90 views
Actualul președinte al PNL, Ludovic Orban, care şi-a aniversat recent ziua de naştere, își propune să candideze nu doar pentru un nou mandat de președinte al partidului, ci și pentru funcția de Președinte al României.
„Întrebat de jurnaliști dacă dorește să candideze la funcția de șef al statului, Orban a răspuns astfel: «Odată cu candidatura la funcția de președinte al PNL, iau în calcul și această posibilitate. Sunt un om serios, am o gândire strategică». După cum se știe, Congresul PNL, în care va fi ales viitorul președinte al partidului, este programat în septembrie 2021”, relatează România liberă.
Emil Boc, primarul Clujului, readuce în discuţie, în cadrul unei dezbateri, regionalizarea ţării şi desființarea județelor.
„În 2011, ca premier am încercat comasarea județelor și cred încă în ea. România nu a putut atrage fonduri la nivel regional, pentru că nu îndeplinim criteriile de populație, cu excepția Sucevei, care are peste 800.000 de locuitori. Județele noastre nu se califică la dimensiunea definiției de regiune în UE. Pentru asta trebuie să comasăm județele. Atunci le-am comasat în 16 județe, de fapt erau 13, plus trei. Ultimele trei erau Harghita, Covasna și Mureș, pentru că UDMR nu dorise sub nicio formă ca aceste județe să facă parte din alte zone și să își piardă majoritatea. Le-am oferit ultima soluție și să rămână la aceste județe distincte și să le comasăm pe celelalte. Nici acolo UDMR-ul nu a fost de acord și proiectul de regionalizare, pe care l-am avut pe masă, s-a oprit. Rămân la convingerea că e mai ușor să comprimi județele prin lege, decât să modifici Constituția cu două treimi și cu greutățile facerii. Dacă se va face, nu cred, pentru că nu se face nici asta cu comunele. Dar gândiți-vă ce ar însemna să distrugi un sistem clientelar, care există din 1968, de 55 de ani? În județe pe lângă primării sunt Poliție, servicii de cadastru, carte funciară, sisteme care și-au clădit mici clici. O dată acestea rupte, gândiți-vă cum ar respira România prin distrugerea acestui sistem clientelar, construit în atâția amar de ani”, a declarat Emil Boc, scrie Digi 24.
Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, rămâne în penitenciar, deşi familia şi foştii colegi de partid aşteptau eliberarea sa.
„Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins, joi, contestaţia lui Liviu Dragnea la decizia Judecătoriei Sectorului 5 prin care i-a fost refuzată eliberarea condiţionată, astfel că fostul lider PSD rămâne în detenţie. Decizia este definitivă. El va putea depune o nouă cerere după 27 august. (…) Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv în 27 mai 2019, de magistraţii ÎCCJ, la trei ani şi şase luni de închisoare, cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman”, scrie News.ro.
După rectificarea bugetară, DNA aşteaptă fonduri pentru achiziţionarea unor noi tehnologii necesare în activitatea procurorilor.
„Procurorul-șef al DNA, Crin Bologa, a anunțat că parchetul anticorupție vrea să achiziționeze tehnologie pentru a intercepta convorbirile de pe aplicația WhatsApp”, relatează G4Media, citat de Libertatea.
„Există societăţi private în Israel sau în Italia care scot pe piaţă şi vând, la preţuri destul de importante, tehnologii care permit o interceptare a convorbirilor pe WhatsApp. Nu avem aşa ceva în prezent. Ăsta ar fi un exemplu, dar trebuie sume serioase de bani pentru acest lucru”, a declarat Procurorul-șef al DNA, Crin Bologa, în interviul acordat G4Media, mai notează Libertatea.
Croaţia ar putea adera, din această vară, la spaţiul Schengen.
„Cererea Croaţiei de aderare la spaţiul de liberă circulaţie Schengen ar putea fi luată în considerare separat de «pachetul» de solicitări ale României şi Bulgariei, ale căror candidaturi sunt blocate de mai mulţi ani”, a relatat, joi, cotidianul croat Vecernji List, citat de agenţia de presă HINA, scrie Ştiri.tvr.ro.
Croaţia a îndeplinit toate cerinţele tehnice pentru aderare, iar acum se aşteaptă o decizie unanimă a ţărilor membre Schengen.
„Potrivit ziarului croat, au circulat informaţii că aderarea Croaţiei la Schengen ar putea fi inclusă pe agenda preşedinţiei slovene a Consiliului Uniunii Europene, în a doua jumătate a acestui an. Principalul avantaj al Croaţiei este că, în termeni geopolitici, nu se află în apropierea marilor generatori de migraţie ilegală. (…) Celălalt avantaj al Croaţiei îl reprezintă turismul: italienii, slovenii și cehii ar prefera să poată trece graniţa mai lejer, fără controale, când călătoresc către şi dinspre Croaţia, menţionează ziarul citat”, mai notează Ştiri.tvr.ro.
În lupta anti-COVID-19 a apărut un nou tratament.
„Agenţia Europeană pentru Medicamente recomandă folosirea unui nou anticorp monoclonal, Sotrovimab, în tratamentul bolnavilor de COVID-19. Acesta a avut o eficacitate de 85% în prevenirea deceselor, la testare. Medicamentul, care se administrează sub formă de perfuzie, poate fi folosit de adulţii şi copiii de peste 12 ani, care au mai mult de 40 de kilograme. Ei nu trebuie să fie deja într-o formă gravă a bolii, să primească oxigen, dar să aibă riscul de a face complicaţii”, scrie Cotidianul.
Seară frumoasă!