117 views
În timp ce în PNL lupta pentru preşedinţia partidului continuă, PSD anunţă că, după congresele PNL şi USR PLUS, va depune o moţiune de cenzură.
„«O să discut (…) cu colegii mei (…) Eu nu aş veni cu moţiunea să se suprapună luptei politice din interiorul PNL, dar o vom depune când va avea cele mai mari şanse să treacă. Categoric vom depune o moţiune de cenzură, de data aceasta la începutul sesiunii parlamentare, nu la sfârşitul sesiunii», a declarat Marcel Ciolacu, duminică, la România Tv”, scrie Agerpres.
„El a criticat USR PLUS că «acum stau la masă cu penalii» după ce i-au «păcălit pe români» cu «fără penali în funcţii publice»”, mai arată Agerpres.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunţă că social-democraţii au strâns aproape 20.000 de semnături pentru organizarea unui referendum privind demiterea din funcţie a primarului Sectorului 1.
„«Ne apropiem de 20.000 de semnături, am făcut solicitări pentru corturi, s-a implicat şi doamna Gabriela Firea, şi, ca şi coordonare, de săptămâna viitoare va coordona absolut toată acţiunea. Plus această implicare, prin care eu am întins o mână către toate partidele politice, pentru că nu a fost viciat rezultatul numai al PSD, au fost viciate toate rezultatele. Le amintesc celor de la PMP că pentru 2000 de voturi nu au intrat în Parlament. Dacă nu se face dreptate acum la Sectorul 1, lumea nu va mai veni să voteze. Nu poţi, în continuare, să împarţi actul de justiţie cu dublă măsură. Este evident ce s-a întâmplat la Sectorul 1», a declarat Marcel Ciolacu duminică, la România Tv”, notează Agerpres.
„«Eu astăzi am trimis un acord, un draft, o propunere de acord, la toţi liderii de partide care au participat la alegerile de la Sectorul 1, să avem o colaborare cu toţii, atât ca reprezentare juridică, cât şi să ne strângem semnăturile pentru a face referendumul», a mai afirmat liderul PSD”, scrie Agerpres.
Presa scrie despre vizita premierului Cîţu la Kiev, la Summitul Platformei Internaţionale Crimeea.
„Este o plăcere să mă aflu astăzi în Kiev şi să particip la acest eveniment important atât pentru Ucraina, cât şi pentru comunitatea internaţională. Profit de această ocazie pentru a anunţa că, astăzi, România aderă la Platforma Internaţională Crimeea. După cum ştiţi, România a fost şi va continua să fie un susţinător ferm al suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. În acelaşi timp, România rămâne ferm angajată în implementarea politicii de nerecunoaştere a anexării ilegale a Crimeei de către Federaţia Rusă. România susţine aspiraţiile Ucrainei de a deveni membru al comunităţii europene şi euro-atlantice. România a fost primul stat membru UE care a ratificat Acordul de Asociere între UE şi Ucraina. De asemenea, Summitul NATO de la Bucureşti a recunoscut dreptul Ucrainei de a deveni membru al Alianţei, atunci când vor fi îndeplinite condiţiile”, a precizat Florin Cîţu, în intervenţia sa, notează News.ro.
News.ro mai scrie că Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei, marţi, 24 august, de la ora 10:00.
„O informare legată de proiectul de lege privind aprobarea unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului şi care urmează să fie avizată de comisiile permanente în termenele stabilite figurează pe ordinea de zi a plenului. De asemenea, este înscris pe ordinea de zi şi proiectul de lege care aprobă Ordonanţa de Urgenţă nr. 89/2021 pentru completarea articolului 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune”, relatează News.ro.
Vaccinarea elevilor de peste 12 ani este o altă temă prezentă în paginile ziarelor. Digi24 a vorbit cu ministrul Educaţiei pe această temă.
„«Părinții vor primi un formular în care vor răspunde la întrebarea dacă își vaccinează sau nu copiii. Pentru asta, în fiecare școală va exista o persoană care va ține legătura cu ei», spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu”, notează Digi24.
„Va fi un coordonator pe fiecare școală, care prin intermediul diriginților va lua legătura cu părinții. Pregătim formulare prin care solicităm acordul cu privire la vaccinarea copiilor. Formularele se vor distribui la începerea școlii. Aceste persoane desemnate la nivelul fiecărei școli vor lua legătura cu diriginții și vor stabili o cale de comunicare – fizic, online sau combinat”, a explicat ministrul Cîmpeanu, arată Digi24.
„«Prin întâlniri interactive, părinții pot adresa orice fel de întrebări. Cei cu competențe medicale și-au afirmat disponibilitatea de a oferi aceste răspunsuri. E o acțiune în parteneriat cu DSP și Ministerul Sănătății» a adăugat ministrul Educaţiei”, notează Digi24.
„Ministrul a vorbit și despre scenariile privind modul în care se vor desfășura cursurile, în funcție de incidența cazurilor de COVID-19. El spune că o parte dintre elevi ar putea merge fizic la școală și dacă incidența într-o localitate depășește 6 la mie, cu condiția ca acea localitate să nu intre în carantină”, mai arată Digi24.
În finalul Revistei, scriem despre primul Dracula Park care ar putea fi înfiinţat în România, nu la Braşov, ci la Craiova. Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că vrea să construiască un obiectiv denumit Dracula Park la Craiova.
„«L-au promis mulți, noi chiar o să-l facem!», a promis primarul Lia Olguța Vasilescu, într-o emisiune la postul Digi24”, notează România liberă.
„Lia Olguța Vasilescu a precizat că la Craiova se va realiza, alături de Dracula Park, și un parc acvatic. Primarul din Craiova consideră că aceste obiective vor fi interesante și pentru localnici, dar vor atrage și mulți turiști. Deja în Craiova vin turiști din străinătate, în condițiile în care, relativ aproape de Craiova, se află baza americană de la Deveselu, iar unii dintre militarii americani sunt vizitați în România de familiile lor”, mai notează România liberă.
Seară frumoasă!