilă, transmițând o stare de normalitate. Cred că este important să putem aloca o parte din timpul petrecut online și către zona în interiorul căreia activăm sau pentru care ne pregătim.

De asemenea, doamnelor și domnilor, dragi studenți, în următoarele trei luni, Editura Universul Juridic vă oferă discounturi substanțiale la orice comandă vine pe site-ul ujmag.ro. Vă propunem, astfel, o reducere de până la 30% la fiecare dintre cărțile noastre în această perioadă, în care izolarea este, probabil, cheia prin care ne protejăm, pe noi înșine și familiile noastre, de la infectarea cu acest coronavirus, care a devenit atât de prezent în viața și activitatea noastră într-un timp atât de scurt.

În perioada imediat următoare, Universul Juridic pregătește, începând cu data de 30 martie, o platformă de pregătire profesională continuă online, urmând ca în fiecare zi să organizăm, împreună cu autorii noștri și comunitatea juridică, o serie de seminare, workshopuri și conferințe online, care să păstreze măcar parțial atenția noastră și către mediul în interiorul căruia activăm sau dorim să activăm.

Invităm conducătorii profesiilor juridice, dar și pe fiecare dintre dumneavoastră să ne adresați sugestii și observații prin care putem să fim de folos activității dumneavoastră în această perioadă, timp în care nu dorim să rămânem paralizați într-o expectativă continuă și care poate să ne producă mai mult rău decât bine.

Vă rămânem tuturor îndatorați pentru acești aproape 20 de ani pe care i-am petrecut împreună în mediul juridic, convinși fiind că doar împreună și doar prin solidaritate putem fi mai puternici și putem să depășim situația în care ne aflăm astăzi.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

 





 

Pentru mai multe detalii, nu ezitați să ne contactați:

0733.674.555portal@universuljuridic.ro

* Acest citat aparține ultramaratonistului Tibi Ușeriu.

 

„Când nu mai poți, mai poți un pas!”* was last modified: aprilie 27th, 2020 by Nicolae Cîrstea

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Nicolae Cîrstea

Nicolae Cîrstea

Nicolae Cîrstea este fondatorul Grupului editorial UNIVERSUL JURIDIC (UNIVERSUL JURIDIC - PRO UNIVERSITARIA - EDITURA NEVERLAND - EVRIKA PUBLISING) şi al UJmag.ro.A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, în anul 2001.Începând cu anul 1997 (anul I de studii) a fost reprezentant al mai multor edituri, după care, în anul 2001 (anul IV de studii), a pus bazele Editurii UNIVERSUL JURIDIC.În prezent este Preşedintele acestor companii, fiind implicat în proiecte pe termen mediu şi lung în domeniul editorial şi cel al distribuţiei de carte pe piaţa din România.
A mai scris: