Preşedintele – obligat de CCR să numească noii miniştri interimari

19 sept. 2019
Vizualizari: 471

Curtea Constituțională a României a admis, miercuri, sesizarea privind conflictul juridic între Guvern și președintele Klaus Iohannis, stabilind că șeful statului urmează să emită „de îndată” decretele de revocare a miniștrilor, precum și pe cele de desemnare a interimarilor.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, cu privire la pct. 1, 2 și 3 și cu unanimitate cu privire la pct. 4, a decis: Admite cererea și constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între primul-ministru, pe de o parte, și președintele României, pe de altă parte, determinat de refuzul revocării unor miniștri, la propunerea primului-ministru, potrivit art. 85 alin. (2) din Constituția României, republicată, precum și de refuzul tacit al președintelui României de a numi miniștri interimari, la propunerea primului-ministru, potrivit art. 107 alin. (3) din Constituția României, republicată”, se arată într-un comunicat al CCR transmis Agerpres.

„De asemenea, precizează Curtea, președintele urmează să emită de îndată decretele de revocare a miniștrilor, solicitate de premier în data de 26 august, precum și decretele de desemnare a miniștrilor interimari propuși pe 27 august. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică primului-ministru și președintelui și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, mai scrie Agerpres.

„Primul-ministru Viorica Dăncilă a precizat, miercuri, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național al PSD că va merge cu Guvernul în Parlament pentru remaniere”, scrie Agerpres.

Despre remaniere vorbește și  președintele Senatului, Teodor Meleșcanu. Acesta a explicat, la Digi24, că moțiunea de cenzură va arăta care este echilibrul forțelor politice în Parlament.

„Decizia CCR nu se discută, ci se aplică. Este obligatorie. Din acest punct de vedere s-au clarificat anumite aspecte, dar a rămas problema de bază referitoare la sprijinul Parlamentului, existența unei majorități în Parlament. Probabil va avea loc într-o perioadă scurtă de timp. Moțiunea de cenzură ne va da o idee foarte clară cu privire la echilibrul de forțe din Parlament și după aceea se vor adopta măsuri ca să poți să vii în fața Parlamentului, inclusiv prin negocieri politice care se pot face”, a declarat Teodor Meleșcanu, mai notează Agerpres.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că vrea să propună la Justiție tot un magistrat, „care să înțeleagă sistemul și care să aibă multă credibilitate în rândul magistraților”.

„Nu pot să spun persoana. Mi-aș dori să merg cu o persoană tot din rândul magistraților, care să înțeleagă sistemul și care să aibă multă credibilitate în rândul magistraților. De aceea am și propus-o pe Dana Gîrbovan. Cred că vom veni tot cu o persoană din rândul magistraților, nu cineva înregimentat politic, pentru că eu cred că tărie că politicul nu mai are ce căuta în justiție”, a declarat Viorica Dăncilă, la Antena 3, notează azi Cotidianul.

Cotidianul mai scrie că: „Premierul a reiterat că declarațiile Anei Birchall, referitoare la concluziile preliminare ale Grupului interministerial de muncă de la Ministerul Justiției, care nu susține funcționarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, sunt strict păreri personale”.

„Ana Birchall a anunțat, marți, că grupul de lucru interministerial coordonat de ministerul Justiției a ajuns la concluzii preliminare referitoare la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție, precizând că «sunt două concluzii și niciuna nu susține funcționarea în această formă a acestei instituții». Ministrul Justiției a precizat că nu a primit încă un punct de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii”, mai explică Cotidianul.

Revenim la Curtea Constituțională a României. CCR a respins miercuri, și sesizarea depusă de USR și PNL, în care se reclama neconstituționalitatea unor prevederi din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice.

„Deputatul USR Stelian Ion susținea că această lege «creează pârghiile pentru ca Poliția și Jandarmeria să îi bată pe protestatarii pașnici sau să îi ducă la secție și să îi țină, fără justificare, cât vor mai marii zilei». USR argumenta, în sesizarea depusă la CCR, că prevederile legii încalcă art. 1 alin. (5) și art. 53 din Constituție, care stabilesc că «în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie», respectiv cadrul în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți. Totodată, USR susținea că legea prin care sunt sporite puterile Poliției și Jandarmeriei încalcă art. 20 alin. (2) și art. 22 din Constituție, referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, respectiv dreptul la viață și la integritate fizică și psihică”, notează Agerpres în legătură cu sesizarea PNL-USR.

În încheierea Revistei, scriem despre modificările care ar putea interveni în condițiile de accesare a Programului „Prima Casă”. Senatul a adoptat, în ședința plenului de miercuri, propunerea legislativă pentru modificarea OUG 60/2009, astfel încât programului „Prima casă” să i se atribuie un caracter social, acesta devenind „O familie, o casă”.

Actul normativ prevede introducerea pragului de venit pentru beneficiarii programului, astfel că la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreună cu soțul sau soția nu pot depăși valoarea de 4.500 lei, iar pentru familiile cu unul sau mai mulți copii, la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăși 7.000 lei. (…) Avansul minim de 5% din prețul de achiziție este menținut, locuința fiind de maximum 70.000 euro, iar valoarea finanțăriii garantate este de maximum 66.500 euro. Alte prevederi ale proiectului vizează reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata programului pentru familiile cu un singur copil și cu un punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulți copii”, scrie Libertatea.

Propunerea legislativă va fi dezbătută în Camera Deputaților, care este în acest caz for decizional.

 

Seară frumoasă!

Președintele – obligat de CCR să numească noii miniștri interimari was last modified: septembrie 19th, 2019 by Claudiu Pamuc
Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: