Coaliţia nu a decis care va fi candidatul comun pentru Primăria Capitalei

15 mart. 2024
Vizualizari: 140

Coaliția PSD-PNL nu reușește să-și stabilească un candidat comun care să poată câștiga Primăria Capitalei. Ultimele sondaje îi indică pe Piedone și pe Nicușor Dan – favoriți în ocuparea fotoliului de primar general al Capitalei.

„Coaliția PSD-PNL a ajuns joi seară la un acord privind candidaturi comune la Sectorul 1, Sectorul 2 și Sectorul 5 însă nu a ajuns la o concluzie privind candidatura la Primăria Capitalei, o nouă discurție urmând să aibă loc luni, au precizat surse politice. Se conturează însă varianta unui candidat comun, susținut de ambele formațiuni”, scrie News.ro.

„Nicolae Ciucă a avansat deja numele lui Ionuț Lupescu, iar dinspre PSD este vehiculat numele lui Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar”, mai arată News.ro.

Parlamentul European a votat, joi, cu largă majoritate de voturi, rezoluția europarlamentarilor români de restituire a tezaurului României, trimis la Moscova în perioada Primului Război Mondial.

„Documentul este primul act european oficial, prin care se solicită explicit Rusiei returnarea aurului românesc”, a afirmat, după vot, inițiatorul rezoluției, Eugen Tomac, scrie Gândul.

„În textul Rezoluției eurodeputații români au cerut cele 91,5 tone de aur care au aparținut Băncii Naționale a României, pe lângă alte bunuri care au fost înstrăinate. (…) În cadrul plenului Parlamentului European, comisarul pentru Coeziune și Reformă Elisa Ferreira a declarat că Uniunea Europeană este gata să ofere asistență părții române pentru a-și recupera averile aflate în Rusia. Rezoluția a avut ca punct de plecare strategia adoptată anul trecut de UE privind recuperarea bunurilor de patrimoniu traficate ilegal în Europa”, mai arată Gândul.

Reacția Rusiei a fost imediată.

„România, care cere returnarea aurului, vrea să-și rezolve problemele economice pe cheltuiala Rusiei”, afirmă purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zakharova, citată de Ria Novosti, scrie Cotidianul.

„România, fost aliat al lui Hitler, folosește platforme rusofobe, de exemplu, Parlamentul European, care este pregătit pentru orice umplutură anti-rusă, pentru a încerca să-și atârne datoriile fantomă de un secol”, a mai arătat ministrul rus de Externe, Maria Zakharova, notează Cotidianul.

„După cum a remarcat Zakharova, România a luat o inițiativă similară pentru a face față dificultăților din cauza grevelor fermierilor din toată țara.Reprezentantul MAE a zis că datoriile Bucureștilor față de Rusia și Uniunea Sovietică, potrivit experților, sunt de 20-25 de ori mai mari decât valoarea întregii rezerve de aur românești trimise Rusiei la începutul secolului XX”, arată Cotidianul, cum privește conducerea de la Moscova, cererile României.

Guvernul a aprobat, joi, un Proiect de Hotărâre privind înființarea și administrarea Registrului Național al Datelor de Contact. Această instituție va fi administrată de Secretariatul General al Guvernului, care va asigura și suportul tehnic.

„Prin această Hotărâre se creează cadrul legal pentru înființarea și administrarea Registrului Național al Datelor de Contact, contact.gov.ro, o platformă națională în care se înregistrează datele de contact ale tuturor instituțiilor și autorităților publice din România. Înființarea acestei platforme este necesară în vederea accesului mai facil al cetățenilor la datele de contact ale instituțiilor și autorităților publice. Crearea unui registru național al datelor de contact are rolul de a îmbunătăți calitatea, eficiența și controlul interacțiunilor dintre administrația publică și cetățeni, mediul de afaceri și societatea civilă”, se arată într-un comunicat al Guvernului, scrie Cotidianul.

Adevărul notează despre cererile Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate de la Moscova, solicită capitularea Ucrainei în schimbul încetării războiului și includerea acestei țări în Rusia.

„Actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și-a mai exprimat dorința ca Națiunile Unite să aprobe «pierderea statutului juridic internațional al Ucrainei și imposibilitatea aderării ei la alianțe militare fără acordul Rusiei». Medvedev a solicitat de asemenea demisia «autorităților constituționale» din Ucraina și «organizarea imediată de alegeri pentru un Parlament provizoriu sub egida Națiunilor Unite». Fostul președinte rus a trasat totodată o serie de pași de urmat pentru forul legistativ provizoriu de la Kiev pe care și-l dorește cu multă ardoare.(…) Apoi, «Parlamentul provizoriu» ar trebui să voteze o lege privind «reunificarea întregului teritoriu al Ucrainei cu Federația Rusă», notează Adevărul.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a prezentat și el  formula de pace în toamna anului 2022.

„Formula de pace a lui Zelenski conține zece puncte, printre care protejarea centralelor nucleare, asigurarea securității alimentare și energetice, eliberarea tuturor prizonierilor de război și a deportaților, restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul granițelor din 1991 recunoscute pe plan internațional, retragerea completă trupelor ruse și încetarea ostilităților. O conferință de pace asupra formulei lui Zelenski urmează să aibă loc în Elveția. Regimul de la Moscova refuză categoric să ia în considerare orice propunere de pace făcută de Ucraina și insistă să-și impună propriile condiții”, scrie Adevărul.

Camera inferioară a Parlamentului Germaniei, Bundestagul, a respins, joi, inițiativa Uniunii Creștin-Democrate (CDU, opoziție) de livrare a unor rachete de croazieră Taurus Ucrainei.

„Inițiativa Uniunii Creștin-Democrate (CDU, centru-dreapta) a primit 495 de voturi împotrivă, 190 de voturi pentru și cinci abțineri. Un rezultat clar, însă, în cadrul dezbaterii, a devenit evident că unii politicieni din cadrul Verzilor și Partidului Liber-Democrat (FDP) agreează ideea furnizării sistemelor de rachete moderne Kievului”, notează site-ul Tagesschau.de., citat de Gândul.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„Cancelarul Olaf Scholz a respins clar ideea livrării de rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune, de tip Taurus, Ucrainei, avertizând că ar trebui să fie trimis personal militar german și că există riscul atacurilor ucrainene asupra orașelor din Rusia, ceea ce ar conduce la escaladarea războiului”, mai scrie Gândul.

Seară liniștită!

Coaliția nu a decis care va fi candidatul comun pentru Primăria Capitalei was last modified: martie 15th, 2024 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: