A fost promulgată Legea privind statutul poliţiştilor de penitenciare

23 iul. 2019
Vizualizari: 645

În perspectiva viitoarelor alegeri din România, este interesant să analizăm ce se întâmplă pe scena politică din țara vecină, Ucraina. Cetățenii ucrainenii i-au oferit și mai multă putere noului lor președinte Volodimir Zelenski, partid său obținând singur o majoritate absolută în Parlament, în alegerile legislative anticipate din această duminică.

„La trei luni după alegerea triumfală a acestui fost umorist novice în politică, cu promisiunea «spargerii sistemului», formațiunea sa a obținut un scor fără precedent, dându-i mână liberă să formeze un Guvern și să reformeze această țară devastată de un război cu separatiști proruși și care se confruntă cu grave dificultăți economice. Partidul prooccidental Servitorul Poporului, care poartă numele serialului de televiziune în care Zelenski juca un președinte, a obținut 42,4% din voturile exprimate, potrivit unor rezultate publicate de Comisia Electorală după numărarea a aproape jumătate din buletinele de vot”, notează News.ro.

Deschidem Actualitatea internă cu o demitere din structurile Executivului.

„Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că marți, 23 iulie, îl va demite pe președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, dacă acesta nu își va da demisia. Dăncilă a afirmat că a cerut ministrului Sănătății să propună un înlocuitor. (…) CNAS a anunțat, pe 10 iulie, că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă în regim off-line”, scrie Cotidianul.

Ministrul Finanțelor caută o soluție pentru criza de personal din România.

„Studii superioare precondiționate de rămânerea în țară. Este o idee mai veche a politicienilor români pe care o afișează public regulat. Nu mai departe de zilele trecute, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că statul investește mult în educația studenților, așa că aceștia ar trebui ca după terminarea facultății să rămână să lucreze mai mulți ani în România”, notează Adevărul.

„Nu cumva ar fi corect din toate punctele de vedere ca studenții un număr de ani de zile să lucreze în România după terminarea facultății? Statul român investește foarte mult în studenți, dar după aceea marea lor parte se duc… (să muncească în alte state – n.r.)”, a declarat Eugen Teodorovici, duminică seara, la Antena 3, mai scrie Adevărul.

Ieri, președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind statutul polițiștilor de penitenciare.

„Ministrul Justiției, Ana Birchall, spune că legea, care era așteptată de mai bine de șapte ani de angajații din sistem, conține prevederi moderne și le conferă identitate profesională acestora, pentru că se armonizează conținutul prevederilor legale cu prevederile deciziilor Curții Constituționale și pentru că înlătură lacune de reglementare sau interpretări contradictorii”, scrie News.ro.

Tribunalul București a decis, luni, condamnarea fostului primar și lider politic Gheorghe Ștefan la trei ani și nouă luni de închisoare.

„Fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan a fost condamnat, luni, de Tribunalul București, la trei ani și nouă luni de închisoare pentru trafic de influență, în al optulea dosar de corupție «Poșta Română», în care prejudiciul este de 2,2 milioane de lei. (…) De asemenea, instanța a decis să mențină liberarea condiționată din această pedeapsă. Instanța a mai decis să ridice măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului prin ordonanța procurorului din 27 decembrie 2016 și să respingă ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă Poșta Română”, scrie News.ro.

Presa mai scrie despre avertismentele de călătorie emise de MAE.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecție Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendiu de vegetație (grad 4 din 5) în data de 22 iulie 2019, pe fondul vântului și al temperaturilor ridicate pentru regiunea Attica, Insula Eghina, Insula Salamina și sudul Insulei Evia”, transmite MAE, într-un comunicat de presă citat de Cotidianul.

„Avertisment MAE pentru românii care vor în Franța. Ministerul de Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că serviciul local de meteorologie – Météo France a prognozat un nou episod de caniculă intensă în majoritatea regiunilor franceze, începând din data de 22 iulie 2019 și până la sfârșitul săptămânii”, mai scrie Cotidianul.

La finalul Revistei semnalăm un proiect ambițios al Companiei Microsoft care poate schimba fundamental viața noastră.

„Compania Microsoft a investit un miliard de dolari în cel mai ambițios proiect de cercetare în domeniul inteligenței artificiale din Silicon Valley – un aparat cerebral artificial care să poată fi conectat la sisteme de tip cloud”, informează cotidianul Financial Times, citat de Mediafax.

„Testăm o ipoteză care era de la începutul acestui domeniu: că o rețea neurală apropiată de mărimea unui creier uman să fie pregătită pentru a deveni sistem de inteligență artificială generală. Dacă ipoteza este reală, progresul pentru omenire va fi remarcabil”, a declarat Greg Brockman, fondatorul și președintele proiectului OpenAI, mai scrie Mediafax.

Seară frumoasă!

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II
A fost promulgată Legea privind statutul polițiștilor de penitenciare was last modified: iulie 23rd, 2019 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: