Premierul Dăncilă anunţă că Secţia Specială de investigare a magistraţilor nu se va desfiinţa

1 iul. 2019
Vizualizari: 854

Desemnarea șefilor principalelor structuri de conducere ale UE a eșuat.

„Liderii statelor membre UE s-au reunit luni la Bruxelles în încercarea de a desemna șefii principalelor structuri de conducere, după ce discuțiile au intrat în impas în noaptea de duminică spre luni. Liderii europeni trebuie să desemneze șefii pentru Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European, Banca Centrală Europeană și un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. O soluție de compromis ar fi ca cei doi candidați puternici, Frans Timmermans și Manfred Weber, să conducă Comisia Europeană, și, respectiv, Parlamentul European”, scrie Mediafax.

„Negocierile dintre liderii Uniunii Europene pentru desemnarea conducătorilor principalelor instituții europene au fost amânate pentru marți, a anunțat pe Twitter purtătorul de cuvânt al președintelui Consiliului European, Preben Aamann”, mai notează Mediafax.

Premierul Viorica Dăncilă spune că Guvernul nu va mai da nicio ordonanță pe Justiție, iar acest lucru înseamnă că nu va da ordonanță nici pentru desființarea Secției Speciale de investigare a magistraților.

„Aici sunt persoane care se contrazic. Salută un referendum ca guvernul să nu mai dea ordonanță de urgență pe justiție. Acum tot acele persoanele ne cer ordonanță de urgență să desființăm secția specială. Deci trebuie să se hotărască, ori vor să mai dăm, ori nu vor să mai dăm. Dar eu am înțeles mesajul alegătorilor, am înțeles mesajul electoratului. Deci Guvernul României nu va da nicio ordonanță de urgență pe justiție și asta însemnând că nu va da nici o ordonanță referitoare la desființarea secției speciale”, a declarat Viorica Dăncilă, duminică seara, la Antena 3, scrie News.ro.

Premierul spune că în justiție lucrurile trebuie să se desfășoare în mod independent, iar din punct de vedere politic nu trebuie să se mai intervină.

„Cred că acest lucru a devenit obsesie pentru unii. Această secție a fost înființată, în justiție lucrurile trebuie să desfășoare în mod independent și noi din punct de vedere politic nu trebuie să mai intervenim. Ca să închid acest subiect al Ordonanței de urgență care desființează secția specială. Știu că a venit raportul GRECO. S-a vorbit foarte mult de raportul GRECO. Am cerut ministrului Justiției să vină cu un memorandum astfel încât să-l putem desecretiza, vedem ce puncte putem îndeplini din raportul GRECO, s-ar putea să fie și puncte care nu le putem îndeplini. De exemplu, știu că Franța mi se pare, are 11 puncte în raportul GRECO care nu le-a putut îndeplini”, a mai explicat primul ministru Viorica Dăncilă, notează News.ro.

Presa mai scrie azi că politicienii caută cei mai buni candidați pentru președinție. Șe vehiculează chiar și ideea unui candidat comun PSD – ALDE – PRO România.

 „Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este de părere că cea mai bună soluție la alegerile prezidențiale este un candidat unic din partea PSD – ALDE – PRO România, propunere anunțată de Victor Ponta. «Cu domnul Ponta am evaluat variantele pe care le avem la dispoziție pentru alegerile prezidențiale. Confirm ceea ce a spus domnia sa în această privință. Da, cred că cea mai bună soluție într-adevăr este de a avea un candidat unic», a precizat Tăriceanu”, relatează Agerpres.

Agenția Națională de Integritate (ANI) anunță că a constatat diferențe nejustificate în valoare de aproape 3 milioane de lei între averea și veniturile realizate de Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, fiind sesizate Curtea de Apel Cluj și parchetul pentru a începe verificările.

„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 2.741.026,318 lei între averea dobândită și veniturile realizate de către CHERECHEȘ CĂTĂLIN, Primar al municipiului Baia Mare, Județul Maramureș, în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017”, se arată într-un comunicat al ANI, scrie Cotidianul.

Judecătoarea Gabriela Baltag, membru CSM, cere desecretizarea celor 19 Anexe ale Raportului Inspecției Judiciare privind protocoalele.

Încă un pas, și încă unul decisiv, pentru desecretizarea celor 19 Anexe ale Raportului Inspecției Judiciare a fost făcut de celebra judecătoare Gabriela Baltag, membră CSM, printr-o Adresă către Lia Savonea, președinta instituției, în care spune foarte clar: «Mă văd obligată să precizez că, din calitatea de membru ales, în absența unei desecretizări a celor 19 anexe ale Raportului IJ privind protocoalele, sunt în imposibilitatea exprimării unui vot în Plenul Consiliului!»”, relatează Cotidianul.

Seară frumoasă!

Premierul Dăncilă anunță că Secția Specială de investigare a magistraților nu se va desființa was last modified: iulie 1st, 2019 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: