294 views
Discurs susținut cu ocazia aniversării Revistei „Dreptul”: 150 de ani de la apariția primului număr
Doamnelor şi domnilor, ce am fi fost mulţi dintre noi astăzi dacă n-ar fi fost Revista „Dreptul”? Ce am fi fost mulţi dintre noi astăzi dacă, în vremuri mai bune sau mai puţin bune, aceşti fondatori, aceşti pionieri ai doctrinei juridice româneşti nu s-ar fi sacrificat, din punct de vedere intelectual şi din multe alte puncte de vedere, pentru ca doctrina juridică românească să păşească mai departe şi să ajungă, iată, după un secol şi jumătate, în acest an 2021 la noi. Ce vom fi mulţi dintre noi în viitor dacă aceşti 150 de ani ar fi fost săraci, dacă ar fi lipsit Revista „Dreptul” din publicistica românească?
Au fost mulţi ani în trecutul acestei reviste, care a fost singura publicaţie juridică. Au fost mulţi ani în care steagul ştiinţei juridice a fost fluturat cu mândrie şi la cel mai înalt nivel de aceşti oameni, de autori, de redactorii şi de conducerea acestei reviste.
Nu pot decât să fiu fericit că putem şi noi, la Universul Juridic, să contribuim la existenţa, cel puţin din ultimii 10-12 ani, a Revistei „Dreptul”. Aproximativ jumătate din tirajul Revistei „Dreptul” este distribuit cu sprijinul Grupului nostru editorial. Încercăm să facem lucrurile acestea şi să nu lăsăm această flacără, care arde, iată, neîncetat de 150 de ani, să moară. Şi n-are cum să moară dacă munca fiecăruia dintre dumneavoastră va fi făcută la fel ca cea a înaintaşilor dumneavoastră.
Vă mulţumesc foarte mult!