Lansarea de carte – „Fiducia în lumina dreptului privat român” 

Lansarea de carte  „Fiducia în lumina dreptului privat român 

Editura Universul Juridic împreună cu autorul av. dr. Günay Duagi au deosebita plăcere să vă invite la evenimentul de lansare a cărții ,,Fiducia în lumina dreptului privat român”. 

Lansarea de carte va reuni specialiști din domeniul juridic și va oferi oportunitatea dezbaterii unor teme adiacente subiectului cărții. 

În cadrul evenimentului vor lua cuvântul dna. prof. univ. dr. Raluca Dimitriu – Facultatea de Drept ASE și dl. av. dr. Günay Duagi, precum și alți specialiști ai dreptului. 

Evenimentul de lansare a cărții are loc joi, 23 mai 2024, începând cu ora 16:00 în Sala „Virgil Madgearu”, clădirea Ion N. Angelescu din cadrul ASE. 

Despre lucrare: Obiectivul principal al lucrării îl constituie analiza monografică şi aprofundată a fiduciei în dreptul din România, pe fondul inexistenței unei lucrări care tratează în mod exclusiv şi exhaustiv această instituţie, atât prin componenta teoretică a acestei instituţii, dar şi prin aplicaţiile ei practice, din dorinţa de a contribui la dezvoltarea şi folosirea în practică a fiduciei în România. 

Despre autor:  

Studii – doctor în drept, distincția magna cum laude, cu teza doctorală Fiducia în lumina dreptului privat român, Școala Doctorală de Drept, Academia de Studii Economice din București (2022); program de masterat în Finanțe-Bănci (BANCAS), Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, Academia de Studii Economice din București (2015); program de masterat în Dreptul Afacerilor, Facultatea de Drept, Universitatea din București (2007); studii de licență, Facultatea de Drept, Universitatea din București (2006). 

Publicații – autor a peste 15 lucrări publicate în reviste de drept, participând la numeroase conferințe naționale și internaționale în domeniul judidic. 

Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăseasca în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc. De asemenea, aceste inregistrari/clipuri/fotografii vor putea fi preluate si de catre partenerii contractuali si/sau media ai Universul Juridic SRL cu diseminare pe retele de socializare, posturi tv, site-uri proprii, clipuri promo, etc.