Weekend cu miting PSD în Capitală

8 iun. 2018
Vizualizari: 631

Decizia Curții Constituționale, care constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între ministrul justiției și președinte, generat de refuzul șefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kövesi, și care stabilește că președintele urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA, a fost publicată, joi seară, în Monitorul Oficial, la câteva ore după ce CCR a publicat pe site-ul instituției motivarea acestei decizii.

„Motivarea deciziei CCR are 133 de pagini. În motivarea CCR nu este stabilit un termen în care șeful statului trebuie să emită decretul de revocare a șefei DNA. Pe lângă motivarea deciziei, documentul publicat pe site-ul Curții Constituționale mai conține o opinie concurentă a judecătorilor constituționali Marian Enache și Simona-Maya Teodoroiu, precum și opinii separate semnate de Livia Stanciu, Daniel Morar și Mircea Minea”, scrie News.ro. 

„CCR mai spune că nu este nici rolul președintelui și nici cel al Curții Constituționale de a face un control al acestei evaluări pentru că, într-un atare caz, ar denatura rolul ministrului justiției și s-ar transforma în autorități de control al modului în care ministrul justiției înțelege să își exercite competența constituțională discreționară minimală ce se reflectă în evaluarea realizată. Curtea constată că șeful statului a făcut în acest caz o «evaluare a evaluării» ministrului justiției, cu alte cuvinte a temeiniciei motivelor cuprinse în propunerea de revocare, plasându-se deasupra autorității ministrului justiției, ceea ce încalcă Constituția”, mai arată News.ro.

„«Curtea reține […] că autoritatea ministrului justiției nu este una administrativă, din contră, acesta are plenitudine de competență sub aspectul autorității asupra procurorilor. Această plenitudine este limitată doar prin dispozițiile constituționale exprese, respectiv cele referitoare la numirea în funcția de procuror și la aplicarea sancțiunilor disciplinare […], acestea fiind dispuse de Președintele României, respectiv de Consiliul Superior al Magistraturii. Noțiunea de autoritate are o semnificație foarte puternică, ea fiind definită drept putere de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare, însă, în contextul constituțional dat, aceasta se referă la o putere de decizie în privința gestionării carierei procurorilor […] și a modului de realizare a politicii penale generale a statului», se arată în motivare”, notează Agerpres.

News.ro redă răspunsul fostului președinte al Curții Constituționale a României (CCR), Augustin Zegrean, la întrebarea – „Care este termenul în care președintele ar trebui să o revoce pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi?”: „Asta chiar era prea mult, să se scrie și ziua la care trebuie să se facă această revocare. Eu vreau să vă spun că în Constituție și în legea de organizare a Curții sunt prevăzute niște termene, atunci când este nevoie de termene. Când o lege, sau un articol dintr-o lege, este declarat neconstituțional, de la data publicării deciziei, legea sau articolul respectiv se suspendă de îndată, iar Guvernul sau Parlamentul, după caz, au la dispoziție 45 de zile să transpună de acord legea respectivă cu decizia Curții”.

Presa consemnează și opiniile liderilor Opoziției la motivarea deciziei CCR.

„Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că, prin conținutul motivării deciziei CCR, care a constatat existența unui conflict între șeful statului și ministrul justiției și care îl obligă pe Klaus Iohannis să o revoce pe șefa DNA, România se reîntoarce la perioada sovietică”, notează Mediafax.

„Fostul premier Dacian Cioloș a declarat, joi, că motivarea deciziei Curții Constituționale (CCR) referitoare la revocarea procurorului-șef al DNA pune în pericol continuarea luptei anticorupție și aderarea României la UE, în condițiile în care, înainte de aderare, s-a insistat foarte mult pe independența Justiției, iar acum CSM devine, prin interpretarea CCR, «un personaj de decor»”, scrie Agerpres.

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a dat ordin celor de la ANAF să publice o listă neagră a datornicilor din România.

„Astfel, peste 11.000 de persoane fizice, cu datorii de peste 14 miliarde de lei în total, la 31 martie, ar urma să primească decizii de impunere de la ANAF. Potrivit ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, deciziile de impunere vor fi transmise până la sfârșitul acestui an. Teodorovici a precizat că recuperarea acestor sume face parte din soluțiile găsite pentru menținerea deficitului bugetar sub 3% în 2018. […] Lista publicată de ANAF privește doar datoriile persoanelor fizice care sunt mai mari de 15.000 de lei, cumulate în ultimii cinci ani”, notează Cotidianul.

Pronunțarea unei decizii în dosarul liderului PSD, Liviu Dragnea, de la ÎCCJ a fost amânată.

„Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au amânat, pentru 21 iunie, decizia în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman, în care DNA a cerut condamnarea liderului PSD, Liviu Dragnea, la șapte ani și jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu și o pedeapsă de doi ani și jumătate pentru instigare la fals intelectual. De asemenea, procurorii au cerut anularea suspendării condamnării de doi ani în dosarul Referendumul. În cazul fostei soții a lui Dragnea, Bombonica Prodana, procurorii au cerut suspendarea procesului, având în vedere că aceasta și-a achitat partea de prejudiciu. Liviu Dragnea și-a susținut «cu tărie» nevinovăția, spunând că nu a comis niciuna dintre presupusele fapte pe care «DNA le-a aruncat în rechizitoriu»”, arată News.ro.

Sâmbătă, în Capitală, va avea loc un miting de amploare al PSD, la care sunt așteptați să participe peste 150.000 de membri și simpatizanți ai PSD-ului, dar și alte persoane care aderă la ideile organizatorilor mitingului.

„Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a anunțat că, sâmbătă seară, va fi organizat un miting «împotriva abuzurilor de mai mult timp» și a încălcării principiilor statului de drept. Decizia a fost luată de Comitetul Executiv Național al PSD”, scrie Agerpres.

Seară frumoasă!

Weekend cu miting PSD în Capitală was last modified: iunie 8th, 2018 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: