CCR: Eliminarea pensiilor speciale ale foștilor parlamentari este neconstituțională

29 nov. 2023
Vizualizari: 1155

Curtea Constituțională a stabilit, marți, 28 noiembrie, că pensiile speciale reprezintă un drept legal acordat deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare. Decizia a fost luată în ședința CCR, cu unanimitate de voturi.

„CCR a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. I din Legea nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deputaților/senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet anterior intrării în vigoare a Legii nr. 192/2023”, a anunțat CCR, într-un comunicat citat de News.ro, scrie Libertatea.

Concret, legea este constituțională doar dacă se aplică pentru viitor, iar parlamentarii cu un mandat complet până la adoptarea legii rămân cu pensia specială.

„În esență, Curtea a reținut că abrogarea dispozițiilor legale care instituiau indemnizația pentru limită de vârstă acordată deputaților și senatorilor s-a realizat în baza marjei de apreciere de care dispune Parlamentul în privința stabilirii drepturilor aferente statutului acestora. Parlamentul are competența constituțională de a elimina pentru viitor indemnizația pentru limită de vârstă. Prin urmare, Curtea a stabilit că art. 69 din Constituție referitor la mandatul reprezentativ al deputaților și senatorilor nu a fost încălcat”, au precizat judecătorii CCR, arată Libertatea.

CCR mai spune că, prin retragerea și eliminarea pensiilor speciale, „a fost afectată integritatea și substanța unui drept legal dobândit în considerarea mandatului deja exercitat și s-a creat o insecuritate juridică vădită, încălcându-se componenta de neretroactivitate a securității juridice”, mai scrie Libertatea.

Președintele USR, Cătălin Drulă, apreciază că decizia Curții Constituționale care a stabilit marți că abrogarea pensiilor foștilor parlamentari este neconstituțională este „sinistră”.

„Sinistră este decizia CCR privind abrogarea pensiilor parla-mentarilor. Așa-numitul «principiu al securității juridice» se traduce prin «privilegiul odată acordat rămâne pe viață». Un principiu de bază al nomenclaturii oricărui regim abuziv. O decizie care dă cale liberă acordării altor privilegii plătite din bani publici. E suficient să intre în vigoare o zi și vor rămâne pe viață. Este cazul pensiilor speciale ale foștilor primari. La 1 ianuarie intră în vigoare. Dacă nu sunt abrogate până atunci, vor rămâne pe viață și vom avea încă câteva zeci de mii de beneficiari de pensii speciale în România”, a scris liderul USR, pe Facebook, notează Cotidianul.

Presa mai scrie azi că primarul Cătălin Cherecheș, dat în urmărire internațională, a fost depistat în Germania.

„Primarul municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv vineri la 5 ani de închisoare și dat în urmărire internațională după ce a fugit din țară, a fost depistat de polițiști în Augsburg, Germania. Surse din anchetă afirmă că primarul a fost ajutat de o mătușă și intenționa să fugă din Germania, moment în care l-au prins agenții”, scrie News.ro.

„Sursele citate au explicat că primarul din Baia Mare și mătușa sa se deplasau, cu peste 200 de kilometri la oră, cu mașina femeii. Când au ajuns într-o gară din Bavaria, au încercat să lase mașina și să ia eventual un taxi, moment în care au fost prinși de polițiști. (…) Sursa citată a precizat că acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română”, mai arată News.ro.

Guru Gregorian Bivolaru revine în atenția mass-media. Poliția franceză l-a reținut marți, în regiunea pariziană, pe Gregorian Bivolaru, alături de alte 40 de persoane.

„Gregorian Bivolaru, în vârstă de 71 de ani, a fost arestat într-o casă din Ivry-sur-Seine. Când gurul Bivolaru a fost arestat, 26 de femei au fost luate din casa în care locuia. (…) Potrivit mărturiilor victimelor, gurul Bivolarul își aducea adepții la domiciliul său din Val-de-Marne pentru «inițieri sexuale» de yoga tantrică, care presupune trezirea spiritualității prin intermediul sexualității promițând atingerea extazului trupului și al minții. Unul dintre obiectivele sale principale era de a condiționa victimele să accepte relații sexuale și le convingea s-o facă folosind tehnici de manipulare mintală”, scrie News.ro.

„La ampla operațiune desfășurată marți de autoritățile franceze în regiunea pariziană, dar și în alte regiuni au participat 175 de polițiști din Paris, Seine-et-Marne, Val-de-Marne și Alpes-Maritimes. Opera-țiunea a fost coordonată de OCRVP (Oficiul central pentru luptă împotriva violenței asupra persoanelor). În total au fost arestați 41 de membri ai sectei internaționale acuzate de numeroase abuzuri sub pretextul practicării de yoga. Potrivit Liberation, Bivolaru făcea deja obiectul unei anchete judiciare din iulie 2023 pentru «trafic de persoane», «răpire în bandă organizată», «viol» și «abuz de slăbiciune în bandă organizată de către membrii unei secte»”, mai notează News.ro.

Cotidianul scrie despre deschiderea circulației rutiere pe 10 km din A0.

„Circulația pe lotul 2 al Autostrăzii de Centură București (A0) Nord, între nodul rutier cu DN1 și nodul rutier cu A3 (Autostrada București – Ploiești), se deschide miercuri, începând cu ora 15:00”, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, scrie Cotidianul.

„Mâine, de la ora 15:00, se deschide circulația pe lotul 2 al Autostrăzii de Centură București (A0) Nord între nodul rutier cu DN1 și nodul rutier cu A3 (Autostrada București – Ploiești). Din cei 19 km finalizați, se va circula momentan pe aproximativ 10 km, iar anul viitor, după asigurarea legăturii de lotul 3, A0 Nord, circulația va fi posibilă la profil de autostradă între DN1 și DN2 pe 21 de km”, a mai scris Pistol, pe pagina sa de Facebook, mai arată Cotidianul.

„Președintele rus Vladimir Putin a acuzat marți Occidentul că dorește să dezmembreze și să jefuiască Rusia, într-un mesaj prin videoconferință adresat participanților la cel de-al XXV-lea Consiliu Mondial al Poporului Rus, care se desfășoară la Moscova”, informează agenția EFE, citată de Agerpres.

„Ce vor de fapt (occidentalii) ? Ce vor ei de fapt este să dezmembreze și să jefuiască Rusia. Dacă nu reușesc prin forță, atunci seamănă haosul”, a indicat liderul de la Kremlin, scrie Agerpres.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Ca atare, a avertizat Putin, „vom considera orice ingerință externă, orice provocare care urmărește să provoace conflicte interetnice și religioase, cum ar fi acțiunile agresive împotriva țării noastre, ca pe o încercare de a lansa încă o dată terorismul și extremismul împotriva Rusiei, ca un instrument de luptă împotriva noastră”, iar Rusia va reacționa „în consecință”, mai arată Agerpres.

Seară liniștită!

 

CCR: Eliminarea pensiilor speciale ale foștilor parlamentari este neconstituțională was last modified: noiembrie 29th, 2023 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: