Comisia Europeană cedează în faţa fermierilor: obligația menținerii unor suprafețe necultivate a fost amânată

14 feb. 2024
Vizualizari: 114

Deschidem Revista cu anunțarea calendarului celor patru runde de alegeri din acest an, care se amână până vineri. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, afirmă că mandatul de negociere al echipei liberale se referă „strict la un calendar de alegeri și la posibilitatea de organiza sau nu împreună aceste alegeri”.

„Nu trebuie să oferim noi ceva, cum, la fel, nimeni nu poate obliga Partidul Național Liberal să accepte sau să susțină candidaturi în afara PNL”, susține Ionuț Stroe, scrie News.ro.

„Consiliul Național de duminică ar fi trebuit să valideze o propunere din partea conducerii PNL în legătură cu calendarul de alegeri din acest an. Întrucât nu există, deocamdată, o decizie în cadrul coaliției, s-a reprogramat sau s-a amânat organizarea acestui Consiliu Național la o dată ulterioară. Acela va fi momentul în care vom convoca Consiliul Național, când vom avea o concluzie în cadrul coaliției fie pentru organizarea mai multor alegeri simultan, fie după un calendar care, practic, respectă termenele actuale”, a declarat Ionuț Stroe, marți seară, la finalul ședinței Biroului Politic Național al PNL, mai arată News.ro.

„Eu cred că orice prelungire dincolo de ziua de vineri este inoportună și nu mai are niciun fel de rost să mai discutăm, pentru că pe de o parte ocupăm spațiul public cu un subiect care se rostogolește și așa de prea mult timp și până la urmă trebuie să vedem care sunt și celelalte probleme care trebuie rezolvate”, a spus Ciucă, notează News.ro.

„Liderul liberal a menționat că în istoria alegerilor, partidele mainstream din România nu au putut să nu aibă propriul candidat la alegerile prezidențiale”, mai arată News.ro.

Președintele PSD prezintă și alte probleme, care trebuie luate în discuție, dacă se va face comasarea alegerilor.

„Vrem și părerea STS, deci nu e un lucru în care ne aruncăm cu capul înainte, luăm o decizie și pe urmă vedem că, tehnic, nu o putem pune în aplicare”, a spus Ciolacu, scrie Agerpres.

„Nu avem toate informațiile cum se vor desfășura aceste alegeri, ținând cont că sunt suprapuse. Să nu cumva să încurcăm, din dorința de a fi mai multă lume la vot, de fapt, să viciem un rezultat al alegerilor. În momentul acesta, AEP face o informare pe legislație. La toți ne trec lucruri prin cap, câteodată bune, câteodată nu foarte bune. Haideți să vedem, dacă se pot și pune în aplicare”, a mai arătat Marcel Ciolacu, mai notează Agerpres.

„Cea mai bună comasare de alegeri ar fi între prezidențiale și locale, în luna septembrie”, declară la RFI liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila.

„Cea mai proastă decizie este când nu există decizie. Această discuție legată de eventuala comasare a alegerilor europarlamentare cu alegeri locale se prelungește prea mult. Din punctul nostru de vedere, trebuie o decizie, pentru că pe de o parte, sunt necesare modificări legislative, nu multe și ele se pot rezolva, dar ele sunt legate de anumite termene de emitere a acestor acte normative. Pe de altă parte, cei care vor fi competitorii electorali, partidele politice și formațiunile politice, trebuie să aibă un anumit timp, pentru a pregăti procedurile interne (…). Această incertitudine legată de o eventuală comasare nu mai folosește nimănui”, declară Cseke Attila, mai arată RFI.

„Cea mai bună pe care noi am susținut-o este cea pentru care am făcut și proiect legislativ la sfârșitul anului trecut și anume posibilitatea de a organiza alegeri prezidențiale mai devreme, o eventuală comasare a acestor alegeri prezidențiale cu alegerile locale la sfârșit de septembrie, pe un model care există și în alte state și SUA poate sunt cel mai bun exemplu, unde președintele este ales cu două-trei luni înainte de preluarea mandatului, există o perioadă mai lungă de timp pentru pregătirea intrării în mandat a noului președinte și noi credem că aceasta este o soluție viabilă, din acest punct de vedere”, a mai spus liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, scrie RFI.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, declară că PSD niciodată nu va susține, pentru Președinția României, un candidat independent. În același timp, președintele PSD neagă faptul că i-ar fi cerut lui Mircea Geoană, care acum este independent, să fie candidatul PSD la alegerile prezidențiale din anul 2024.

„Însuși Mircea Geoană susținuse, într-o declarație la un post de televiziune, că mai mulți lideri PSD, în frunte cu Ciolacu, au venit la el și i-au propus să fie candidatul PSD pentru funcția de președinte al României. Ciolacu a comentat ironic această afirmație a lui Geoană, spunând că, după ce i-a făcut lui Geoană propunerea să fie președinte al României, s-a dus la Diana Șoșoacă și i-a propus să fie prim-ministru”, scrie România liberă.

„Ciolacu a mai declarat că el nu-i cere lui Nicolae Ciucă o susținere din partea PNL pentru un candidat PSD și că, pe de altă parte, că nici Ciucă nu-i va cere ca PSD să susțină un candidat PNL. (…) În ultimele zile apăruse zvonuri că PNL și PSD negociază pentru a avea candidați comuni la alegerile din anul 2024. În privința funcției de președinte al României, apăruse varianta ca PSD și PNL să pună la punct o alternanță, așa cum făcuseră pentru postul de prim-ministru”, mai arată România liberă.

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică un proiect de lege prin care se propune creșterea numărului procurorilor care investighează infracțiunile săvârșite de magistrați.

„Este vorba de proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 49/2022 privind desființarea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală”, scrie Agerpres.

„În prezent, procurorii își depun candidaturile la Consiliul Superior al Magistraturii, plenul CSM aprobă și nominalizează viitorii procurori cu atribuții în investigarea infracțiunilor din sistemul judiciar, după care procurorul general îi numește. Pentru a simplifica procedura în cazul în care nu își exprimă opțiunea procurorii, procurorul general va propune, din oficiu, procurorii, iar CSM îi va numi. Potrivit MJ, este nevoie de această modificare pentru a facilita ocuparea cât mai rapidă a schemei de personal din cadrul structurii fostei SIIJ. La acest moment, din 59 de posturi, sunt ocupate doar 38, deficitul fiind de o treime dintre posturi”, mai arată Agerpres.

Comisia Europeană a aprobat, marți, o derogare adresată fermierilor din țările Uniunii Europene de la noile reglementări privind obligația menținerii unor suprafețe necultivate, de 4% din suprafețele arabile, în contextul stării de nemulțumire a agricultorilor.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

„Comisia Europeană a adoptat o reglementare prin care li se acordă o scutire parțială fermierilor europeni de la obligațiile privind menținerea unor suprafețe necultivate. Decizia a fost luată pe baza propunerii formulate de Comisia Europeană pe 31 ianuarie și după discuțiile cu reprezentanții statelor membre. Reglementarea va intra în vigoare mâine, 14 februarie, se va aplica retroactiv, începând de la 1 ianuarie, timp de un an, adică până pe 31 decembrie 2024”, anunță Comisia Europeană, scrie Gândul.

Seară liniștită!

 

Comisia Europeană cedează în fața fermierilor: obligația menținerii unor suprafețe necultivate a fost amânată was last modified: februarie 14th, 2024 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: