AUR – poziţia a doua, în sondajul INSCOP Research

5 iul. 2023
Vizualizari: 463

Centrala nucleară de la Zaporojie revine în atenția mass-mediei europene și românești, după ultimele declarații ale oficialilor ruși și ucraineni, care pun în alertă Ucraina.

„Rusia și Ucraina s-au acuzat marți reciproc că pun la cale un atac iminent asupra centralei nucleare Zaporojie, care este controlată de ruși și care face de mult timp subiectul unor acuze și suspiciuni reciproce”, relatează Reuters, citată de News.ro.

Renat Karceaa, consilier al șefului Rosenergoatom, agenția care operează rețeaua nucleară a Rusiei, a declarat că Ucraina plănuiește să arunce asupra centralei muniții îmbibate cu deșeuri nucleare transportate de la o altă centrală nucleară.

„La adăpostul întunericului, în noaptea de 5 iulie, armata ucraineană va încerca să atace stația Zaporojie folosind echipamente de precizie cu rază lungă de acțiune și drone de atac kamikaze”, a declarat Karceaa la televiziunea rusă, citat de agențiile de presă rusești, scrie News.ro.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a scris pe Twitter că într-o convorbire telefonică avută cu Președintele Franței i-a spus lui Emmanuel Macron că: „trupele de ocupație pregătesc provocări periculoase la (centrala nucleară) Zaporojie”, notează News.ro.

„Un comunicat transmis de forțele armate ucrainene invocă «date operaționale» potrivit cărora «dispozitive explozive» au fost amplasate marți pe acoperișul celui de-al treilea și al patrulea reactor al centralei. Un atac este posibil «în viitorul apropiat», susține Kievul. «Dacă ar fi detonate, acestea nu ar deteriora reactoarele, dar ar crea o imagine că bombardamentul a fost efectuat de partea ucraineană», se arată în comunicatul publicat pe Telegram. Armata ucraineană dă asigurări că este «pregătită să acționeze în orice circumstanțe»”, relatează News.ro.

Întâlnirea de la Berlin dintre Olaf Schol și Marcel Ciolacu pune bazele unei colaborări militare mai strânse între Germania și România, plan care prevede printre altele și prezența permanentă a militarilor germani pe teritoriul României.

„Cunosc decizia Germaniei de a trimite 4.000 de soldați. Eu sper cât de curând pe teritoriul României să avem militari permanenți. Este evident că va fi un conflict de durată. Mai mult, cu toții ne-am fi așteptat poate să se închidă acest conflict din această ofensivă a Ucrainei, dar cu toții știm că nu se putea acest lucru. Datele care sunt publice poate nu sunt atât de încurajatoare, dar sunt ferm convins că lucrurile în teatrul de operații în acest moment arată altfel”, a arătat Premierul Marcel Ciolacu, într-o conferință de presă comună cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, scrie News.ro.

„Da, cred că pe teritoriul României trebuie să existe trupe germane permanente și sper ca împreună cu domnul cancelar să luăm deciziile cât mai rapid în acest sens și în acest demers”, a mai spus Ciolacu, mai scrie News.ro.

Comisia Europeană a finalizat raportul anual privind statul de drept, în întreaga Uniune. Politico a obținut acest raport și prezintă câteva dintre concluziile lui pentru România.

„În raportul anual anual privind statul de drept, publicat miercuri, Comisia recomandă României următoarele: 1. Finalizarea procesului inițiat în vederea luării în considerare a recomandărilor cuprinse în avizul Comisiei de la Veneția privind legile justiției, în special de finalizarea evaluării efectuate de grupul de experți la nivel înalt. 2. Luați măsuri, în special la nivel operațional, pentru a răspunde preocupărilor rămase cu privire la cercetarea și urmărirea penală a infracțiunilor în justiție, inclusiv în ceea ce privește infracțiuni de corupție, ținând cont de standardele europene. 3. Continuarea eforturilor de asigurare a resurselor umane adecvate pentru sistemul de justiție, inclusiv pentru procuraturii, luând în considerare standardele europene privind resursele pentru sistem judiciar.
4. Introducerea, fără întârziere, a regulilor de lobby pentru deputații în Parlament. 5. Întărirea eforturilor de consolidare a regulilor și mecanismelor de îmbunătățire a independenței guvernanța și independența editorială a mass-media de serviciu public ținând cont de Standarde europene privind mass-media de serviciu public. 6. Întărirea eforturilor pentru a asigura consultări publice eficiente înainte de adoptarea legislației. 7. Întărirea eforturilor pentru obținerea acreditării unei Instituții Naționale pentru Drepturile Omului luând ținând cont de Principiile ONU de la Paris”
, relatează Gândul, citând Politico.

Libertatea scrie azi despre rezultatului sondajului INSCOP Research din luna iunie a.c.

„PSD se menține pe primul loc ca intenție de vot, potrivit, dar a pierdut opt procente de când a intrat la guvernare. Alianța pentru Unirea Românilor a depășit pragul de 20%, în timp ce PNL rămâne pe poziția a treia ca opțiune de vot. PNL a fost partidul cel mai afectat de guvernare, potrivit datelor INSCOP Research, care analizează evoluția intenției de vot în ultimii doi ani. Liberalii se află pe locul al treilea ca intenție de vot cu 18%. Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, arată că PNL a avut o evoluție oscilantă, scorul partidul variind în ultimii doi ani între 26.6% în iunie 2021 și 18% în iunie 2023. Sondajul INSCOP Research indică o erodare la guvernare a PSD, partid care scade ca intenție de vot de la 36.6% în octombrie 2021, moment în care se afla în opoziție, la 28.7%, în iunie 2023, lună din care social-democrații au funcția de premier, pe Marcel Ciolacu”, notează Libertatea.

„USR se află pe locul al patrulea ca intenție de vot cu 12.7%. Partidul păstrează aproape același scor electoral ca în perioada când se afla la guvernare. În iunie 2021, Uniunea avea 13.2%, iar la plecarea de la guvernare, septembrie 2021, partidul scăzuse sub 10%. Un sondaj efectuat la comanda USR, în luna iunie, cota PSD cu 28%, AUR cu 22%, PNL – 18%, iar USR cu 13%”, mai scrie Libertatea.

Podul care leagă Tulcea de Brăila, început în 2018 și ale cărui costuri s-au ridicat la aproximativ 500 de milioane de euro va fi inaugurat joi, 6 iulie.

„Administrația Prezidențială a confirmat că Președintele Klaus Iohannis va participa joi, 6 iulie, la inaugurarea Podului de la Brăila, unde va rosti o alocuțiune de la ora 11.00. Totodată, premierul Marcel Ciolacu va fi și el prezent, iar ședința de guvern, programată joi, a fost reprogramată pentru vineri”, scrie Libertatea.

„Podul suspendat peste Dunăre, supranumit «Golden Gate» de Brăila, leagă Tulcea și Brăila și are o lungime de 2 kilometri, dintre care jumătate reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila și 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. Înălțimea podului este de 200 de metri, iar lățimea totală este de 31 de metri și cuprinde patru benzi de circulație a câte 3,5 metri lățime. La momentul finalizării, podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va fi cel mai mare pod din România și al treilea din Europa, din punctul de vedere al deschiderii centrale și al lungimii. Podul peste Dunăre este cea mai scumpă construcție de acest gen din istoria României, cu o valoare estimată de 500 de milioane de euro, și al doilea proiect de infrastructură de pe tot cursul Dunării, după Porțile de Fier”, mai arată Libertatea.

Presa mai scrie că primul medicament creat în întregime de inteligența artificială-AI a început să fie testat pe oameni.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„Fabricat de o companie farmaceutică din Hong Kong, produsul identificat printr-un cod de cifre și litere nu a primit încă o denumire comercială. Medicamentul este destinat tratării unei boli pulmonare cronice, denumită fibroză idiopatică”, după cum scrie Revista Europeană de Farmacie, conform antena3.ro, scrie România liberă.

Seară liniștită!

 

AUR – poziția a doua, în sondajul INSCOP Research was last modified: iulie 5th, 2023 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: