Terorism

3 apr. 2017
Vizualizari: 1095

Din păcate deschidem Revista și săptămâna cu o știre tragică.

„Cel puțin zece persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în urma exploziei produse luni la metroul din Sankt-Petersburg, conform unui oficial din cadrul Primăriei orașului, citat de site-ul agenției Sputnik”, scrie Mediafax.

Rusia, care este una dintre cele mai sigure țări din lume, cunoaște încă o drama de proporții.

„Explozia a avut loc într-un tren de metrou care se deplasa între stațiile Institutul Tehnologic și Sennaia Ploșcead, a anunțat Comisia rusă pentru Combaterea Terorismului. Potrivit presei ruse, două vagoane au fost avariate grav în urma deflagrației, dar nu este clar dacă au fost sau nu două dispozitive explozive. Un alt dispozitiv exploziv, în stare intactă, a fost dezamorsat într-o altă stație de metrou. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis condoleanțe în urma exploziilor produse luni în stații de metrou din orașul Sankt-Petersburg”, potrivit Mediafax.

Din investigațiile poliției ruse a rezultat că s-a folosit un dispozitiv exploziv artizanal.

„A fost un dispozitiv exploziv fabricat cu elemente distructive”, a transmis postul Rossiya-24, mai scrie Mediafax.

Atacul survine într-un context mai larg în care Rusia luptă în Siria pentru înlăturarea forțelor ISIS.

Totodată, președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a aflat azi în Sankt-Petersburg, unde s-a întâlnit cu omologul său belarus, Aleksandr Lukașenko.

Este clar pentru întreaga omenire că terorismul este un dușman nevăzut care poate lovi oricând și oricum și de aceea acest război implică eforturi deosebite din partea statelor lumii.

La București, azi, am sărbătorit Ziua Jandarmeriei Române.

„Președintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj Jandarmeriei Române, cu prilejul aniversării a 167 de ani de la înființare, în care îi îndeamnă pe jandarmi să servească drept exemplu de conduită, profesionalism și de responsabilitate”, scrie Agerpres.

Și tot Agerpres relatează despre o întâlnire importantă a procurorului general, Augustin Lazăr, cu Jean-Claude Marin, procurorul general al Parchetului General al Curții de Casație a Franței.

„Procurorul general, Augustin Lazăr, a efectuat o vizită de lucru în Franța, unde a discutat, printre altele, despre înființarea Parchetului European”.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, citat de Agerpres, „Augustin Lazăr a efectuat o vizită de lucru în Franța la invitația lui Jean-Claude Marin, procurorul general al Parchetului General al Curții de Casație a Franței. În cadrul întrevederii, s-a discutat despre rolul procurorului general în sistemul judiciar francez, precum și despre continuarea și întărirea cooperării judiciare bilaterale în lupta împotriva criminalității organizate transfrontaliere. Totodată, au fost abordate și alte teme de interes comun privind declanșarea procedurii de instituire a cooperării consolidate prin înființarea Parchetului European, precum și recuperarea prejudiciului și a profitului ilicit obținut din infracțiuni”.

Înființarea Parchetului European este o nouă prioritate a UE, în contextual în care infracționalitatea și terorismul sunt din ce în ce mai prezente în spațiul european.

Tot azi, potrivit Mediafax, „președintele Johannis a semnat decretele privind numirea Grațielei Gavrilescu viceprim-ministru și ministru al Mediului și a lui Viorel Ilie ministru pentru Relația cu Parlamentul”.

În timp ce Bucureștiul face eforturi pentru susținerea traiectului european al Republicii Moldova, Chișinăul se apropie de Moscova.

„Președintele moldovean, Igor Dodon, a semnat Memorandumul de cooperare între Comisia Economică Eurasiatică și Republica Moldova. Dodon a declarat, în cadrul lucrărilor Forumului „Uniunea Economică Euroasiatică – Republica Moldova”, citat de presa de peste Prut, că Guvernul și Parlamentul trebuie să înțeleagă că nu poți cuceri noi pieți de desfacere, renunțând la piețele tradiționale”, scrie Cotidianul.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Referitor la acest memorandum, potrivit Cotidianul, „premierul Pavel Filip a afirmat că Memorandumul lui Igor Dodon de cooperare cu Uniunea Euroasiatică este doar o hârtie fără valoare juridică”.

„Acest gest nu se încadrează în cadrul legal pentru că în RM, Parlamentul este organul suprem care aprobă direcțiile de politică internă și externă. Este adevărat că președintele RM participă la negocieri și semnează în numele RM, dar apoi trebuie să-l prezinte spre ratificare Parlamentului. Așa prevede legea cu privire la tratate. Am mai spus-o că el trebuie să le spună partenerilor cu care semnează că acesta nu este un document care produce efecte juridice”, a declarat Pavel Filip, citat de presa moldoveană, mai scrie Cotidianul.

Seară frumoasă!

Terorism was last modified: aprilie 3rd, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: