Ministrul Energiei: „NU închidem nicio Unitate de Producţie a energiei electrice pe bază de cărbune, ci, din contră, investim în modernizare”

10 nov. 2022
Vizualizari: 195

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunță, după votul din Parlament pe proiectul de lege privind decarbonizarea sistemului energetic, că nu vor închide nicio unitate de producție a energiei electrice pe bază de cărbune.

„NU închidem nicio Unitate de Producție a energiei electrice pe bază de cărbune, ci, din contră, investim în modernizare și ne pregătim pentru viitor. De aceea vreau să le mulțumesc colegilor deputați pentru voturile de adoptare a legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic. Prin această lege se instituie măsuri pentru atenuarea consecințelor sociale ale închiderii și conservării capacităților de producere a energiei electrice pe bază de lignit și huilă și a carierelor și minelor aferente, stabilirea surselor de finanțare a măsurilor de ajutor de stat, precum și a măsurilor pentru coordonarea și implementarea procesului de decarbonizare”, spune ministrul Virgil Popescu, notează Știrile Transilvaniei

„Conform Planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, aprobat de către Comisia Europeana prin Decizia C(2022) 553 final din 26 ianuarie 2022, pentru care s-a obținut finanțare din Fondul de Modernizare în valoare de 897 mil. euro, cu participarea Complexului Energetic Oltenia vor fi realizate noi investiții în capacități pe gaze naturale și surse regenerabile de energie, după cum urmează: 2 grupuri pe gaze naturale «ready for hydrogen» de tip CCGT, cu o capacitate totală de 1.325 MW:- Ișalnița: 850 MW – cu punere în funcțiune în 2026 – Turceni 475 MW – cu punere în funcțiune în 2026, 8 parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 735 MW – până în 2024. Capacitatea de producere a energiei electrice pe bază de huilă din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, respectiv grupul energetic Paroșeni 4, cu o putere instalată de 150 MW, va asigura, până la finalul anului 2030, neutralizarea huilei rezultată ca urmare a lucrărilor de punere în siguranță a zăcămintelor de huilă”, a mai arătat ministrul Energiei, scrie Știrile Transilvaniei

În vestul României urmează să se construiască cea mai mare centrală fotovoltaică din Europa.

„Producătorul independent de energie Rezolv Energy a obținut drepturile de construcție și exploatare pentru o centrală solară fotovoltaică de 1.044 MW în vestul României”, scrie Euractiv, citat de Libertatea.

Rezolv Energy, care a achiziționat drepturile asupra proiectului de la grupul Monsson, va instala 1,6 milioane de panouri solare, care vor produce anual 1,5 TWh, îndeajuns pentru a alimenta 370.000 de case. (…) Construcția ar urma să înceapă în primul semestru al anului viitor, iar punerea în funcțiune va avea loc în anul 2025”, mai notează Libertatea.

Și Michelin România va construi anul viitor, la Zalău, pe acoperișul unei clădiri a uzinei Anvelope Zalău, un parc fotovoltaic pentru consum propriu, cu o putere instalată de circa 1 MW.

Proiectul constă în dezvoltarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de 0.99 MW, în 1.824 de module cu capacitatea de 545 W, amplasate pe acoperișul unei construcții din uzina Michelin Anvelope Zalău. Producția anuală este estimată la 1.041 MWh pe an. Conform estimărilor, proiectul va permite o reducere a emisiilor de carbon de 318 tone pe an. Termenul stabilit pentru finalizarea lucrărilor este data de 30 septembrie 2023. Obiectivul proiectului este producția de electricitate pentru consumul propriu pentru punctul de lucru Michelin Anvelope Zalău, parte din Michelin România, pentru valorizarea surselor de energie regenerabile prin producția de energie verde și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, se arată, marți, într-un comunicat de presă al companiei Michelin Anvelope Zalău, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, proiectul «Centrală fotovoltaică pentru consumul propriu» are o valoare totală de 1.125.327 euro, din care 506.397 euro o reprezintă un grant acordat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismul financiar SEE și Norvegian 2014-2021, în cadrul «Programului de Energie din România»”, mai arată Agerpres.

După mai bine de 6 ani de la prima decizie a instanței, Justiția a decis: Cetățuia Brașovului va rămâne în proprietatea Statului Român, anunță Agenția de presă Rador, citată de G4 Media.

„Decizia definitivă și irevocabilă a fost emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce instanța era în pronunțare de la 25 octombrie. Magistrații au respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Municipiul Brașov prin Primar, de pârâta S.C. Aro Palace S.A. și de intervenienta accesorie S.I.F. Muntenia S.A. împotriva deciziei nr.1067/Ap din 14 iunie 2017 a Curții de Apel Brașov – Secția civilă. Aceasta înseamnă că obiectivul va rămâne în proprietatea Statului Român. Judecătorii ÎCCJ au respins ca nefondată și cererea de intervenție formulată de intervenienta Transilvania Investments Alliance S.A”, mai arată G4 Media.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a transmis la începutul acestei săptămâni premierului suedez, Ulf Kristersson, că așteaptă acțiuni „concrete” în sensul angajamentelor de combatere a grupurilor extremiste, pentru a aproba admiterea în NATO a Suediei și a Finlandei.

„Vreau să le ofer din nou asigurări tuturor cetățenilor turci, că Suedia își va îndeplini toate obligațiile asumate în relația cu Turcia pentru combaterea amenințărilor teroriste”, a afirmat, Ulf Kristersson, potrivit jurnalul.ro, citat de România liberă.

„Turcia a criticat în mod constant Suedia și alte state vest-europene pentru găzduirea unor organizații considerate drept teroriste de către autoritățile turce, printre care grupurile separatiste kurde Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și Unitățile Populare de Apărare (YPG), precum și membri ai rețelei clericului islamist disident Fethullah Gulen, acuzat de organizarea în 2016 a tentativei de lovitură de stat militară din Turcia. Fethullah Gulen, aflat în SUA, neagă acuzațiile privind implicarea în complotul militar”, mai scrie România liberă.

„Noi am adoptat o atitudine extrem de clară pentru continuarea extinderii NATO. Eu vreau să reamintesc că noi vom bloca procesul de extindere dacă aceste țări nu iau măsurile necesare pentru îndeplinirea condițiilor. Noi constatăm, mai ales în cazul Suediei, că această țară nu oferă o imagine prea bună din acest punct de vedere”, a declarat luni Recep Tayyip Erdogan, potrivit cotidianului Le Figaro, citat de România liberă.

Seară liniștită!

 

Ministrul Energiei: „NU închidem nicio Unitate de Producție a energiei electrice pe bază de cărbune, ci, din contră, investim în modernizare” was last modified: noiembrie 10th, 2022 by Claudiu Pamuc
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: