Zi fiebinte pentru Cabinetul Tudose

8 nov. 2017
Vizualizari: 1928

Presa scrie azi despre ordinea de zi a ședinței Guvernului, pe care se află și Ordonanța de urgență pentru modificarea Codului fiscal, fapt ce face din această zi una cu adevărat fierbinte pentru Cabinetul Tudose.

„Actul normativ va prevedea și transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, măsură contestată de sindicate, precum și scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%, decizie contestată de către primari, care au susținut că astfel se vor reduce considerabil încasările la buget și, prin urmare, banii pentru investiții”, notează News.ro, care amintește că s-au anunțat mai multe proteste în capitală și în țară.

Dar nu numai modificările Codului Fiscal sunt contestate, ci și proiectul de modificare a legilor justiției.

„Adunarea Generală a procurorilor din DIICOT a votat marți, cu o largă majoritate, împotriva proiectului de modificare a Legilor Justiției, unul dintre motivele invocate fiind «incoerența» procesului de dezbatere și consultare profesională a magistraților”, scrie Agerpres.

„Opinia dominantă a Adunării Generale a procurorilor din cadrul DIICOT este fundamentată pe următoarele argumente, care justifică în mare măsură poziția adoptată astăzi de majoritatea participanților: absența unei expuneri de motive consistentă și de natură să susțină modificările esențiale propuse; incoerența procesului de dezbatere și consultare profesională a magistraților cu privire la normele-cadru care le reglementează activitatea; valurile succesive de consultări inițiate de diferiți factori ai deciziei politice din ultimii doi ani au generat o percepție de precaritate a procesului de modernizare legislativă a sistemului judiciar, care pare astfel bazat pe viziuni neintegrate, inconsecvente și pe obiective neclare; nealinierea modificărilor propuse la exigențele standardelor europene contemporane, așa cum rezultă acestea din documentele-cheie ale unor organisme internaționale relevante, exigențe care vizează, mai înainte de toate, garanțiile de independență a sistemului judiciar în raport cu factorii politici sau de orice altă natură”, se arată în Comunicatul DIICOT, citat de Agerpres.

Un proiect de lege depus de senatoarea PNL Alina Gorghiu, care prevede înlocuirea pedepsei cu închisoarea de până la 2 ani cu detenție la domiciliu, prin supravegherea cu brățară electronică, executarea fracționată a pedepsei în zilele de sâmbătă și duminică, într-un centru special și măsura de executare a pedepsei în echivalent zile de muncă în folosul comunității, a fost adoptat tacit de Senat din cauză că nu a fost dezbătut în termenul prevăzut de lege.

„Parlamentarii semnantari ai proiectului precizează că, pentru aplicarea prevederilor legii, este nevoie ca statul român să procedeze la redimensionarea sistemului de probațiune, care să ajungă la aproximativ 5.000 de inspectori de probațiune. În plus, spun inițiatorii, este nevoie și de implicarea comunităților locale, pentru asigurarea condițiilor de executare a acestor măsuri alternative. Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, forul decizional urmând să fie Camera Deputaților”, scrie azi News.ro.

Și tot News.ro arată că: „legea senatorului Șerban Nicolae privind scutirea de taxe și impozite pentru cazinouri, magazine și pensiuni care se construiesc pe insule, grinduri și în Deltă ar putea ajunge, după caz, în atenția Consiliului Concurenței sau a Curții Constituționale”.

Senatoarea USR Florina Presadă a anunțat că va sesiza Consiliul Concurenței în ceea ce privește legea amintită. Senatoarea USR a mai spus că dacă legea, adoptată luni de Senat, va trece în această formă și de Camera Deputaților, va sesiza Curtea Constituțională, deoarece nu se respectă regimul proprietății publice.

„«Deoarece propunerea prezintă numeroase probleme de ordin tehnic, am luat decizia să sesizez Consiliul Concurenței în ceea ce privește scutirile de la plata impozitului pe teren și a taxei pe teren, deoarece acestea intră în contradicție cu legislația privind ajutorul de stat, Comisia Europeană în ceea ce privește sistemul comun al taxei pe valoare adăugată (regimul TVA în interiorul Uniunii Europene) și Ministerul Mediului în ceea ce privește activitățile economice permise în Delta Dunării», a anunțat Florina Presadă pe Facebook”, scrie News.ro.

PSD îl numește pe fostul premier Grindeanu într-un post-cheie.

„Fostul premier Sorin Grindeanu a fost numit președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), pentru perioada rămasă din mandatul de 6 ani, început în 11 mai 2017, prin votul plenului reunit al Parlamentului”, mai notează azi News.ro.

Presa scrie azi și despre piața imobiliară din România, evidențiind tendința de creștere a prețurilor apartamentelor din marile orașe din țară și de scădere a prețurilor locuințelor din capitală.

„Prețurile solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare în București au scăzut cu 1,1%, în al treilea trimestru din 2017 față de trimestrul anterior, în contextul în care prețurile cresc în restul țării, arată datele publicate marți de portalul Imobiliare.ro. La nivel național, în al treilea trimestru din 2017, prețurile medii solicitate pentru toate locuințele scoase la vânzare la nivel național s-au menținut, per ansamblu, la un nivel relativ constant față de cele trei luni anterioare, relevă datele”, notează News.ro.

Dacă nu demult scriam despre gardul pe care Ungaria îl construiește la granița cu Serbia pentru a stopa trecerea frauduloasă a emigranților în Ungaria sau despre gardul promis emigranților mexicani de Donald Trump, azi, în finalul Revistei, scriem despre noi garduri pe care le vor construi în țările baltice.

„Estonia, Letonia și Lituania ridică garduri împotriva migranților la granițele lor cu Belarus și Rusia, potrivit publicației spaniole ABC. Gardurile sunt din sârmă ghimpată și dotate cu echipamente video sofisticate, scrie ABC, notând că destinația lor este de a opri migrația ilegală și contrabanda. Letonia, de exemplu, a construit un gard înalt de doi metri de-a lungul celor 137 de kilometri ai graniței sale cu Rusia și se pregătește să înceapă o construcție similară pe 120 kilometri de la granița cu Belarusul”, scrie Adevărul.

„Lituania va ridica un gard de sârmă pe o porțiune de 30 de kilometri de la granița sa cu enclava rusă Kaliningrad și ia în calcul o construcție similară la granița sa cu Belarusul, notează ABC, preluată de Agerpres în pagina eletronică. Și Estonia construiește un gard la granița sa terestră cu Rusia, proiectul având termen de finalizare anul 2020. Kremlinul critică însă aceste proiecte, apreciind că fac parte dintr-un «plan de război psihologic împotriva Rusiei». «Ar fi fost mai bine să cheltuiască banii pe altceva», a spus pentru ABC Bogdan Bezpalko, un consilier din cadrul președinției Federației Ruse”, mai notează Adevărul.

Seară frumoasă!

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II
Zi fiebinte pentru Cabinetul Tudose was last modified: noiembrie 8th, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: