Europa, sub un nou val de COVID-19

7 oct. 2020
Vizualizari: 587

Europa se confruntă cu un număr tot mai mare de cazuri de COVID-19, și doar patru țări (Germania, Finlanda, Cipru și Norvegia) se situează, în prezent, sub limita de alarmă epidemică.

„Pragul de alarmă al Centrului European pentru Prevenția și Controlul Bolilor (ECDC) este de 20 de cazuri la 100.000 de locuitori, pe o perioadă de șapte zile. Orice țară care depășește această limită are un risc epidemic ridicat. Iar în prezent, situația nu este una roză. Concret, doar patru țări europene se situează sub acest prag, arată datele prezentate luni de ECDC. Este vorba despre Germania, cu 18,4 cazuri de infecție la 100.000 de locuitori, Finlanda, cu 15,5 cazuri, Cipru, cu 14,6 cazuri, și Norvegia, cu 13,9 cazuri, conform datelor prezentate de ECDC luni. În top, cu cifrele cele mai îngrijorătoare, stau Cehia, cu 167,6 cazuri la 100.000 de cazuri, Olanda, la 140,3 cazuri și Franța cu 120,3 cazuri. În acest context, mai multe țări au impus deja restricții, iar altele se pregătesc să le anunțe în curând”, notează Libertatea, citând CNN.

La București, începând de miercuri, 7 octombrie 2020, intră în vigoare o serie de măsuri speciale.

„Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a hotărât închiderea teatrelor, restaurantelor (în interior) și cinematografelor, pentru că numărul de cazuri de COVID-19 a tot crescut în ultimele zile. De asemenea, masca va fi obligatorie și în jurul școlilor. Toate măsurile intră în vigoare de miercuri, 7 octombrie”, scrie Adevărul.

Patronii de restaurante sunt de părere că închiderea restaurantelor nu va opri epidemia.

„Înainte de criză, HoReCa avea circa 40.000 societăți comerciale cu capital 100% românesc. Din cauza crizei, cifra de afaceri a sectorului a scăzut cu circa 80%. Închiderea restaurantelor nu va rezolva problema virusului. O spune HORA, autoritatea industriei ospitalității din România. Reprezentanții sectorului atenționează că vor contesta la Curtea de Apel orice măsură nejustificată a Departamentului pentru Situații de Urgență. Asta pentru că, potrivit HORA, redeschiderea la interior a restaurantelor nu a dus la o creștere a îmbolnăvirilor de Covid. Antreprenorii spun că au respectat toate regulile impuse. Dacă business-urile lor vor fi din nou închise, aceștia atenționează că vor acționa în judecată statul”, scrie Cotidianul.

„Salariul mediu din HoReCa în iulie 2020 este 1.687 lei net (INS), iar cifra de afaceri a sectorului era de 5 miliarde euro. HoReCa avea aproximativ 400.000 angajați la începutul pandemiei, dar o parte din locurile de muncă au fost afectate. Cifra de afaceri a HorReCa a scăzut cu aproape 80%”, mai arată Cotidianul.

Un alt subiect comentat în presă este situația învățământului din România. Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul la care sunt expuși copiii, în situația în care în școlile din România numărul elevilor infectați cu COVID-19 crește.

„Dacă în prima zi a lunii octombrie, în România se înregistrau peste 770 de copii infectați cu noul virus, astăzi numărul cazurilor a explodat, înregistrându-se 1339 de cazuri noi. Analiza celor de la Facias readuce în discuție cererea de demisie a ministrului Învățământului, Monica Anisie, întrucât nici până astăzi nu s-au găsit soluții pentru rezolvarea problemelor din sistemul de învățământ românesc. Răspândirea coronavirusului în școli scoate la iveală o problemă gravă și anume lipsa educației digitale a elevilor și profesorilor, ceea ce face dificilă trecerea la învățământul online. Și aceasta cu toate că autoritățile au promis încă de la începutul anului școlar că vor face tot posibilul pentru a asigura tuturor elevilor din România șanse egale la educație, prin achiziționarea și distribuirea numărului necesar de tablete, astfel încât fiecare elev să aibă acces la cursuri online”, scrie Cotidianul.

Vicepremierul Raluca Turcan afirmă că autoritățile nu iau în calcul o introducere a școlilor la nivel național în scenariul roșu, deciziile de acest fel urmând a fi luate la nivel local, în funcție de situația din fiecare regiune.

„Nu cred că ne apropiem la nivel național cu o închidere a școlilor și o includere a tuturor școlilor în scenariul roșu. Nu este de dorit, toate studiile arată că învățământul cu prezență fizică dă rezultate mult mai bune. De aceea am lăsat la latitudinea autorităților locale. (…) Ar fi anapoda, oarecum, în unele localități în care nu ai niciun caz să introduci școlile în scenariul roșu doar pentru că în alte localități ai o creștere a numărului de infectări”, a afirmat vicepremierul marți seară, la B1 Tv, notează News.ro.

Șeful Secției Boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, medicul Virgil Musta, spune că sistemul medical este aproape de momentul critic.

„El avertizează că sistemul medical este aproape de limita eficienței, iar dacă nu se iau măsuri, «vom pierde bătălia cu virusul». Seful Secției Boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara Virgil Musta afirmă că, dat fiind numărul foarte mare de pacienți infectați, boala ajunge și la cei cu comorbidități importante, care evoluează sever și necesită intervenție în secțiile de terapie intensivă”, scrie Adevărul.

„Medicul a arătat că spitalele sunt deja pline în multe zone ale țării: «Primim solicitări de internare a pacienților, nu mai avem loc pe ATI, încercăm să direcționam acești pacienți pe secțiile de terapie intensivă ale spitalelor suport, unde mai sunt 1-2 locuri, nu mai multe, iar pacienții care nu necesită terapie intensivă îi preluăm tot așa. Dacă necesită oxigen, avem o dificultate majoră, pentru că nu mai avem locuri pe secție acolo, putem prelua numai forme mai ușoare și direcționăm totul unde mai găsim câte un loc. Zilnic încercăm să externăm pacienții care pot cât de cât să fie externați și să meargă în izolare la domiciliu ca imediat să ocupăm acel pat cu un pacient mai grav»”, mai arată Adevărul.

Un comentariu asemănător a făcut și șeful DSU, medicul Raed Arafat, care susține că «se poate întâmpla» ca România să ajungă în situația în care au fost Italia și alte țări, unde medicii au fost nevoiți să aleagă ce pacienți beneficiază de terapie intensivă și care nu, decizii luate pe fondul unei supraaglomerări a unităților sanitare.

„În momentul în care secțiile de terapie intensivă devin total aglomerate, mai ales dacă se agravează unii și nu ai loc pentru ei imediat, este posibil să ajungi să alegi între pacienți, așa cum au pățit colegii noștri din Italia și din alte țări. Din păcate, acolo unde impactul a fost major, medicii au ajuns să facă acest triaj. Din păcate, acest lucru s-a întâmplat, se poate întâmpla, eu sper să nu ajungem acolo”, a afirmat Raed Arafat, marți seară, într-o emisiune la B1 Tv, notează News.ro.

Seară frumoasă!

Europa, sub un nou val de COVID-19 was last modified: octombrie 7th, 2020 by Claudiu Pamuc
Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: