11 bănci din România sancţionate de ANPC pentru modul de calcul al ratelor

17 mai 2023
Vizualizari: 243

Deschidem, în această seară, Revista presei cu un control ANPC care ne dezvăluie modul în care ani de zile mai multe bănci din România au calculat ratele clienților în defavoarea acestora.

„Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a identificat practici comerciale înșelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor la 11 bănci de pe piața locală, acestea fiind sancționate cu 550.000 de lei”, scrie România liberă.

„În cadrul activității sale de supraveghere a pieței, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de verificări a modului în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu și lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valuta, precum și dacă elementele prevăzute în condițiile contractuale respectă drepturile consumatorilor. Până în acest moment, au fost verificate 11 operatorii economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, la care ANPC a identificat fapte contravenționale, respectiv practici comerciale înșelătoare săvârșite de aceștia cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat și 75% dobândă. Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă”, se arată într-un comunicat transmis de ANPC, mai notează România liberă.

„Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancțiunea contravențională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului. Aplicând această măsură, consumatatorii medii pot beneficia de egalitatea dintre părțile contractului, dar se și asigură echilibrul contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacționare în cunoștință de cauză și de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înșelător” se mai arată în comunicat, scrie România liberă.

„Statele Uniunii Europene și-au dat marți acordul final pentru primul set cuprinzător de reguli din lume pentru reglementarea activelor cripto, exercitând astfel presiuni asupra unor țări precum Marea Britanie și Statele Unite pentru a le ajunge din urmă”, transmite CNBC, scrie News.ro.

Reglementarea pieței cripto a devenit urgentă pentru autoritățile de reglementare după prăbușirea platformei criptografice FTX.

„Evenimentele recente au confirmat nevoia urgentă de a impune reguli care să îi protejeze mai bine pe europenii care au investit în aceste active și să prevină utilizarea abuzivă a industriei cripto în scopuri de spălare a banilor și finanțare a terorismului”, a declarat Elisabeth Svantesson, ministrul de finanțe pentru Suedia, care deține președinția UE, arată Libertatea.

„Regulile impun firmelor care doresc să emită, să comercializeze și să protejeze active cripto, active tokenizate și monede stabile în blocul de 27 de țări să obțină o licență. Firmele cripto spun că doresc certitudine în reglementare, punând presiune asupra țărilor să copieze regulile UE și asupra autorităților de reglementare să vină cu norme globale pentru activitatea transfrontalieră”, mai notează Libertatea.

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a obținut un acord de principiu din partea Comisiei Europene pentru decontarea din fonduri europene a sumelor alocate din bugetul de stat pentru compensarea prețului la energie pentru IMM-uri și beneficiarii prin Fondul de Tranziție Energetică.

„Pentru evitarea riscului de pierdere a banilor europeni, ministrul Marcel Boloș a obținut un acord de principiu din partea Comisiei Europene pentru ca sumele alocate din bugetul de stat pentru compensarea prețului la energie pentru IMM-uri și beneficiari prin Fondul de Tranziție Energetică să fie decontate din fonduri UE, în valoare de până la 500 milioane de euro. Acesta dorește introducerea unor măsuri excepționale de utilizare a fondurilor pentru sprijinirea IMM-urilor afectate în special de creșterea prețurilor la energie”, scrie România liberă, citând Agerpres.

Presa mai scrie, azi, că în cadrul Consiliului Politic Național al PSD s-a decis ca pentru funcțiile de secretar de stat și de membru în cabinetele demnitarilor să nu mai fie numite persoane care fac cumul cu pensii speciale.

„Avem o decizie luată astăzi în cadrul Consiliului Politic Național – pentru nicio funcție de secretar de stat sau membru al unui cabinet al unui demnitar să nu mai fie persoane care fac cumul de pensii speciale. Este deja o decizie politică luată în interiorul PSD”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu, scrie Cotidianul.

„Marcel Ciolacu a reiterat că își dorește ca Sorin Grindeanu să rămână și în Guvernul care va fi alcătuit la rotația premierilor. El a menționat, totodată, că Mihai Tudose «are loc în orice Cabinet»”, mai arată Cotidianul.

WhatsApp anunță lansarea Chat Lock, o nouă funcționalitate prin care Meta încearcă să crească percepția de securitate a utilizatorilor.

„Chat Lock costă, în primul rând, într-un folder în care pot fi mutate conversațiile sensibile. Accesul la acesta poate fi securizat cu o parolă sau cu mijloacele de autentificare biometrice disponibile, precum scanarea amprentei sau recunoașterea facială. Mai mult, notificările pentru conversațiile securizate cu Chat Lock nu vor afișa numele expeditorului și nici conținutul mesajelor respective, pentru a nu putea fi văzute de alte persoane. Noua facilitate se adaugă celorlalte opțiuni de securitate pe care WhatsApp le oferă deja. Conversațiile realizate cu aplicația deținută de Meta folosesc unul dintre cei mai puternici algoritmi de criptare E2E. În plus, accesul general la WhatsApp poate fi și el protejat biometric”, scrie News.ro.

Seară liniștită!

 

11 bănci din România sancționate de ANPC pentru modul de calcul al ratelor was last modified: mai 17th, 2023 by Claudiu Pamuc
Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: