De azi, România intră în stare de alertă

15 mai 2020
Vizualizari: 814

Știrea care deschide prima pagină a ziarelor de astăzi se referă la intrarea României în stare de alertă. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, joi seară, instituirea stării de alertă la nivel național, începând cu data de 15 mai, pentru o perioadă de 30 de zile.

„Principalele decizii ale Comitetului Național pentru Situații de Urgență În starea de alertă, românii pot circula în interiorul localității fără declarație pe proprie răspundere și pot ieși din localitate numai cu anumite motive. Terasele, restaurantele și barurile rămân în continuare închise, însă centrele comerciale cu suprafața până în 15.000 de metri pătrați sunt redeschise. Zborurile dinspre și către Italia, Spania, Germania și Franța rămân suspendate, dar cei care revin din străinătate intră în autoizolare, indiferent dacă țările sunt incluse pe lista cu zonele roșii”, notează Libertatea, realizând un rezumat al principalelor măsuri luate cu ocazia insituirii stării de alertă.

„În spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun și alte locuri spații închise este obligatorie purtarea măștii de protecție. (…) Instituțiile sau operatorii comerciali care lucrează cu publicul nu trebuie să asigure accesul oamenilor în interior dacă au temperatura mai mare de 37,3 grade, să asigure evitarea aglomerației, trebuie să asigure o suprafață minimă de 4 metri pătrați pentru fiecare client și o distanță minimă de 2 metri între două persoane apropiate. Rămân închise terasele, restaurantele și alte locuri de servire a mesei, cu excepția celor care permit take away, drive thru și livrarea la domiciliu. Rămân închise mall-urile cu suprafață mai mare de 15.000 de metri pătrați”, arată Libertatea.

„Se prelungește suspendarea zborurilor spre și dinspre Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Regatul Țărilor de Jos, SUA, Turcia, Iran, Spania pentru încă 14 zile începând de mâine. Se suspendă transportul rutier internațional pentru cursele regulate, speciale și ocazionale pentru cursele spre și dinspre Italia, Franța, Spania, Italia, Turcia, Marea Britanie, Austria, Belgia, Germania, Elveția, Regatul Țărilor de Jos și Turcia până pe 1 iunie. Se deschid cabinetele stomatologice. Intră în carantină la domiciliu sau în autoizolare la domiciliu cei care se întorc din străinătate, indiferent de unde vin. Cei care nu au condiții de izolare acasă singuri, sunt trimiși în carantină instituționalizată, cu suportarea costurilor”, mai scrie Libertatea.

Deplasarea în localitate este permisă fără declarație pe proprie răspundere. În afara localității, deplasarea va fi permisă doar pentru anumite motive, iar persoanele care ies din localitate vor fi nevoite să completeze un nou tip de declarație pe proprie răspundere.

Digi 24 arată care sunt motivele pentru care vom putea ieși din localitate: Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;Deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;Deplasarea pentru realizarea de activități agricole; Deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli; Deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi; Deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament; Deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie; Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; Deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane; Deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială; Deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.”

Președintele Iohannis a promulgat, vineri, legea care acordă pensii de urmaș pentru cadrele medicale decedate în lupta cu noul coronavirus.

„Urmași ai personalului medical decedat ca urmare a participării la acțiuni medicale împotriva COVID-19 sunt considerați copiii acestuia și soțul supraviețuitor.​ Vor beneficia de pensia de urmaș copiii de până în 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la finalizarea acestora, dar nu mai mult de vârsta de 26 de ani. De asemenea, personalul medical prevăzut în actul normativ care execută, conduce sau coordonează misiuni și sarcini de serviciu în condiții de pericol deosebit beneficiază pe perioada stării de urgență, precum și pentru o perioadă de 3 luni de la data încetării stării de urgență de un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție”, scrie Radio Europa Liberă.

Dincolo de restricțiile impuse prin noua stare de alertă, economia României, puternic afectată de pandemie, este obligată, în anumite sectoare, să amâne repornirea activității. Îngrijorător este faptul că, de la începutul pandemiei, datoria externă a României a crescut.

„În perioada  ianuarie-martie 2020, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 1 365 milioane euro, comparativ cu 1 120 milioane euro în perioada ianuarie-martie 2019; – în structură, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 640 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 39 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un excedent mai mare cu 137 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 219 milioane euro. Datele apar într-un comunicat emis de BNR și în care se mai precizează că în perioada ianuarie – martie 2020, datoria externă totală a crescut cu 350 milioane euro”, scrie Cotidianul.

Seară frumoasă!

De azi, România intră în stare de alertă was last modified: mai 15th, 2020 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: