Infracţiuni de braconaj, vânătoare practicată fără poliţă de asigurare și nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Recurs respins ca fiind nefondat

• Constituția României: art. 15 alin. (2)
• Legea nr. 407/2006: art. 42 alin. (1) lit. a)
• Legea nr. 407/2006: art. 44 lit. d)
• NCP: art. 154
• NCP: art. 155 alin. (1)
• NCP: art. 3
• NCP: art. 342 alin. (1)
• NCP: art. 38 alin. (1)
• NCP: art. 5
• NCP: art. 77 alin. (1) lit. a)
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. e)-j)
• NCPP: art. 275 alin. (3)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 8
• NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)
• NCPP: art. 447
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1
• NCPP: art. 475
• NCPP: art. 485

Prin sentința penală nr. 223 din 30.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 a Judecătoriei Caransebeș, printre altele, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. au fost respinse acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș cu inculpații A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. c) și l) din Legea nr. 407/2006, sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă și transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42, faptă prevăzută și pedepsită de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. și B., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. a), c) și l) din Legea nr. 407/2006, sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă, transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42, faptă prevăzută și pedepsită de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă, vânătoarea practicată fără poliță de asigurare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 44 lit. h) din Legea nr. 407/2006, sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 342 alin. (1) din C. pen., sancționată cu închisoarea de la 1 la 5 ani, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale. În temeiul art. 486 alin. (2) din C. proc. pen., Judecătoria Caransebeș a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 60/RC din 26 ianuarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 din C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În conformitate cu dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) – j) din C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiții prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; intervenirea amnistiei sau prescripției, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condițiile legii; existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existența autorității de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greșit încetarea procesului penal.

În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

În speță, cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale, luat în considerare de instanța de fond și de cea de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpaților B. și A. ca urmare a adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

Astfel, acuzațiile aduse inculpaților B. și A. au constat în aceea că, la data de 22 ianuarie 2017, împreună cu inculpații D. și E. au participat la o activitate de braconaj, având asupra sa o armă, ocazie cu care au fost împușcați doi căpriori în afara perioadei legale de vânătoare la specia de căprior, fără a poseda permis de vânătoare și poliță de asigurare, iar ulterior a transportat unul dintre exemplare, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de braconaj, faptă prev. și ped. de art. 42 alin. (1) lit. a), c) și l) din Legea nr. 407/2006, cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen., transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42, faptă prev. și ped. de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, vânătoarea practicată fără poliță de asigurare, faptă prev. și ped. de art. 44 lit. h) din Legea nr. 407/2006 și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prev. și ped. de art. 342 alin. (1) din C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

Raportat la data săvârșirii faptei, respectiv 22 ianuarie 2017, precum și la Decizia Curții Constituționale a României nr. 358/2022, ținând cont de faptul că urmărirea penală în prezenta cauză a început la data de 06.02.2019, prima instanță a apreciat că, cu privire la inculpatii A. și B. s-a împlinit termenul de prescripție generală a răspunderii penale. Faptele reținute în sarcina inculpaților A. și B. au avut loc la data de 22.01.2017, astfel încât termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la data de 22.01.2022. Judecătoria a reținut că potrivit art. 485 C. proc. pen., instanța de judecată poate pronunța doar două soluții, respectiv de admitere a acordului de recunoaștere a vinovăției, sau de respingere a acordului de recunoaștere a vinovăției.

Judecătoria Caransebeș a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă în speță este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 – 30 mai 2022, întrucât art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma în vigoare în acest interval de timp nu a reglementat nicio cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, făcând inoperantă prescripția specială, prescripția răspunderii penale fiind analizată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 din C. pen., astfel că motivele de apel ale procurorului sunt nefondate.

Prin urmare, având în vedere data comiterii faptelor deduse judecății, respectiv, 22 ianuarie 2017, termenul general de 5 ani al prescripției răspunderii penale s-a împlinit la data de 09 ianuarie 2022.

Examinând critica formulată, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele invocate de parchet în susținerea cererii sale de recurs în casație vizând faptul că, raportat la perioada în care au fost săvârșite faptele, termenul de prescripție specială nu era împlinit la data 09 ianuarie 2022, așa cum au reținut instanța de fond și cea de apel, având în vedere că faptele reținute în sarcina celor doi inculpați au fost săvârșite în data de 10 ianuarie 2017 și au fost îndeplinite acte de procedură care au întrerupt cursul prescripției, nu pot fi reținute, deoarece acestea sunt nefondate.

Prioritar, Înalta Curte reține că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei „oricărui act de procedură în cauză”, întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72).

De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, „fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale”, rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.. Totodată, prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Înalta Curte a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente, în raport, cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față. În faza judecării apelului, Curtea de Apel Timișoara a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpaților B. și A., ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă menționată.

În acest context, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani și a început să curgă la data de 22 ianuarie 2017, data săvârșirii infracțiunilor.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripție generală s-a împlinit, în cauză, la data de 22 ianuarie 2022.

În consecință, în privința inculpaților B. și A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluția dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 943/A din 13 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B. și A., în cuantum de câte 680 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.