Solicitare privind obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând contravaloarea concediului de odihnă neefectuat. Respingerea recursului ca fiind nefondat

• C. muncii: art. 146 alin. (3)
• NCPC: art. 453 alin. (1)
• NCPC: art. 496 alin. (1)
• O.U.G. nr. 79/2008: art. 3^1 alin. (2)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a chemat în judecată SOCIETATEA B. S.A. solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 45.864 RON reprezentând contravaloarea concediului de odihnă neefectuat în perioada 2012 – 2016 (un număr de 39 zile de concediu de odihnă) cât timp reclamantul a fost Director al Diviziei Strategii Dezvoltare conform prevederilor Contractului de mandat nr. x din 28 septembrie 2012 și actelor adiționale la acesta, la care se va adăuga dobânda legală și indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 680 din 30 mai 2017, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Judecătoria Târgu Jiu prin sentința civilă nr. 6220 din 14 septembrie 2017 a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgu Jiu, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 232 din 30 ianuarie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a motivat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, reținând dispozițiile legale privind perioada în care se poate acorda concediul de odihnă, respectiv perioada de 18 luni. Astfel, pentru anii 2012 – 2014, obligația acordării concediului de odihnă era, pentru fiecare an în parte, raportată până în luna decembrie a anului următor. După adoptarea Legii nr. 12/2015, perioada de 18 luni începe să se calculeze cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediu de odihnă anual, astfel încât pentru anul 2015 acesta se putea efectua până în iunie 2017, iar pentru anul 2016 până în iunie 2018.

S-a stabilit că reclamantul-intimat, respectând criteriile de calcul al despăgubirilor solicitate în temeiul art. 146 alin. (3) din Codul muncii, are un număr de 39 zile de concediu neefectuate la data încetării contractului de mandat. Ca efect al încetării contractului se naște dreptul la compensare în bani.

Așa fiind, instanța de apel a motivat soluția respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Este de reținut faptul că zilele de concediu neefectuate în anul 2012 au fost stinse cu prioritate în anul 2013, situație ce s-a raportat anual, ceea ce a condus la un număr de 39 zile de concediu de odihnă neefectuat la data încetării contractului de mandat.

În contractul de mandat la art. 6 lit. b) sunt preluate integral dispozițiile art. 3^1 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2008, în vigoare la data încheierii contractului, potrivit cărora:

„directorul beneficiază prin contractul de mandat de concediu de odihnă anual și indemnizația aferentă, diurnă și cheltuieli de delegare în interesul serviciului, concediu medical conform legii și zile libere plătite pentru sărbătorile legale, zile festive specifice, căsătorie, nașterea unui copil sau în caz de deces al unui membru de familie, acordate prin similitudine cu cele din contractul colectiv de muncă aplicabil unității respective”.

Așadar, aceste dispoziții legale, precum și cele din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate reprezintă temeiul acordării despăgubirilor solicitate de intimatul-reclamant.

Potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (6) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate „orice convenție prin care se renunță total sau în parte la drepturile privind concediul de odihnă este nulă de drept, iar compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă”.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă, concediile de odihnă neefectuate, cuvenite salariaților cărora le-a încetat contractul individual de muncă vor fi compensate în bani.

Așa fiind, dispozițiile din Contractul colectiv de muncă sunt în acord cu prevederile art. 146 alin. (3) din Codul muncii potrivit cu care compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Reclamantul-intimat și societatea recurentă au convenit prin contractul de mandat încheiat ca dreptul la concediu anual de odihnă să fie guvernat de aceleași reguli ca cele din Contractul colectiv de muncă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate, și pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat către intimat.

Sursa informației: www.scj.ro.