Halep revine pe terenul de tenis

6 mart. 2024
Vizualizari: 218

Fără îndoială, evenimentul acestei săptămâni, la București, este Congresul Popularilor Europeni, manifestare  la care participă peste 2.000 de delegați din peste 40 de țări.

„Ursula von der Leyen, actuala șefă a Comisiei Europene, este candidata unică pentru a conduce lista Popularilor la scrutinul european din 9 iunie și, prin urmare, pentru a obține un nou mandat de cinci ani la șefia executivului comunitar”, notează Agerpres.

„La reuniune a fost confirmată prezența a 11 șefi de stat și de guvern din Uniunea Europeană, la care se adaugă președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și președintele PPE, Manfred Weber. Cei 11 șefi de stat și de guvern din UE, care vor vorbi la congres, sunt președintele Klaus Iohannis, premierul finlandez Petteri Orpo, premierul luxemburghez Luc Frieden, premierul suedez Ulf Kristersson, premierul cipriot Nikos Christodoulides, cancelarul austriac Karl Nehammer, premierul irlandez Leo Varadkar, premierul croat Andrej Plenkovic, premierul polonez Donald Tusk, premierul elen Kyriakos Mitsotakis și șefa guvernului lituanian, Ingrida Simonyte. La evenimentul de la București participă și lideri europeni din afara UE, membri ai PPE, precum președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, sau președinta Elveției, Viola Amherd”, mai scrie Agerpres.

Un sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro evidențiază faptul că alianța PSD-PNL ar aduna mai puține voturi decât cele 2 partide separat.

„Suma voturilor PSD și PNL la alegerile pentru Consiliile Locale este de aproximativ 56%, cu aproape 13 procente mai mult decât intenția de vot pentru alianța PSD-PNL la alegerile europarlamentare”, subliniază directorul INSCOP Research Remus Ștefureac, scrie News.ro.

„Directorul INSCOP Research Remus Ștefureac remarcă faptul că Alianța PSD-PNL întrunește 43,7% din opțiuni la europarlamentare, cu aproximativ 5 procente mai puțin decât suma celor două partide pentru alegerile europarlamentare măsurată în sondajul INSCOP de luna trecută, iar intenția de vot pentru Consiliile Locale măsurată în premieră arată plasarea PSD pe primul loc, cu puțin peste 30% din opțiuni, urmat de PNL (ușor peste 25%), semnificativ mai mult decât intenția de vot a liberalilor măsurată lunile trecute la alegerile parlamentare sau europarlamentare. PNL valorifică în mod evident structura de aleși locali care determină un scor mai mare pentru consiliile locale ale orașelor și comunelor”, mai arată News.ro.

„PSD-PNL ar obține 43,7% din voturi la alegerile europarlamentare, AUR – 20,6%, iar Alianța Dreapta Unită – 13,7%”, relevă datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

„În ceea ce privește votul la alegerile locale, în cazul consiliilor locale, PSD ar obține, 30,6%, PNL – 25,6%, AUR – 17,4%, Alianța Dreapta Unită – 9,8%. Întrebați despre intenția de participare la scrutinul din 9 iunie, când vor avea loc alegeri europarlamentare comasate cu alegerile locale, aproape 60% dintre cei chestionați afirmă că în mod cert vor merge la urne. Peste 57% dintre români au părere bună despre comasarea celor două tipuri de scrutin, 76% dintre votanți PSD-PNL și 50% dintre cei ai AUR având o opinie favorabilă. Peste o treime dintre cei chestionați au o părere bună despre candidatura PSD si PNL pe liste comune la europarlamentare si separate la locale, în timp ce 51.3% au o părere proastă despre această decizie”, mai notează News.ro.

Simona Halep va putea reveni în competiții, suspendarea sa fiind redusă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la patru ani la nouă luni.

„Simona Halep a declarat, după ce TAS a redus suspendarea sa pentru dopaj la nouă luni, că a fost întotdeauna o sportivă curată și că abia așteaptă să revină în circuit. Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunțat pe site-ul oficial decizia TAS de reducere a suspendării Simonei Halep, menționând că sportiva poate reveni imediat în competiții. ITIA așteaptă decizia competă și motivată și «o va analiza amănunțit», a precizat șefa agenției”, scrie News.ro.

Numirea fostului premier Mark Rutte la conducerea NATO este pusă sub semnul întrebării de votul Ungariei.

„Ungaria a anunțat că se opune desemnării premierului olandez Mark Rutte la succesiunea lui Jens Stoltenberg la conducerea NATO, un post crucial în plin Război în Ucraina”, relatează AFP, citată de News.ro.

„Nu putem susține absolut deloc numirea unui secretar general care a vrut, în trecut, să îngenuncheze Ungaria”, a anunțat marți, într-o conferință de presă, la Budapesta, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, scrie News.ro.

„Mark Rutte a criticat cu regularitate, în ultimii ani, atingeri la adresa statului de drept ale premierului suveranist Viktor Orban. În 2021, furios împotriva unei legi ungare considerate homofobe, el aprecia că această țară din Europa Centrală «nu mai are nimic de făcut în Uniunea Europeană», iar dacă valorile UE nu-i convin, «Orban n-are decât să activeze Articolul 50 al Tratatului UE», care a fost creat pentru asta și să părăsească UE”, mai arată News.ro.

„O hotărâre se ia prin consens în desemnarea secretarului general al NATO. Mark Rutte, în vârstă de 57 de ani, dispune de susținerea publică a primei puteri diplomatice și militare în NATO, Statele Unite, dar și a Germaniei și Regatului Unit”, mai notează News.ro.

Seară liniștită!

Halep revine pe terenul de tenis was last modified: martie 6th, 2024 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: