Discursul domnului Nicolae Cîrstea, președintele Grupului editorial Universul Juridic, cu prilejul lansării ediției aniversare a cărții-fenomen „Antreprenoriat”, de Marius Ghenea

5 apr. 2021
Vizualizari: 730

21 martie 2021, o zi istorică pentru Evrika Publishing și, in extenso, pentru întregul Grup editorial Universul Juridic. „Antreprenoriat. Drumul de la idei către oportunități și succes în afaceri”, de Marius Ghenea, lucrarea-fenomen care a revoluționat piața de carte de business din România și a deschis noi orizonturi editoriale, a fost lansată în ediție aniversară. Distinsul eveniment a reunit timp de două ore actori importanți ai business-ului autohton, reprezentanți de seamă din mass-media și cadre didactice universitare din domeniul economic, fiind organizat la un deceniu distanță de la momentul lansării cărții care a pus bazele nișei editoriale adresate mediului antreprenorial românesc.

 

„Dragi prieteni, bine ați venit la acest moment aniversar.  Acum zece ani, pe 21 martie 2011, în sala rondă a Hotelului Intercontinental, lansam prima ediție a acestei cărți – care, zicem noi, a făcut deja puțină istorie și probabil va face și mai multă istorie – în această sală. Cred că erau atunci aprox. 300 de persoane, știu că numai autografele au durat o oră și 30 de minute – nu știu dacă Marius își mai aduce aminte –, am fost înconjurați de mulți tineri, oameni care foarte probabil, după zece ani deja sunt bine ancorați în mediul de business românesc și nu numai. După lansarea de la București au urmat aprox. 30 de lansări în toată țara și, în 2012, dacă nu mă înșel, am avut o lansare și la Chișinău. Au fost momente frumoase, ne-am cunoscut – eu și Marius – mult mai mult, cred că am construit și puțină încredere și anul trecut i-am propus să facem această ediție aniversară, un proiect care i-a plăcut și, iată, suntem astăzi într-o zi fericită, în care putem să ne aducem aminte de primii zece ani și să facem planuri pentru următorii zece ani. Vă mulțumesc tuturor pentru că sunteți împreună cu noi astăzi, pentru că ne ajutați să facem lucrurile mai bine, pentru că ne dați feed-back-ul dumneavoastră și ne vom bucura să vă ascultăm de la pupitrul acestui eveniment”, a declarat domnul Nicolae Cîrstea, președintele Grupului editorial Universul Juridic.

Mai multe detalii despre eveniment, fotografii și înregistrarea video integrală sunt disponibile aici.

 

Discursul domnului Nicolae Cîrstea, președintele Grupului editorial Universul Juridic, cu prilejul lansării ediției aniversare a cărții-fenomen „Antreprenoriat”, de Marius Ghenea was last modified: aprilie 5th, 2021 by Nicolae Cîrstea

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Nicolae Cîrstea

Nicolae Cîrstea

Nicolae Cîrstea este fondatorul Grupului editorial UNIVERSUL JURIDIC (UNIVERSUL JURIDIC - PRO UNIVERSITARIA - EDITURA NEVERLAND - EVRIKA PUBLISING) şi al UJmag.ro.A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, în anul 2001.Începând cu anul 1997 (anul I de studii) a fost reprezentant al mai multor edituri, după care, în anul 2001 (anul IV de studii), a pus bazele Editurii UNIVERSUL JURIDIC.În prezent este Preşedintele acestor companii, fiind implicat în proiecte pe termen mediu şi lung în domeniul editorial şi cel al distribuţiei de carte pe piaţa din România.
A mai scris: