5 iulie – Ziua Justiţiei

6 iul. 2020
Vizualizari: 988

Fără îndoială, evenimentul acestui weekend a fost Ziua Justiției, sărbătorită în fiecare an în prima duminică a lunii iulie.  Presa consemnează declarațiile celor mai importante voci din administrație, politică și din Justiție, cu ocazia acestei aniversări. Șeful Statului a transmis un mesaj de Ziua Justiției, „felicitând întregul personal din sistemul judiciar”.

„Cu ocazia Zilei Justiției, felicit întregul personal din sistemul judiciar pentru activitatea pe care o desfășoară, mai ales în contextul dificil provocat de epidemia de COVID-19. Justiția are misiunea de a apăra drepturile, libertățile fundamentale și interesele legitime ale cetățenilor. Perioada traversată de România în ultimele luni și criza cu care se confruntă întreaga lume au adus cu sine transformări profunde în societățile noastre, iar protejarea dreptului la viață și a dreptului la sănătate a căpătat noi valențe. Ultimele luni au generat, de asemenea, și schimbări care anterior erau greu de imaginat în domeniul Justiției. Tranziția spre mediul online ca mijloc de soluționare a litigiilor sau plusul de eficiență adus pentru justițiabili și pentru personalul din domeniul Justiției sunt dovezi clare că folosirea noilor tehnologii și a beneficiilor acestora pentru înfăptuirea actului de justiție trebuie să devină o regulă, iar nu o excepție. Noile standarde atinse înseamnă, de fapt, o democrație mai funcțională, motiv pentru care încurajez toți actorii din sistemul judiciar să continue cu hotărâre eforturile în această direcție”, a menționat Președintele Iohannis în mesajul său, notează Știrile ProTV.

Și ministrul Justiției s-a adresat magistraților și juriștilor vorbind despre reforma care este așteptată în Justiție.

„La mulți ani, Justiției! Astăzi, în prima duminică a lunii iulie, conform tradiției, sarbătorim Ziua Justiției! Despre Justiția noastră astăzi se impun a fi discutate și dezbătute multe, am subliniat acest lucru într-o recentă intervenție publică, acum câteva zile. Cu certitudine, lunile care urmează vor aduce necesara dezbatere publică, prealabilă oricărei decizii, în legătură cu toate aceste probleme și provocări ale Justiției noastre. E o dezbatere necesară, pentru că anul 2021 va fi, inevitabil, un an de început al unor mari prefaceri în Justiție, care se vor întinde pe parcursul câtorva ani. Inevitabilele evoluții se vor impune ca o consecință a marilor schimbări care vor opera la nivel societal, economic, tehnologic, psihologic”, se arată pe portalul Universul Juridic.

Presa redă și declarația Procurorului General al României cu ocazia Zilei Justiției.

„Procurorii trebuie să aibă încrederea societății că, prin aplicarea legii în mod egal, prin descoperirea la timp a infracțiunilor și instrumentarea cu profesionalism a cauzelor, infractorii sunt trimiși în judecată indiferent de numele acestora, iar victimelor infracțiunilor le este respectat pe deplin dreptul la protecție”, a declarat Procurorul General, Gabriela Scutea, într-un mesaj transmis duminică, notează Agerpres.

„Alături de alte instituții ale statului, cum ar fi Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne, în spiritul cooperării și coordonării interinstituționale, Ministerul Public a acționat cu promptitudine, în sensul instrumentării cu celeritate a cauzelor. Consider, însă, că provocările generate de specificul acestei perioade nu s-au încheiat și în acest sens doresc să transmit un gând de încurajare tuturor procurorilor și în special celor aflați la început de carieră. Îi asigur de încrederea și de sprijinul meu, fiind important ca fiecare să fie conștient că doar un comportament ireproșabil, dincolo de orice compromis, îi poate ține departe de ingerințe și poate fi garanția reală a independenței”, a mai arătat Procurorul General, Gabriela Scutea, scrie Agerpres.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Nicoleta Țînț, a transmis duminică, într-un mesaj că este datoria magistraților să protejeze cetățenii împotriva oricărei forme de arbitrariu.

„Simbolistica profundă a acestei zile de sărbătoare pentru justiția românească îmi oferă ocazia de a reaminti că este datoria noastră, prin unitate profesională și morală, să identificăm toate pârghiile necesare pentru menținerea actului de justiție la cele mai înalte standarde, în scopul protejării fiecărui cetățean împotriva oricărei forme de arbitrariu. Acest deziderat îl putem atinge numai conlucrând spre găsirea echilibrului social necesar respectării supremației legii”, se arată în mesajul Președintelui CSM, scrie Agerpres.

Cu acest prilej, Președintele CSM, Nicoleta Țînț a mulțumit corpului magistraților „«pentru curajul, dedicarea și profesionalismul» cu care au acționat într-un an marcat de evenimente «fără precedent», reafirmând determinarea CSM de a acționa «constant și hotărât» pentru asigurarea independenței justiției”, mai notează Agerpres.

Un alt mesaj important, adresat colegilor din justiție, vine de la Președintele ÎCCJ, magistratul Corina Corbu.

„Cunoaștem probabil cel mai dificil an pentru societatea românească și pentru sistemul judiciar din istoria recentă a României. Momentele dificile sunt însă uneori lecția cea mai bună pentru a învăța să ne autodepășim și să reușim să facem mai mult și mai bine. Sunt convinsă că atât societatea românească, în general, cât și sistemul judiciar au resursele de seriozitate, pregătire și ingeniozitate necesare pentru a depăși această situație atipică”, a declarat Președintele ÎCCJ, scrie Universul Juridic.

Aceasta s-a adresat, în primul rând, magistraților de la Curtea Supremă.
„Într-un an plin de provocări privind independența și echilibrul sistemului judiciar, în special în ceea ce privește statutul judecătorilor, doresc să le mulțumesc colegilor mei de la Înalta Curte de Casație și Justiție care îmi oferă zi după zi cel mai bun argument pentru a susține poziția sistemului judiciar și locul puterii judecătorești în arhitectura constituțională a României – conduita și înalta lor pregătire profesională sunt garanția cea mai solidă a independenței și prestigiului Instanței supreme a României”, a mai afirmat Președintele ÎCCJ, Corina Corbu, notează Universul Juridic.

Ziua Justiției a fost sărbătorită joi, 2 iulie a.c., printr-o dezbatere a reprezentanților  profesiilor juridice și de Uniunea Juriștilor din România.

Președintele Uniunii Juriștilor din România, av. Ioan Chelaru, și-a îndemnat, cu acest prilej, colegii din profesiile liberale, dar și pe ceilalți făuritori de justiție, la dialog.

„Fără excepție, toate problemele politice și de stat, inclusiv cele din Justiția din România își pot găsi soluții salutare prin oameni de calitate, care au exercițiul răspunderii pentru un text oficial și imperativ, care au competență certă pe domeniul în care se afirmă, care știu să dezbată și să negocieze, care  au atitudine și patriotim nepatriotard, și essential… care sunt  oameni care  iubesc cu adevărat dreptul”, a arătat Președintele UJR, avocatul Ioan Chelaru, după cum notează Universul Juridic.

În finalul Revistei, semnalăm un nou festival organizat la Sibiu, Festivalul de Artă Stradală din Sibiu (SISAF), care va avea loc în perioada 10-16 august.

„Cu toții aveam o viziune puternică asupra viitorului, dar ceea ce ne-a învățat 2020 este că «schimbarea este singura constantă». Acum, mai mult ca oricând, trebuie să rămânem în armonie cu noi înșine și să ne întoarcem la origini. Să construim împreună o lume mai bună, mai luminoasă și colorată! We got the power!”, transmit organizatorii SISAF despre conceptul ediției din acest an, scrie Agerpres.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

 Seară frumoasă!

5 iulie – Ziua Justiției was last modified: iulie 6th, 2020 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: