446 views
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit luni, în şedinţă comună, în prezenţa premierului Marcel Ciolacu, având pe ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.
„Dorim o reaşezare pe baze solide, atât a sistemului de pensii de serviciu, cât şi a sistemului de indemnizaţii pentru limită de vârstă acordate parlamentarilor care şi-au încheiat exercitarea unuia sau mai multor mandate. De aceea, e nevoie de măsuri legislative care să şteargă inechităţile din sistem, eliminarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă a parlamentarilor fiind una din aceste măsuri de înlăturare a discriminării faţă de persoanele care beneficiază de pensii pe criteriul contributivităţii”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislative, scrie News.ro.
„S-au înregistrat 382 voturi «pentru» şi 3 abţineri, iar 3 parlamentari nu au votat. Proiectul, iniţiat de deputatul PSD Alfred Simonis, modifică Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în sensul abrogării dispoziţiilor capitolului XI care vizează acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limita de vârstă de care beneficiază deputaţii şi senatorii.(…) Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare, mai stabileşte actul normative”, scrie România liberă.
Cătălin Drulă, șeful USR, spune că legea pensiilor speciale va pica la Curtea Constituțională.
,,Proiectul nostru, cu exact același conținut ca cel pe care îl votăm astăzi, a fost depus în 6 mai 2022. Ceea ce ați făcut a fost să permiteți acestor pensii să mai fie plătite încă un an și două luni. Am făcut un calcul – erați la o masă, recent, cu domnii Adrian Năstase, Tăriceanu, Văcăroiu, Florin Georgescu – ne-au mai costat de atunci 600.000 de lei pensiile acestor domni pentru că nu ați vrut să votăm proiectul USR. În timpul în care vorbim, la Senat stă blocat, în Comisia juridică, de aproape doi ani de zile, proiectul de abrogare a unei noi categorii de pensii speciale, cele ale primarilor. Domnule Ciolacu, din păcate pentru dumneavoastră și din fericire pentru țara asta, oamenii vă vor judeca după fapte, nu după vorbe. Iar faptele arată că blocați sistematic eliminarea pensiilor speciale, că ați copiat proiectul USR și ați servit niște mingi celor de la CCR ca poate să fie declarat neconstituțional ceea ce votăm astăzi. Oricum, vorbim despre 700 de beneficiari de pensii speciale. Celelalte 210.000 de pensii speciale – precum cea a domnului Ciucă, care va fi salvată în plenul care urmează peste o oră – rămân în vigoare.”, a declarat Cătălin Drulă, mai scrie România liberă.
Premierul Marcel Ciolacu declară că vor trebui scoase anumite excepţii la Codul fiscal, dar a dat de înţeles că nu sunt vizate deocamdată cele din IT.
„PNRR prevede să începem să scoatem din excepţii. Da, cred că în viitor vor trebui scoase anumite excepţii. Asta nu înseamnă că, din analiza noastră preliminară, vom umbla la excepţiile din IT, în acest moment. Sunt excepţii de aproape 20 de ani, din câte ştiu eu şi au adus un lucru benefic, până acum, un hub important în România. Sunt excepţii la Codul fiscal de aproximativ 74 de miliarde. Este un lucru total anormal şi o recomandare venită de la toate organismele financiare internaţionale. Cu alte cuvinte, trebuie să revenim la un climat concurenţial egal în România. S-a terminat cu perioada excepţiilor peste excepţii”, a arătat premierul Ciolacu, într-o declaraţie acordată presei, scrie România liberă.
Liderul AUR, George Simion, a nominalizat duminică, la Sibiu, trei dintre candidaţii partidului pentru alegerile europarlamentare din 2024: Avram Fiţiu, Cristian Terheş şi Gheorghe Piperea.
„Am prezentat astăzi şi la Sibiu programul nostru de guvernare în 15 capitole. Vrem să îl supunem dezbaterii publice, vrem ca românii să ştie ce să se aştepte de la guvernarea AUR şi să vină cu propriile propuneri. (…) Vin în fiecare zi oameni buni, experţi, a fost alături de noi (la Sibiu – n.r.), Avram Fiţiu, unul dintre oamenii care se va număra pe listele de europarlamentari, alături de Cristian Terheş şi Gheorghe Piperea. Avem alegeri pe 9 iunie (2024 – n.r.), până atunci ducem muncă de lămurire cu toţi oamenii dispuşi să ne asculte”, a susţinut George Simion, într-o conferinţă de presă, notează Cotidianul.
„«Teza» că «rușii nu vor folosi niciodată arme nucleare» este greșită”, scrie politologul Serghei Karaganov, șeful Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare și fost consilier prezidențial pentru Boris Elțîn și Vladimir Putin, într-un editorial publicat duminică, 25 iunie, de agenția rusă de stat RIA Novosti, notează Libertatea.
Politologul scrie și că „în 70 de ani de pace, simțul de autoconservare al publicului a încetat să mai funcționeze, iar acest simț de autoconservare este înăbușit și mai mult de propaganda extraordinar de virulentă, precum și de afirmațiile conform cărora Rusia nu va lovi niciodată Europa”, relatează Libertatea.
„Sper să nu folosim niciodată armele nucleare, dar faptul că refuzăm să le folosim în orice situație, cu excepția cazului în care există un pericol mortal pentru statul însuși, mi se pare frivol”, scrie Karaganov, notează Libertatea.
„Cred că președintele nostru trebuie să își proiecteze hotărârea de a folosi arme nucleare la un moment dat. Se pune însă întrebarea cine ar putea și ar trebui să fie ținta unui astfel de atac”, mai arată Karaganov, scrie Libertatea.
După ce îi numește pe ucraineni „un popor mizerabil”, Karaganov afirmă că „ei sunt, totuși, poporul nostru, nu-i vom lovi”. „Dacă se va ajunge la lovituri nucleare, acestea ar trebui să se îndrepte către o serie de țări din Europa care au sprijinit cel mai mult regimul mercenar de la Kiev”, completează Karaganov, mai scrie Libertatea.
Încheiem Revista din această seară cu un nou succes a înotătorului român David Popovici, dublu campion mondial şi european, care a câştigat, duminică, proba de 200 m liber din cadrul ediţiei a 59-a a competiţiei Sette Colli Trophy de la Foro Italico (Roma), cu timpul de 1 min. 45 s. 49/100.
„Popovici a stabilit un nou record al competiţiei la 200 m liber, după ce făcuse acest lucru şi la 100 m liber, sâmbătă, în finală. David Popovici a fost urmat în clasamentul final la 200 m liber de britanicul Tom Dean, la 1 sec 37/100, şi de italianul Stefano Di Cola, la 1 sec 41/100. În seriile probei de 200 m liber, Popovici fusese înregistrat cu doar al patrulea timp, 1 min 47 sec 99/100”, relatează România liberă.
Seară liniştită!