Contribuții sociale. Negocieri colective pentru aplicarea O.U.G. nr. 79/2017

22 nov. 2017
Vizualizari: 2655

Ordonanța de urgență nr. 82/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative (*intrare în vigoare: 16 noiembrie 2017, M. Of. nr. 902/ 16 nov. 2017)

1. Negocieri colective: Prin art. VII al O.U.G. nr. 82/2017 se introduc mai multe derogări de la prevederile Legii dialogului social nr. 62/2011 (aceste derogări se aplică în perioada 20 noiembrie – 20 decembrie 2017):

a) angajatorii au obligația inițierii negocierilor [contractelor] colective pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 79/2017, indiferent dacă numărul de salariați depășeste limita de 21, prevăzută la art. 129 alin. (1) din Legea nr. 62/2011;
b) negocierea actelor adiționale la contractele/acordurile colective de muncă în vigoare devine obligatorie, pentru punerea în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 79/2012;
c) în unitățile în care nu există sindicat/sindicat reprezentativ, se admite participarea reprezentanților unor federații sindicale la negocierile colective;
d) Nu este clar obiectul negocierilor colective; simpla trimitere la O.U.G. nr. 79/2017 nu este suficientă pentru determinarea scopului acestora.

Menționăm că:

a) O.U.G. nr. 82/2017 nu prevede nicio derogare de la prevederile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 62/2011: „Este interzisă orice imixtiune a autorităților publice, sub orice formă și modalitate, în negocierea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor colective de muncă”;
b) Conform art. 217 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 62/2011 constituie contravenție „refuzul angajatorului de a începe negocierea contractului colectiv de muncă”, sancționată cu amendă cuprinsă între 5.000 lei și 10.000 lei;
c) Conform art. 143 din Legea nr. 62/2011, „Contractele colective de muncă și actele adiționale la acestea se încheie în formă scrisă și se înregistrează prin grija părților, după cum urmează: a) contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la inspectoratul teritorial de muncă […];”. În acest sens, trebuie întocmită documentația prevăzută de lege.

2. Alte aspecte privind protecția socială:

a) Punctul de pensie se majorează de la 1.000 lei la 1.100 lei, începând cu data de 1 iulie 2018. Indemnizația social (pensia social minima) va fi de 640 lei în perioada 1 iulie -31 decembrie 2018.
b) Cota de contribuție la fondul de pensii administrate privat se reduce la 3,75% (față de 5,1% în prezent si cota de 6% prevăzută în O.U.G. nr. 9/2017);
c) Indemnizația pentru creșterea copilului se plafonează la 8500 lei și nu poate fi mai mica decât 2,5 ori valoarea indicatorului social de referință (2,5 * 500 lei = 1.250 lei).

Contribuții sociale. Negocieri colective pentru aplicarea O.U.G. nr. 79/2017 was last modified: noiembrie 22nd, 2017 by Emilian Duca

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autori:

Emilian Duca

Emilian Duca

Este doctor în economie și are studii juridice, este consultant fiscal, membru al Camerei Consultanților fiscali din România. Cu aproape 20 de ani de experientă în consultanță fiscală și de afaceri, atât în sectorul public cât și în companii private, participă frecvent ca lector la conferințe și seminarii pe teme economice și de fiscalitate, precum și la emisiuni TV pe teme economice.
A mai scris:
Alina Duca

Alina Duca

Are pregătire universitară economică și juridică. Are experiență semnificativă în domeniul economic, al legislației vamale, fiscale și contabile.
A mai scris: