Începe şcoala

5 sept. 2022
Vizualizari: 548

Deschiderea anului școlar, pentru aproape 3 milioane de elevi, este subiectul care ține azi prima pagină a presei din România. Libertatea scrie despre modificările aduse în structura programei de învățământ, precum și în structura noului an școlar.

Sunt și mai multe modificări, precum eliminarea semestrelor și înlocuirea lor cu module de învățare, dar și eliminarea obligativității tezelor”, notează Libertatea.

„Structura anului școlar 2022-2023 este diferită față de anii anteriori, existând o organizare diferită, cu module în loc de semestre și noi vacanțe pentru toți elevii. În plus, pe lângă modificarea structurii, anul școlar vine cu noi reguli privind tezele, notarea elevilor și calcularea mediilor. Anul școlar 2022-2023 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Prin excepție, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023. Totodată, ultima zi de cursuri va fi 16 iunie, potrivit calendarului pentru anul școlar 2022-2023”, mai arată Libertatea.

„306 școli nu au încă apă curentă sau canalizare în România anului 2022. Alte peste 20.000 nu pot garanta că elevii vor fi în siguranță în caz de incendiu”, relatează Antena 3, care prezintă cazurile unor școli din România care încep anul școlar în condiții insalubre.

David Popovici confirmă rezultatele obținute până acum, printr-o nouă performanță: duminică a câștigat medalia de aur în proba de 100 metri liber la Campionatul Mondial de natație pentru juniori de la Lima, devenind, astfel, campion mondial absolut în proba de 100 m liber.

„Campion mondial și la seniori la această probă «regină» a înotului și deținător al recordului mondial, David Popovici a terminat cursa în 47 de secunde și 13 sutimi, după ce se calificase în finală cu cel mai bun timp, 48 de secunde și 17 de sutimi. David Popovici a dominat clar finala, terminând cursa la peste două secunde față de locul secund, ocupat de croatul Jere Hribar (49,37 secunde). Pe locul trei s-a clasat Nikolas Antoniou din Cipru (49,91 secunde)”, notează Digi 24.

„Președintele Ungariei, Katalin Novak, va face o vizită oficială la București, miercuri (n.n., 7 septembrie), la invitația Președintelui Klaus Iohannis, notează B1TV, citând cotidianul Magyar Nemzet.

„Pe lângă întâlnirea bilaterală, președintele ungar va fi primit de premierul român Nicolae-Ionel Ciucă, de președintele interimar al Senatului, Alina-Ștefania Gorghiu, și de președintele Camerei Deputaților, Ion-Marcel Ciolacu. Pe parcursul vizitei la București, Katalin Novak se va întâlni și cu liderul UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, și cu ceilalți miniștri membri ai UDMR”, scrie B1TV.

„Katalin Novák este prima femeie care deține funcția de șef de stat în Ungaria. A fost aleasă în funcție în anul 2022, la 44 de ani, fiind și cel mai tânăr președinte din istoria Ungariei. Anterior, doamna Novák a fost ministru al Familiei în Guvernul condus de Viktor Orbán. În calitate de ministru, ea s-a remarcat drept o apărătoare a familiei tradiționale”, mai arată B1TV.

Agenția Europeană a Medicamentului avertizează populația europeană că în această iarnă ar putea apărea variante complet noi ale COVID-19.

„În timp ce UE, cu 27 de state membre, se pregătește să lanseze o campanie de vaccinare de rapel înaintea unui val de noi cazuri de coronavirus care se tem să apară în cursul acestui an, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a subliniat că virusul încă circulă și evoluează rapid”, notează Al Jazeera, citată de România liberă.

„S-ar putea să apară o variantă complet nouă pe care nu suntem capabili să o prevedem astăzi”, a declarat vineri, într-o conferință de presă, șeful EMA pentru vaccinuri, Marco Cavaleri, scrie România liberă.

„Joi, EMA a aprobat vaccinurile produse de Pfizer-BioNTech și Moderna, care sunt adaptate pentru a aborda subvarianta BA 1 mai veche a Omicron. O versiune Pfizer actualizată pentru tulpinile BA 4 și 5, acum dominante, ar trebui să fie autorizată la jumătatea lunii septembrie, în timp ce un vaccin similar al Moderna este, de asemenea, în curs de elaborare”, mai scrie România liberă.

„Germania va cheltui cel puțin 65 de miliarde de euro (64,7 miliarde de dolari) pentru a proteja clienții și întreprinderile de inflația în creștere”, a declarat, duminică, cancelarul Olaf Scholz, la două zile după ce Rusia a anunțat că suspendă unele livrări de gaze pe termen nelimitat, transmite Reuters, citată de News.ro.

„Măsurile, convenite după 22 de ore de discuții între cele trei partide din coaliție, includ majorări de beneficii și o subvenție pentru transportul public, care urmează să fie plătită dintr-o taxă impusă companiilor de electricitate și prin avansarea implementării de către Germania a impozitului minim global pe profit planificat, de 15%”, notează News.ro.

„Măsurile includ un nou tichet, mai ieftin, de transport public, o sumă unică de 300, respectiv 200 de euro pentru pensionari și studenți pentru plata facturii la energie, o majorare a alocațiilor pentru persoanele vârstnice sau în incapacitate de muncă, și o creștere cu 18 euro a alocației pentru copii. O sumă de 300 de euro, tot pentru plata facturilor la energie, fusese deja convenită pentru persoanele care lucrează. În plus, Guvernul va introduce tarife mai mici pentru un anumit plafon de bază al consumului de energie, peste care tariful va crește. Potrivit documentului, în octombrie va intra în vigoare o taxă pe gaz destinată să evite falimentul grupurilor energetice germane. Taxa va genera o nouă majorare a facturii energetice a gospodăriilor, cu mai multe sute de euro”, mai notează, pe același subiect, Cotidianul.

Seară liniștită!

Începe școala was last modified: septembrie 5th, 2022 by Claudiu Pamuc
Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: