La Bucureşti, taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu 13,8%, în 2024

27 apr. 2023
Vizualizari: 195

La Bucureşti, taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu 13,8%, în 2024

Deschidem Revista din această seară cu o declarație a Președintelui Maia Sandu, care spune că Rusia tinde să destabilizeze situația din Republica Moldova, astfel încât în țară să nu mai aibă loc reforme.

„Moscovei îi convine ca în Republica Moldova să existe haos, corupție, sărăcie, să existe lideri care pot fi cumpărați și controlați, pentru că doar astfel își poate promova Federația Rusă interesele”, a declarat Sandu, citată de Agenția de presă RIA NOVOSTI, potrivit rador.ro, scrie România liberă.

„Declarația liderului moldovean a venit în contextul expulzărilor reciproce de diplomați și al unor informații potrivit cărora Uniunea Europeană a decis să trimită o misiune specială în Republica Moldova pentru «a se opune tentativelor Rusiei de a destabiliza situația din țară»”, notează România liberă.

„Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a dat în acest sens exemplu alegerile care vor avea loc duminică, 30 aprilie, în regiunea semiautonomă Găgăuzia, unde potrivit șefului Statului moldovean, mulți dintre candidați sunt agenți ruși”, transmite Reuters, citată de România liberă.

„Rusia se amestecă mereu în situația din Republica Moldova, mai ales acum în contextul alegerilor regionale din Găgăuzia. Pe 18 aprilie, autoritățile de la Chișinău au interzis accesul unei delegații ruse, condusă de Rustam Minihanov, guvernatorul regiunii Tatarstan din Rusia, în Găgăuzia, unde voia să participe la un congres electoral organizat de Victor Petrov, unul dintre candidații proruși la funcția de bașcan al Găgăuziei”, mai scrie România liberă.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) l-a ales, miercuri, pe Sebastian Rădulețu judecător la Curtea Europenă a Drepturilor Omului.

„Sebastian Rădulețu, care a obținut majoritatea voturilor, a fost ales judecător al CEDO pentru un mandat de nouă ani care va începe nu mai târziu de trei luni de la alegerea sa. Judecătorii sunt aleși de APCE dintr-o listă de trei candidați nominalizați de fiecare stat care a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit site-ului APCE, Sebastian Rădulețu a obținut 84 din cele 165 de voturi valide exprimate în al doilea tur, în timp ce Răzvan-Horațiu Radu a primit 78 de voturi, iar Claudia Jderu trei voturi”, scrie Cotidianul.

„Taxele și impozitele locale vor fi majorate cu 13,8% de anul viitor, în București, pe baza ratei inflației”, se arată într-un proiect de hotărâre adoptat în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de joi, scrie Agerpres.

„Hotărârea a fost adoptată cu 31 de de voturi «pentru», o abținere și 19 «împotrivă». În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu 95%. Bonificația pentru plata cu anticipație, până pe 31 martie, a impozitului/taxei pe clădiri, pe teren și impozitului pe mijloacele de transport datorate de contribuabili pentru întregul an este de 10%”, mai scrie Agerpres.

„Potrivit prevederilor din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul oricărui impozit sau taxe locale care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite cifre în lei, sumele respective se indexează anual, până pe 30 aprilie, de consiliile locale, ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior, comunicate pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice”, notează Agerpres.

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că autoritățile au demarat un proces de conectare între Ghișeul.ro și Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar în urma acestuia fiecare cetățean va avea acces la contractul individual de muncă.

„Împreună cu ADR, noi, ca minister, am investit foarte mult efort în câteva instrumente de digitalizare. Și cred că le folosiți, nu zilnic, dar oricum, în mod uzual. Ghișeul.ro este o platformă care are 1,7 milioane de utilizatori astăzi. Aș vrea să aibă 20 de milioane sau 15 milioane. Dar, oricum, față de acum 2 ani, cred că a dat câteva sute de mii, iată că astăzi numărul a crescut la 1,7 milioane de utilizatori și vă spun că avem un efort constant de a adăuga funcționalități pe această platformă. Recent cazierul judiciar online gratuit. Dacă nu ați experimentat cum poți să îți iei un cazier judiciar online gratuit în 3 minute, lucru care înainte îți lua o oră, să te duci până la secția de poliție, să bați în geam și să depinzi de programul unui funcționar public, vă rog s-o faceți. Sunt mulți oameni care și-au făcut cont pe ghișeu.ro ca să-și scoată cazierul, după care au observat că au și plăți de făcut la bugetul local și la bugetul de stat, la ANAF. Deci așa funcționează un proces de digitalizare, de transformare digitală. În acest sens, împreună cu domnul secretar de stat (Cristian Vasilcoiu – secretar de stat la Ministerul Muncii – n.r.) căruia îi mulțumesc public, am început un proces de conectare între ghișeu.ro. și ITM. Practic ne dorim ca în perioada următoare fiecare utilizator din Ghișeul.ro, fiecare cetățean, să poată avea acces la contractele individuale de muncă, cel puțin din 2011 până în prezent. În urma unei solicitări prin platforma Ghișeul.ro primește pe email contractele individuale de muncă, lucru care iarăși până acum se poate face doar la ghișeu”, a spus ministrul Sebastian Burduja, scrie Agerpres.

„Euroins România își cere singură insolvența, prin intermediul administratorului numit de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), respectiv Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA)”, scrie Economica.net., citată de Libertatea.

„Într-un anunț publicat în Curierul Național, Călin Rangu – administratorul interimar din partea FGA – argumentează că asigurătorul este obiectul mai multor proceduri de executare silită și nu își poate onora obligațiile. Conform anunțului, adunarea generală a acționarilor ar urma să decidă asupra înaintării cererii de insolvență în data de 30 mai 2023. ASF a formulat deja cerere pentru falimentul Euroins, iar aceasta are termen în instanță data de 27 aprilie”, scrie Libertatea.

România și Turcia au semnat un contract prin încredințare directă privind achiziția de drone turcești de tip Bayraktar TB2.

„Astfel, țara noastră devine după Polonia al doilea stat din UE care achiziționează astfel de drone. Contractul este în valoare de 321 de milioane de dolari. Vor fi achiziționate 3 sisteme de drone, fiecare cu 6 platforme. În total Armata va dispune de 18 drone de tip Bayraktar TB2 și 6 platforme. Potrivit surselor oficiale, dronele vor intra în dotarea Forțelor Terestre Române”, scrie Cotidianul.

„Șeful Statului Major al armatei ungare, generalul-locotenent Romulusz Ruszin-Szendi, a fost demis din funcție, conform unui decret semnat joi de președintele Ungariei, Katalin Novak, la cererea ministrului apărării Kristof Szalay-Bobrovniczky”, relatează agenția MTI, scrie România liberă.

„Ministrul l-a propus pe reprezentantul militar al Ungariei la NATO, generalul-locotenent Gabor Borondi, să preia postul de șef al Statului Major. Potrivit unui anunț al Ministerului ungar al Apărării, generalul Romulusz Ruszin-Szendi «va continua să servească țara într-o altă activitate». Șeful armatei ungare a fost demis, după ce mai mulți ofițeri superiori au fost înlocuiți de la începutul anului. Înlocuirea sa nu este singura schimbare majoră de personal efectuată recent în armata ungară, scrie portalul ungar de știri telex.hu. La începutul acestui an, ministrul ungar al apărării a confirmat într-un interviu că a înlocuit mai mulți ofițeri superiori, schimbări pe care le-a justificat prin dorința de a introduce competiția bazată pe performanțe în forțele armate”, mai scrie România liberă.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Seară liniștită!

 

La București, taxele și impozitele locale vor fi majorate cu 13,8%, în 2024 was last modified: aprilie 28th, 2023 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: