Comisarul european pentru justiție vine la București

16 nov. 2018
Vizualizari: 745

Guvernul a adoptat ieri Ordonanța privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), care ar urma să aibă o capitalizare de circa 9 miliarde de lei.

„Joi, Teodorovici a anunțat că acele companii care vor intra în Fond vor fi anunțate ulterior. Pe lista companiilor care ar urma să facă parte din Fond sunt firme precum Tarom, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Romsilva, CFR Călători, CFR Marfă, aeroporturile din București, portul Constanța, Poșta Română sau Cupru Min. Teodorovici a anunțat, totodată, că a fost introdus în legislație ceea ce a fost stabilit în discuțiile cu Eurostat. Eurostat a cerut ca FSDI să fie înființată ca societate cu activitate de intermediere financiară, care să respecte legislația Uniunii Europene (UE)”, scrie azi News.ro.

Presa continuă să prezinte și astăzi alte declarații ale liderilor politici de la București, în legătură cu noul Raport MCV. Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat la România Tv că nu este deranjat de observațiile din Raportul MCV, ci „de tonul” documentului.

„Cum poți să îi ceri României să suspende procedurile, când tu nu ai procurori? Ah, că e o recomandare. Deci tonul MCV este deplasat. Sau înghețarea modificărilor în vigoare ale Codului penal și Codului de procedură penală. Dl Timmermans ar trebui să știe că noi avem multe articole declarate neconstituționale de CCR. Nu ești suveran deloc pe legislația statului tău, pentru că sunt valori comune date în tratat. Nu mă deranjează și nu sunt deranjante observațiile, ci tonul. Să spui «suspendarea imediată a procedurilor de numire și revocare a procurorilor de rang înalt». Este o țâfnă, ca replică la țâfna Bucureștiului, cu care vorbește la adresa CE. Cred că și dl Juncker știe. E tonul unor oameni care au ajuns deranjați de atacurile de la București. Aroganța care vine de la niște oameni de la București, care spun că avem 43 de miliarde euro și noi nu reușim să îi cheltuim”, a afirmat fostul președinte Traian Băsescu joi, la postul România TV, scrie Mediafax.

Reacțiile liderilor PSD-ALDE, care au susținut că Raportul MCV este subiectiv și influențat politic, au determinat Comisia Europeană să precizeze că MCV „nu are scopul de a pedepsi, ci de a ajuta”.

„«În primul rând, după cum a declarat prim-vicepreședintele Timmermans, MCV are scopul de a ajuta, nu de a pedepsi. Obiectivul și motivația este, bineînțeles, de a realiza progrese pentru încheierea MCV. După cum am spus la prezentare, Comisia Europeană va raporta asupra progresului în timpul acestui mandat. Comisia nu are culoare politică. Întotdeauna ne străduim să prezentăm o analiză cât mai echilibrată și obiectivă a situației în cele două state membre (România și Bulgaria – n.r.)», a afirmat un purtător de cuvânt al CE, la solicitarea mediafax.ro”, notează Cotidianul.

„Reprezentanții CE adaugă că observațiile din rapoartele MCV, făcute de-a lungul timpului, sunt sprijinite de concluziile Consiliului Europei. Oficialii europeni amintesc și de analizele realizate de Grupul de State Împotriva Corupției din Consiliul Europei (GRECO) și de către Comisia de la Veneția”, mai arată Cotidianul.

Presa anunță azi că săptămâna viitoare Comisarul european pentru justiție se va întâlni cu ministrul Tudorel Toader și probabil se va discuta tot pe marginea noului Raport MCV.

„Comisarul european pentru justiție vine la București. Vera Jourova se va întâlni săptămâna viitoare cu Tudorel Toader, la sediul Ministerului. Informația a fost confirmată de către Tudorel Toader”, scrie Mediafax.

Greva de la metrou este un alt subiect abordat de presă, astăzi.

„De săptămâna viitoare, metroul ar putea să circule abia după ora 16.00, în fiecare zi. Sindicaliștii, care au făcut o grevă de avertisment de două ore joi dimineață, amenință cu greva generală. Sunt nemulțumiți de blocarea negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă, în care cereau majorări salariale de peste 40%. Însă Metrorex pare decisă să tranșeze afacerea spațiilor comerciale din stațiile de metrou, care practic a adus societatea într-un adevărat război cu Uniunea Sindicatelor Libere din Metrou (USLM)”, scrie Adevărul.

După o serie de anunțuri care indicau introducerea unor restricții de circulație pentru mașinile cu motoare Diesel în orașe din Germania, începând cu anul viitor, acum autoritățile germane impun interdicții de circulație pentru mașinile cu propulsie Diesel pe o autostradă din Germania.

„O instanță administrativă din Germania a dispus interdicții de circulație pentru mașini cu motoare Diesel în zona orașului Essen, inclusiv pe un segment de autostradă, informează site-ul T-online.de. Interdicțiile au fost dispuse în zona orașului Essen (în vestul Germaniei) și pe un segment al Autostrăzii A40. De asemenea, instanța judiciară obligă autoritățile din landul Renania de Nord-Westfalia să ia și alte măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului”, scrie Mediafax.

În finalul Revistei, ne oprim la revista Click pentru a citi despre cum decurge recuperarea actorului Florin Busuioc.

„Vești bune vin de la Institutul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, unde a fost transferat Florin Busuioc după infarct. Actorul și îndrăgitul om de televiziune se simte mai bine după operația pe care a suferit-o la Craiova, așa că zvonurile privind o nouă intervenție pentru montarea unui al doilea stent la inimă au fost infirmate de către medici”, notează Revista Click.

Seară frumoasă!

Comisarul european pentru justiție vine la București was last modified: noiembrie 16th, 2018 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: