România intră din nou în atenţia Comisiei Europene

20 apr. 2023
Vizualizari: 106

Comisia Europeană deschide o nouă procedură de infringement împotriva României, în domeniul Justiției.

„Comisia lansează o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, împotriva Țărilor de Jos și a României pentru transpunerea incorectă a dreptului de a fi asistat de un avocat și de a comunica după arestare”, a anunțat instituția condusă de Ursula von der Leyen, scrie Libertatea.

„Scopul directivei este să se asigure că suspecții și acuzații în cauzele penale, precum și cei căutați în baza mandatului european de arestare să fie asistați de un avocat și, de asemenea, că «persoanele private de libertate pot informa și comunica cu persoane terțe, cum ar fi angajatorul sau membrii de familie, precum și cu autoritățile consulare». Olanda și România au la dispoziție două luni pentru a lua măsurile necesare de soluționare a deficiențelor identificate de Comisie”, notează Libertatea.

„În plus, instituția condusă de Ursula von der Leyen va trimite o scrisoare suplimentară de punere în întârziere, prin care solicită doar României să transpună în mod corect legea UE privind discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură”, mai arată Libertatea.

Agricultorii români afectați de importul de cereale din Ucraina vor primi un ajutor de 20 de milioane de euro, a decis Guvernul României, în ședința din 20 aprilie 2023.

„Actul normativ aprobat instituie o măsură de sprijin de urgență, pe baza unei scheme de susținere financiară, având ca obiect acordarea unui grant producătorilor agricoli afectați de creșterea importurilor de cereale din Ucraina. Schema respectă dispozițiile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/739 al Comisiei din 4 aprilie 2023 de prevedere a unei măsuri de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase din Bulgaria, Polonia și România, în cuantum total de 56,3 milioane euro. România a primit un cuantum total de 10.050.000 euro care va fi suplimentat, din bugetul național, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu alte 10.050.000 euro” a anunțat Guvernul României, scrie România liberă.

„În termen de 15 zile de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, producătorii agricoli pot depune solicitarea la centrele locale/județene APIA, respectiv al municipiului București, unde au depus cererea unică de plată 2022”, mai arată Guvernul României, notează România liberă.

Premierul Nicolae Ciucă a făcut un apel la marii contribuabili să-și plătească datoriile către stat, iar instituțiile statului să asigure colectarea acestor venituri, subliniind că nu vor fi luate măsuri de austeritate.

„Ne dorim să gestionăm cheltuielile publice. Am luat decizia ca, la nivelul Guvernului, sigur o decizie pe care am discutat-o și în coaliție, să identificăm acele măsuri fiscale prin care să chibzuim mai bine cheltuielile, astfel încât să ne asigurăm că la finalul anului ne încadrăm în limitele de deficit. Vreau să dau câteva detalii. Toate aceste măsuri au survenit din momentul în care, la finalul primului trimestru, am constatat că există un deficit în colectare, deficitul aparține preponderent marilor contribuabili. Fac un apel public către marii contribuabili să-și plătească datoriile către stat și, în același timp, dau o sarcină instituțiilor statului să facă în așa fel încât să-și îndeplinească sarcinile de serviciu și să asigure colectarea acestor venituri”, a afirmat Premierul Nicolae Ciucă, scrie Agerpres.

„Aș vrea să înțeleagă toată lumea că aici nu vorbim de măsuri de austeritate. Pentru că am văzut în ultimii ani că economia, nu numai economia românească, ci orice economie nu se dezvoltă și nu funcționează în parametri normali pe măsuri de austeritate. În schimb, pe măsuri de cumpătare cred că se poate discuta în așa fel încât gestionarea banilor publici să poată să se facă într-un mod cât mai eficient. Aș vrea să spun din capul locului că aceste măsuri nu vor viza în niciun fel afectarea anvelopei salariale, nu vor afecta investițiile și, de asemenea, nu vor fi introduse taxe și impozite noi”, a mai arătat Prim-ministrul, scrie Agerpres.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat, joi, că măsurile fiscal-bugetare privind eficientizarea cheltuielilor publice vor fi prezentate cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare, menționând că nu va fi vorba de austeritate, nici de reducerea de personal sau de salarii.

„În primul rând, este vorba de o eficientizare a cheltuielilor publice. Practic, o să fie o ordonanță privind măsuri fiscal-bugetare, care duce pe o serie de canale cheltuielile care au fost alocate în bugetele ordonatorilor de credite pe mai multe componente, din punctul nostru de vedere, care pot rezolva și alte chestiuni, care au apărut și pe care le cunoaștem, dar pe care putem să le ajutăm să se îmbunătățească și mă refer aici, de exemplu, la balanța comercială. (…) Un tip de cheltuieli pe care îl avem în vedere este acela de a încerca să introducem lanțurile scurte de aprovizionare, ceea ce înseamnă cheltuielile pe produse agro-alimentare. Sunt entități statale și la nivel de unități administrativ-teritoriale pe care încercăm, pe baza directivelor europene vor fi câteva elemente în măsurile pe care le-am pregătit și care vor fi prezentate probabil luni sau marți care să ducă la internalizarea, dacă vreți, a consumului în sensul sprijinirii diminuării deficitului de balanță comercială”, a explicat Adrian Câciu, la începutul ședinței de Guvern, notează Cotidianul.

Seară liniștită!

 

România intră din nou în atenția Comisiei Europene was last modified: aprilie 20th, 2023 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: