Karl Nehammer spulberă speranţele românilor

8 mart. 2024
Vizualizari: 258

În deschiderea Revistei din această seară, revenim la sondajul realizat de INSCOP, la comanda News.ro, pentru a oferi o nouă imagine asupra votului din această vară de la locale și europarlamentare.

„Peste 50% dintre români spun că votează la toate tipurile de alegeri cu partidul pe care îl simpatizează, iar 45.5% nu votează cu același partid la toate scrutinele. De asemenea, 50,6% cred că alegerile vor fi corecte, iar 45,8% au o opinie contrarie, în timp ce 71,2% cred că alegerile din 2024 vor fi afectate într-o măsură foarte mare și mare de dezinformare și de știrile false”, scrie News.ro, comentând rezultatele sondajului INSCOP.

„58.1% dintre cei intervievați spun că vor vota la alegerile europarlamentare cu partidul/alianța din care face parte candidatul preferat pentru primărie. 34.9% spun că vor avea o altă opțiune la alegerile europarlamentare decât partidul/alianța din care face parte candidatul preferat pentru primărie. 2.9% spun că nu s-au hotărât, 3.3% că nu merg la vot, iar 0.7% nu răspund”, relatează News.ro.

„Declară că vor vota la alegerile europarlamentare cu partidul/alianța din care face parte candidatul preferat pentru primărie în special: votanții PSD-PNL, persoanele peste 60 de ani, cei cu educație primară, persoanele inactive și locuitorii din rural. Spun că vor avea o altă opțiune la alegerile europarlamentare decât partidul/alianța din care face parte candidatul preferat pentru primărie mai ales: votanții ADU și ai AUR, persoanele cu educație superioară, gulerele albe, locuitorii din urbanul mare, angajații la privat”, mai scrie News.ro.

Ne facem în continuare iluzii în legătură cu aderarea la spațiul Schengen. După vizita sa la Cotroceni de ieri, cancelarul Karl Nehammer declară că Austria nu-și schimbă poziția referitoare la aderarea pe deplin a României în spațiul Schengen.

„România este un partener important al Austriei. Companiile noastre sunt puternic implicate în România și creează multe mii de locuri de muncă acolo. Mulți cetățeni români lucrează în profesii de asistent medical în Austria și sprijină persoanele care au nevoie de îngrijire. În același timp, am vorbit și foarte deschis despre obiecțiile austriece față de extinderea rapidă a spațiului Schengen. Poziția Austriei rămâne clară și neschimbată: sistemul Schengen nu funcționează în prezent, prin urmare nu poate fi extins”, a transmis Nehammer pe rețeaua X, scrie Gândul.

Poliția din Republica Moldova a anunțat, joi, că peste 200 de persoane de la Chișinău au fost pregătite și plătite pentru a se duce la București miercuri, 6 martie, ca să participe la acțiuni de protest de la reuniunea PPE.

„Suma achitată fiecărei persoane protestatare ajungea la sute de euro. La un microbuz de 20-22 de persoane, suma alocată era de 10.000 de euro. La acea reuniune veneau și din partea unui alt partid, de la București, care cumva se consolidau cu protestatarii de la Chișinău”, a declarat joi, într-o conferință de presă, șeful Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu, scrie News.ro.

„Dezvăluirile vin în contextul în care Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova a anunțat marți că a intrat în posesia mai multor date care indică că Federația Rusă ar dori să compromită aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, prin implicarea în procesele electorale din 2024 și 2025. În aceste acțiuni, Rusia va folosi 3 categorii de actori: actorii politici deschis declarați pro-Federația Rusă, actori politici declarați pro-stataliști și actori politici conectați la grupurile criminal organizate, a precizat șeful SIS. Potrivit serviciului de securitate, rușii planifică generarea mai multor proteste și crize, inclusiv în Găgăuzia sau Transnistria, cel mai important actor pe care mizează Federația Rusă fiind gruparea lui Ilan Șor”, mai scrie News.ro.

Președintele AUR, George Simion, afirmă că manifestul Partidului Popular European, adoptat la Congresul de la București „face jocurile Austriei”.

„Manifestul PPE preia exact teoria Austriei, care șantajează România și Bulgaria în ceea ce privește accederea țărilor la spațiul Schengen contra realizării pretențiilor austriece privind securitatea frontierelor externe ale UE, deși cele două subiecte nu sunt și nu trebuie legate (…). Niciun politician român, fie el și liberal, nu avea dreptul să voteze așa ceva”, susținea, joi, liderul AUR, într-o postare pe pagina sa web, scrie Cotidianul.

„Îi cerem Ursulei von der Leyen, președintele Comisiei Europene, să înceteze să ne mai dea asigurări mieroase că ‘ne sprijină’ și, în schimb, să-și facă datoria și să deschidă procedura de infringement împotriva Austriei pentru încălcarea tratatelor europene prin blocarea României. Totodată, cerem ca Austria să fie sancționată cu suma de zece milioane de euro zilnic până când își retrage opoziția față de aderarea României la Schengen. Așa ar fi corect, având în vedere daunele aduse României de către Austria prin blocajul său ilegal”, mai afirmă președintele AUR, mai arată Cotidianul.

„România, condamnată de CJUE la plata a 1,5 milioane euro pentru că nu a închis 68 de depozite de deșeuri ilegale”, titrează ziarul Puterea.

„Ministerul Finanțelor a fost informat de către Ministerul Afacerilor Externe că, în data de 14 decembrie 2023, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat hotărârea în cauza C-109/22, prin care obligă România la plata către Comisia Europeană a unei penalități cu titlu cominatoriu în cuantum de 600 de euro pe depozit de deșeuri și pe zi de întârziere în aplicarea măsurilor necesare pentru a se conforma Hotărârii din 18 octombrie 2018, Comisia/România. Hotărârea CJUE prevede că, începând de la data pronunțării și până la cea a executării complete a Hotărârii din 18 octombrie 2018, România este obligată la plata către Comisia Europeană a unei sume forfetare în cuantum de 1.500.000 de euro, dar și la plata cheltuielilor de judecată”, scrie Puterea.

Simona Halep a anunțat, joi seară, că va participa la turneul Miami Open, după ce TAS i-a redus suspendarea pentru dopaj de la patru ani la nouă luni.

„Sunt încântată să vă anunț pe toți că voi reveni în circuitul WTA peste două săptămâni, la Miami Open! Mulțumesc turneului pentru că mi-a oferit această oportunitate și abia aștept să mă întorc pe teren și să concurez. Ne vedem cu toții în curând!”, a notat Halep pe Instagram, scrie News.ro.

Seară liniștită!

Karl Nehammer spulberă speranțele românilor was last modified: martie 8th, 2024 by Claudiu Pamuc
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: