Relaţiile ruso-americane, la „un minim istoric foarte periculos”

4 aug. 2017
Vizualizari: 1133

Pe zi ce trece relațiile ruso-americane se deteriorează. Întâlnirea Trump-Putin de la Summitul G20 nu a reușit să relanseze relațiile dintre cele două țări. Acest fapt este comentat și de jurnaliștii de la The Washington Post, într-o analiză publicată azi de Mediafax.

„Relațiile dintre Statele Unite și Rusia au atins un nou punct minim, fiind marcate de serii de sancțiuni, astfel că, după 25 de ani, cele două țări se îndreaptă spre un nou Război Rece”, comentează cotidianul The Washington Post, citat de Mediafax.

„Vladimir Putin a ales să anexeze Crimeea de la Ucraina și apoi să instige, în 2014, la un conflict separatist în estul Ucrainei, încălcând toate normele postbelice privind suveranitatea națională. Războiul din regiunea ucraineană Donbas a fost o tactică a lui Vladimir Putin de a genera instabilitate în Ucraina după ce președintele Viktor Ianukovici, un aliat, a demisionat pe fondul protestelor masive. Vladimir Putin era deranjat de hotărârea Ucrainei de a semna un acord cu Uniunea Europeană. Dar Ucraina nu este un vasal al Rusiei, iar pretențiile lui Vladimir Putin în sensul unei sfere de influență nu sunt valide. Sancțiunile impuse de Statele Unite și Europa au fost o reacție la impulsul neinspirat al lui Vladimir Putin de a utiliza violența ca instrument de intimidare și coerciție”, explică The Washington Post, citat de Mediafax.

„Rusia acuză că protestele masive care au condus la înlăturarea Administrației Viktor Ianukovici au fost organizate cu susținerea Occidentului”, mai scrie Washington Post.

În aceeași notă sunt și declarațiile recente ale secretarului general al Alianței atlantice, Jens Stoltenberg, într-un interviu la CNN, după cum notează Agerpres: „Relațiile NATO cu Rusia „nu au fost niciodată atât de dificile” de la sfârșitul Războiului Rece, a declarat joi „Trebuie să angajăm un dialog politic cu Rusia, încercând să evităm o altă creștere a tensiunilor și un nou Război Rece, a mai spus el, la câteva ore după ce președintele american Donald Trump a postat pe Twitter că starea relațiilor dintre Washington și Moscova este la „un minim istoric foarte periculos”. 

Washington-ul și Bruxelles-ul fac eforturi pentru aducerea țărilor din Balcani mai aproape de NATO și UE, pentru a putea consolida flancul estic al Alianței.

„Vicepreședintele Statelor Unite, Mike Pence, a declarat, miercuri, că viitorul statelor din Balcani este alături de Occident, reafirmând angajamentul Washingtonului pentru această regiune în care Rusia caută să-și restabilească influența istorică”, informează ABC News, scrie Mediafax.

Într-un context politic și militar atât de încordat între Rusia și NATO, România este preocupată de consolidarea industriei de apărare.

Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, a declarat, joi, la Digi24, notează Cotidianulcă: „elicopterele de atac pe care România intenționează să le achiziționeze vor fi produse în România, compania producătoare, Bell Helicopter, dându-și acordul pentru acest lucru”.

„Guvernul din care fac parte și-a propus ca toate achizițiile de echipamente militare să aibă o componentă de dezvoltare economică în țară. Reprezentanții Bell Helicopter sunt de acord ca aceste elicoptere să fie produse în România”, a spus Adrian Țuțuianu, precizând că va fi înființată o societate cu capital mixt, român și american, mai arată Cotidianul.

Mediafax anunță o vizită a președintelui Franței în România, chiar în această lună, vizită care ar putea perfecta noi acorduri între România și Franța.

„Președintele Franței, Emmanuel Macron, va veni într-o vizită oficială în România la finalul lunii august, în urma unei invitații a președintelui Klaus Iohannis, au declarat joi, pentru Mediafax, surse oficiale”, scrie Mediafax.

La marginea unei Europe sfâșiate de terorism și lovite de semieșecul proiectului european comun, (prin Brexit-ul englez și tendințele centrifuge și naționaliste ale unor guverne europene), România încearcă să își onoreze angajamentele față de NATO și UE, în imediata vecinătate a Rusiei, care după ocuparea estului Ucrainei, încearcă să-și consolideze poziția în Marea Neagră, la gurile Dunării și în Balcani, profitând de toate slăbiciunile UE. Relansarea economiei naționale, distrusă sistematic în anii de după Revoluția din 1989, care este singura cale pentru consolidarea statului român, pare să fie un fapt înțeles și de noul guvern, care caută investitori pentru domeniile strategice.

Seară frumoasă!

Relațiile ruso-americane, la „un minim istoric foarte periculos” was last modified: august 4th, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: