Ultima ameninţare pentru omenire: Boala „X”

Deschidem Revista din această seară cu problemele fermierilor care, din păcate, nu şi-au găsit încă o rezolvare deplină. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat duminică la Alba Iulia că împreună cu Comisia Europeană trebuie găsită o formulă de a compensa fermierii, în condiţiile în care producţia de cereale este valorificată la un preţ mic, având în vedere preţul redus cu care se vând grânele ucrainene.

„Problema la cerealele ucrainene nu este, dacă vreţi, marfa. Marfa nu rămâne în România. Problema este preţul. Toată această parte a Mării Negre a suferit o scădere de preţ pentru că avem o supraofertă: cerealele ucrainene care se duc în piaţă, nu în România, dar se duc în piaţă şi scad preţul pe toată piaţa europeană. Şi atunci, degeaba ai producţie, pentru că tu o valorifici la un preţ foarte slab şi nu poţi să-ţi plăteşti creditele”, a afirmat, într-o emisiune la un post local de radio, ministrul Adrian Câciu, scrie Agerpres.

„Trebuie să ai o discuţie şi cu Comisia Europeană. Comisia Europeană trebuie să înţeleagă că trebuie să existe o formulă de a compensa această provocare la care sunt supuşi fermierii”, a spus Adrian Câciu, mai notează Agerpres.

De altfel, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a convocat Senatul în sesiune extraordinară, luni, 22 ianuarie, pentru declanșarea procedurii legislative de aprobare a ordonanțelor de urgență adoptate de Guvern la 17 ianuarie, în vacanţa parlamentară.

„După ședința Biroului Permanent al Senatului, proiectele vor intra în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Senatului, prim for sesizat în aceste cazuri. Cele două ordonanțe fac parte din revendicările protestatarilor. Decizia a fost luată după consultările avute de Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Confederațiilor din sectorul transporturilor cu privire la soluțiile pregătite de Guvern ca răspuns la revendicările formulate”, a transmis Executivul într-un comunicat de presă, mai scrie Agerpres.

Presa mai scrie azi despre răspunsul liderului USR Bucureşti, Vlad Voiculescu la întrebarea jurnaliştilor: „Cum vede faptul că Pfizer a dat în judecată Guvernul României?”.

„Mai întâi, este o firmă privată care, evident, îşi vede interesul. Apoi, atunci când mă întrebaţi despre plăţi făcute sau nefăcute unei companii private, mă întrebaţi de contractele care au fost încheiate. Ar trebui să întrebaţi cine a încheiat acele contracte şi vă spun că au fost domnul Gheorghiţă cu domnul Cîţu, fără implicarea Ministerului Sănătăţii. Am spus-o public de zeci de ori, dar o repet de câte ori trebuie. Asta arată şi probele din dosar, dosar pe care am putut să îl consult. Deci nu a existat nicio implicare a Ministerului Sănătăţii, din păcate, spun eu. În momentul respectiv, Ministerul Sănătăţii a fost sărit. (…) Actualul ministru al Sănătăţii poate să aibă ce opinie vrea dânsul. Memorandumurile la care presupun că face referire au fost făcute la aproape o lună distanţă de la încheierea contractului. Contractele la care probabil dumnealui face referire au fost făcute în februarie. Memorandumurile sunt făcute în luna martie. Dacă dumnealui nu înţelege lucrurile juridice, poate fi scuzat, este medic”, a spus, duminică, Vlad Voiculescu, scrie Agerpres.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că prima tranșă de vouchere sociale din acest an va fi acordată în a doua jumătate a lunii februarie.

„În 2024 vom avea şase tranşe. Prima tranşă va fi acordată la finalul lunii februarie şi fac această precizare: eu am să comunic public pe acest subiect când normele vor fi adoptate, probabil că săptămâna viitoare o să avem normele adoptate, tranşa din februarie va veni după jumătatea lunii februarie. De ce? Pentru că am ridicat plafonul de eligibilitate la 2.000 de lei faţă de anul trecut, când era plafonul la 1.700 de lei şi pentru acest lucru eligibilitatea se reface pentru toţi cetăţenii care sunt până în 2.000 de lei cu venituri. Mai mult decât atât, avem nevoie şi de bazele de date care sunt la Ministerul Muncii, reajustate în urma indexării pensiilor, care a avut loc la 1 ianuarie 2024”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, scrie România liberă.

Prim-ministrul bulgar, Nikolai Denkov, a declarat sâmbătă, 20 ianuarie, că ţara sa ar putea să rateze termenul stabilit pentru aderarea la zona monetară unică a Uniunii Europene, adică data de 1 ianuarie 2025.

„El nu a exclus posibilitatea ca intrarea în zona euro să se întâmple mai târziu, adică pe 1 iulie 2025. Premierul a adăugat că actuala coaliţie face tot posibilul pentru a accelera procesul de aderare la euro. Lângă el era vicepremierul Maria Gabriel, care va deveni premier în locul lui conform acordului de rotaţie guvernamentală. Anul trecut, Bulgaria a renunţat la data ţintă pentru adoptarea euro, ianuarie 2024, deoarece rata inflaţiei nu a reuşit să îndeplinească standardul şi nu pusese încă în aplicare anumite modificări legislative”, scrie Libertatea.

Uniunea Europeană pregătește introducerea unui permis auto digital.

„Uniunea Europeană elaborează un nou set de reguli pentru șoferi, care vizează modificări semnificative în privința obținerii și valabilității permiselor auto. O măsură propusă constă în scăderea vârstei minime necesare pentru obținerea carnetului de conducere, în vederea facilitării accesului la dreptul de a conduce pentru un număr mai mare de persoane. De asemenea, se propune creșterea duratei de valabilitate a permiselor auto, în ideea de a reduce frecvența necesară pentru reînnoirea acestora”, notează Gândul.

La Forumul Economic Mondial de la Davos, liderii lumii au discutat miercuri, despre Boala „X”, un virus de 20 de ori mai mortal decât COVID-19.

„Boala «X» reprezintă un agent patogen ipotetic care ar putea provoca într-o zi o epidemie sau o pandemie, potrivit unui anunț din 2022 privind intenția OMS de a-și actualiza lista. Vestea despre acest panel a stârnit comentarii pe rețelele de socializare, potrivit cărora liderii mondiali lansează următoarea pandemie sau acționează pentru a «restricționa» încă o dată libertatea de exprimare și pentru a reintroduce mandate de mască. OMS a declarat că o astfel de pregătire este menită să reducă dezastrul din epoca COVID-19, cum ar fi capacitatea insuficientă a sistemelor medicale sau trilioanele de dolari care au fost pierdute în economie. Etichetarea acestei amenințări potențiale ca «boala X» are ca scop prioritizarea pregătirilor pentru a face față unei boli care nu are încă vaccinuri sau tratamente medicamentoase și care ar putea da naștere unei epidemii grave. OMS a avertizat că boala X ar putea provoca de 20 de ori mai multe decese decât COVID-19”, scrie Cotidianul.

Seară liniştită!

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale