Misiune dificilă pentru Dacian Cioloş

12 oct. 2021
Vizualizari: 270

La finalul consultărilor cu partidele parlamentare de luni, Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a luat decizia să-l nominalizeze pe Dacian Cioloș pentru postul de viitor premier, urmând ca acesta să-și formeze viitorul cabinet și să obțină sprijinul parlamentar necesar votului de încredere din Parlament pentru cabinetul său.

Formațiunile politice au venit cu diferite abordări, cu diferite propuneri, așa cum reprezentanții acestor formațiuni le-au prezentat și opiniei publice. Din toate aceste propuneri, eu am reținut una, pe care o voi și pune în practică, și anume am decis să desemnez pentru poziția de candidat la funcția de Prim-ministru pe domnul Dacian Cioloș”, a declarat Președintele, scrie News.ro.

După cum știm, după această desemnare, liderul USR, Dacian Cioloș, are la dispoziție, potrivit Constituției, 10 zile pentru a obține cele 234 de voturi necesare pentru a obține votul de încredere în Parlament. În cazul în care nu va reuși, poate să-și depună mandatul de premier desemnat, anunțând eșecul formării majorității, sau poate să se prezinte în fața Parlamentului, pentru a fi respins prin vot.

„În concordanță cu atitudinea noastră coerentă încă de la momentul alegerilor parlamentare, primul pas este să invităm, marți, PNL, UDMR și minoritățile naționale la discuții pentru formarea unui nou Guvern. Cerem refacerea coaliției în formula ei inițială și așteptăm un gest de reciprocitate din partea foștilor noștri colegi. Sperăm ca, în ultimul ceas, aceștia să dea dovadă de responsabilitate politică. Am decis în Biroul Național să trimitem invitații oficiale pentru a ne întâlni chiar începând de mâine cu PNL, UDMR și parlamentarii minorităților, pentru a discuta reformarea coaliției de guvernare”, a declarat Dacian Cioloș, într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.

La scurt timp după desemnarea lui Dacian Cioloș pentru postul de premier, au apărut și reacțiile principalilor lideri politici.

PSD nu va vota niciodată un nou Guvern Zero. Am dat jos Guvernul Cîțu cu o moțiune de cenzură în care am criticat și prestația miniștrilor USR. PNL și USR au distrus cot la cot România timp de un an de zile. Toată România știe acest lucru. Să se voteze partenerii alianței pierzătorilor între ei. Altfel, este clar că, în actuala conjunctură, nu se poate forma o majoritate stabilă care să guverneze eficient România”, a scris Marcel Ciolacu, luni seară, pe pagina sa de Facebook, notează România liberă.

Presa consemnează și reacția premierului interimar Florin Cîțu la nominalizarea Președintelui.

„Am luat act de desemnarea făcută de Președintele Klaus Iohannis. De astăzi, responsabilitatea lui Dacian Cioloș, ca premier desemnat, este una imensă. Are acum posibilitatea să negocieze cu partidele care au susținut moțiunea de cenzură (PSD și AUR), pentru a forma majoritatea necesară învestirii unui Guvern stabil”, a scris Florin Cîțu pe pagina personală de Facebook, scrie Evenimentul Zilei.

„PNL va discuta cu domnul Cioloș, după ce acesta va găsi soluția unei majorități împreună cu aliații săi de la moțiunea de cenzură, PSD și AUR. Mâine, PNL va discuta situația politică la zi, într-o ședință BPN”, se mai arată în postarea premierului interimar Florin Cîțu, mai notează Evenimentul Zilei.

Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, spune că partidului său îi va fi „foarte greu” să susțină un Guvern condus de Dacian Cioloș, după ce USR a format o coaliție de conjunctură cu AUR”.

„Sigur, vom discuta, vom sta la masă, dar va fi destul de dificil să ne convingem colegii din UDMR – senatori și deputați – să susțină un Guvern condus de Dacian Cioloș. Vom discuta această situație în forurile statutare, dar va fi dificil pentru noi să acceptăm un Guvern condus de Dacian Cioloș. Poate Președintele s-a gândit că există acea majoritate care s-a conturat și la moțiune. Nu știm, în acest moment, pe ce s-a bazat Președintele, pe ce și-a bazat această convingere că ar putea exista o majoritate care l-ar vota pe Dacian Cioloș. Singurul element obiectiv este moțiunea de cenzură, alte elemente obiective nu avem în acest moment”, a spus Csoma Botond, scrie Digi24.

Deputatul George Simion, copreședinte AUR, consideră că nominalizarea lui Dacian Cioloș pentru funcția de prim-ministru „pare doar un joc politic”.

„Până la următoarea reacție, nominalizarea asta pare doar un joc politic și așteptăm următoarea mișcare a Președintelui. (…) Ne bucurăm foarte mult că există reacții din partea Președintelui la presiunea pe care am pus-o, dar, din nefericire, Klaus Iohannis încalcă, în momentul ăsta, tocmai ceea ce el spune. Nu este o majoritate care să îl susțină pe Dacian Cioloș”, a declarat, pentru Agerpres, George Simion.

În finalul Revistei, scriem despre decizia luată în privința formei de învățământ, adoptată în localitățile cu număr mare de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat luni, într-o conferință de presă, că inspectoratele școlare județene vor aproba toate solicitările venite din partea conducerilor școlilor de a trece în online.

„Resping categoric acea fugă de răspundere manifestată, în puține situații, dar manifestată, din partea unor directori de școli care, neînțelegând că atunci când ești directorul unei școli ți-ai asumat responsabilitatea gestionarii situației din acea școală, așteaptă la nivel uniform o decizie centralizată, o decizie centralizată care nu poate fi luată tocmai din cauza condițiilor diferite între cele 17.632 de școli”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, scrie Libertatea.

„Situația este diferită într-o școală care are clase cu număr redus de elevi și în care se învață într-un singur schimb, față de o școală în care sunt trei schimburi cu efective duse la maximum din perspectiva numărului de elevi. Aceste situații sunt cunoscute doar la nivelul școlii și atunci, separat de regulile generale, cunoscute, cele două, avem posibilitatea trecerii în online a oricărei școli din România, se emite această solicitare prin conducerea școlii, care este singura capabilă să cunoască realitățile din acea școală”, a mai arătat ministrul Educației, notează Libertatea.

Seară frumoasă!

Misiune dificilă pentru Dacian Cioloș was last modified: octombrie 12th, 2021 by Claudiu Pamuc
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: