Au fost soluţionate 265.000 de cereri de amânare a ratelor la bănci

19 mai 2020
Vizualizari: 538

Hotărârea de Guvern prin care se instituie starea de alertă, începând cu data de 18 mai 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial.

„Printre măsurile prevăzute sunt obligativitatea purtării măștilor, interdicția de a circula, în localități, în grupuri mai mari de trei persoane care nu sunt din aceeași familie, interzicerea mitingurilor și concertelor, suspendarea zborurilor și menținerea mai multor puncte de frontieră închise, dar și suspendarea cursurilor școlare”, scrie News.ro.

 „Criza din sănătate provocată de noul coronavirus ar putea duce la cea mai mare recesiune în rândul țărilor est-europene, de la căderea Cortinei de Fier”, se arată într-o analiză Bloomberg, despre care scrie Adevărul.

„În timp ce țările care se întind de la Marea Baltică până la Marea Neagră nu au avut număr record de morți din cauza COVID-19, acestea au fost însă puternic lovite de închiderea fabricilor și a magazinelor, de scăderea profiturilor companiilor și de creșterea ratei șomajului”, scrie Bloomberg, citat de Mediafax și preluat de Adevărul.

„În timp ce țările care se întind de la Marea Baltică până la Marea Neagră nu au avut număr record de morți din cauza COVID-19, acestea au fost însă puternic lovite de închiderea fabricilor și a magazinelor, de scăderea profiturilor companiilor și de creșterea ratei șomajului, scrie Bloomberg, citat de Mediafax. Creșterea economică a fost încetinită anual în Polonia și înjumătățită în Ungaria, de la sfârșitul anului 2019. Economiile Cehiei și a Slovaciei s-au micșorat, în timp ce ale României și Bulgariei au rămas la limita extremă, în ciuda așteptărilor unei scăderi viitoare din aprilie până în iunie”, mai scrie Adevărul, citând analiza Bloomberg.

Deși previziunile nu par favorabile României, economia țării a crescut în primul trimestru, potrivit datelor prezentate de către Institutul Național de Statistică (INS).

„Economia României a crescut cu 2,4% pe serie brută și cu 2,7% pe serie ajutată sezonier în primul trimestru din acest an comparativ cu anul trecut, potrivit datelor prezentate de către Institutul Național de Statistică (INS). Comparativ cu ultimul trimestru din 2019, Produsul Intern Brut a crescut cu 0,3%”, scrie Libertatea.

Presa notează că băncile din România au soluționat 265.000 de cereri de amânare a ratelor, multe avizate pozitiv.

„Până acum au fost soluționate 265.000 de dosare, adică 83% dintre solicitări, arată Asociația Română a Băncilor într-un comunicat”, notează Libertatea.

„Românii pot cere amânarea plății ratelor pe maximum 9 luni, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020. Conform Ordonanței 37/2020, banca analizează solicitarea formulată de client și în termen de maximum 15 zile de la data primirii solicitării comunică acestuia decizia. În cazul aprobării solicitării debitorului, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data comunicării de către client a solicitării de suspendare către bancă”, scrie Libertatea.

„Băncile trag însă un semnal de alarmă și spun că trebuie să beneficieze de măsură doar cei care au fost afectați de criză. Curtea Constituțională a declarat, recent, neconstituțională legea prin care PSD dorea amânarea tuturor ratelor, inclusiv a rău-platnicilor”, mai arată Libertatea.

Turismul și industria Horeca au fost puternic afectate de măsurile luate pentru evitarea îmbolnăvirii populației cu COVID-19. După trecerea la starea de alertă, Guvernul se gândește să repornească și aceste două sectoare.

„Terasele vor fi redeschise pe 1 iunie, iar pe 15 iunie românii vor putea să meargă pe litoral pentru că se vor deschide hotelurile, restaurantele și plajele. În cazul în care numărul de infectări cu coronavirus nu va creștere, pe 1 iulie turismul românesc va fi redeschis. Acestea sunt principalele concluzii ale întâlnirii pe care premierul Ludovic Orban a avut-o cu reprezentanții industriei Horeca. În ultimele zile, în România s-a consemnat o scădere a cazurilor de îmbolnăvire, a pacienților la ATI iar în ultimele 24 de ore nu s-a anunțat niciun deces”, scrie Cotidianul.

„În cadrul webinarului «Horeca Manager 2.0 | Ospitalitatea – Punct și de la capăt!», Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei și responsabil cu industria de turism, a declarat că atât el, cât și colegii săi trebuie să fie atenți cum vor scrie și implementa restricțiile de funcționare ale localurilor din ospitalitate în viitorul apropiat, pentru a evita riscul ca acestea să se îndepărteze de la scopul fundamental al ospitalității, respectiv starea de bine a clientului. Acesta a menționat însă că o parte a Guvernului își exprimă constant temerea de revenire a unui al doilea val de îmbolnăviri după perioada de relaxare a restricțiilor, ce a început cu data de 15 mai”, mai notează Cotidianul.

Seară frumoasă!

Au fost soluționate 265.000 de cereri de amânare a ratelor la bănci was last modified: mai 19th, 2020 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: