Justiţia noastră cea de toate zilele

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Nu trebuie să fii un cunoscător fin al „trebilor” din justiție ca să constați că lupta pentru justiție, pentru influență în sferele importante ale acesteia se poartă la baionetă.

Avem învingători și învinși. Avem spectatori. Beneficiari și perdanți. Dar, mai ales, avem un stat de drept șubrezit. Liderii din justiție lipsesc și ei. Cine are caracter și opinie se exprimă rar. Spre deloc.

Cum să asiguri viitorul fără să crești și să pregătești tinerii de azi, care să țină steagul sus mâine? Dar tinerii ar trebui să crească lângă lideri. Să învețe și să se adape din tot ce sunt ei. Iar, atunci când ei înșiși vor deveni lideri, să-și depășească mentorii. Fără să-i uite. Fără să-i umilească, să-i neglijeze sau, chiar mai rău, să-i denigreze. Știm cu toții că nu se întâmplă asta. Și nici nu ne mai mirăm. Rămânem blazați mai departe. Poate așa a fost mereu. Poate așa o fi, de la ’48 încoace… Poate fiecare generație pe care destinul o aduce în mijlocul „trebilor” din justiție constată asta, într-un PERPETUUM MOBILE.

Cu toată inspirația unor lideri de opinie, care au făcut din BINOM și STAT PARALEL – termeni uzuali astăzi –, parcă așa cum e acum, n-a fost altădată. Parcă au fost depășite limitele acceptabile. Decența. Sau bunul-simț. Unde sunt toate lucrurile frumoase la care visăm când „vrem să dăm la Drept”? Unde ne sunt principiile? Unde sunt limitele peste care n-ar trebui să trecem? De ce nu ne este rușine de noi? De cei din fața noastră? De cei care au avut sau au încredere în noi? Care cred în noi? Care așteaptă mai mult de la noi? De ce folosim știința de carte să ajungem „sus”, iar, când suntem acolo, toate principiile noastre, toată știința de carte, toată dragostea, cu care am fost înconjurați și ridicați de mentorii noștri, le folosim ca să coborâm, și nu să urcăm, ca să servim unor interese minuscule și care nu ne fac cinste nici ca juriști și, cu atât de puțin, ca Oameni? De ce uităm la ce am visat în nopțile în care ne-am tocit coatele să învățăm „pentru Drept”? De ce uităm de idealurile noastre din facultate? De ce o funcție sau o poziție șterg cu buretele zeci de ani de trudă, de emoții și de speranță? Nu am învățat ca să fim pe poziția „x” sau „y”, ci pentru idealuri de care am uitat astăzi…

Am crezut mereu că locul ăsta este special. Că Oamenii de aici sunt speciali. Că aici nu ajung lucrurile de care auzim peste tot în jurul nostru. Cum ar putea să ajungă, când noi avem principii și dictoane care ne însoțesc din Antichitate? Când noi avem aici Digeste și expresii latine încetățenite, cu care a crescut și cu care a evoluat întreaga Omenire? De ce nu ne gândim la profesorii noștri? La elevii care visează la EDUCAȚIA JURIDICĂ în școli? De ce facem din MĂREȚIA DREPTULUI un apendice, și nu un FAR CĂLĂUZITOR? De ce ne-am pierdut orientarea și de ce nu ne lăsăm măcar nouă busola liberului-arbitru ca să putem decide? De ce ne lăsăm ademeniți și simțim că ne pierdem capul? Suntem cruzi astăzi. Și influențabili… Dar mâine… Mâine putem fi un stâlp al Justiției la care visăm astăzi! Nu vă jucați cu noi! Cu destinul și viitorul nostru!

Iar cărțile și tratatele noastre par că nu mai există. Atâtea „construcții juridice” ca astăzi n-au fost nicicând. Atâta „logică” juridică precum astăzi, niciodată. Chiar suntem toți marionete și păpuși într-un joc mai presus de noi? Chiar suntem într-o realitate care excedează toate acestea? Sunt ani mulți de când suntem în corzi. Ne trezim loviți din toate părțile. „Pe surse”, ni se livrează soluții și poziții de la care nu putem abdica. Am învățat în anii ăștia că „justiția se face la televizor”. Parcă, în amfiteatru, profesorii ne spuneau altfel… În cărți, citeam altceva… Dar asta este realitatea de astăzi. De ieri. Sperăm să nu fie și cea de mâine.

Justiția noastră cea de toate zilele nu mai e doar oarbă. E și ciungă. Și șchioapă. Și zdrențuită. Unii o folosesc, o lovesc și o disprețuiesc. Ne e de ajuns!