Întâlnire ruso-americană

5 iul. 2017
Vizualizari: 992

Deschidem Revista presei de azi cu o știre de la Curtea Constituțională.

„Curtea Constituțională a României a respins miercuri obiecția de neconstituționalitate formulată de 51 de deputați PNL și USR cu privire la proiectul de modificare a Legii executării pedepselor”, au declarat pentru Agerpres surse din CCR.

Ar trebui amintit că pe 9 mai, Camera Deputaților a adoptat proiectul pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

„Prin modificarea Legii executării pedepselor, deținuții vor primi un beneficiu de șase zile care se vor considera executate la o perioadă de 30 de zile petrecute în condiții de detenție improprii. USR a susținut varianta beneficiului de trei zile acordate la 30 de zile în condiții improprii, deoarece perioada de șase zile este mult prea mare”, preciza la acea dată USR. Uniunea considera că este „excesivă” creșterea beneficiului în zile considerate executate de la 20% la 25% pentru munca remunerată, de la 25% la 33% pentru munca neremunerată și de la 33% la 50% pentru munca pe timp de noapte”, mai scrie Agerpres.

Comisia parlamentară care anchetează desfășurarea alegerilor din 2009 va avea un nou președinte. Actualul ministru al Economiei, Mihar Fifor, a demisionat de la conducerea comisiei.

„Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a informat conducerea Parlamentului că a demisionat de la șefia Comisiei de anchetă privind alegerile din 2009, ca urmare a preluării funcției din Guvern. Social-democrații o vor propune în locul lui Mihai Fifor pe deputatul Oana Florea, membră a Comisiei juridice”, au declarat, pentru News.ro, surse parlamentare.

În ultimele zile presa a scris despre discuțiile din interiorul DNA.

Hot News anunță deznodământul: „Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a semnat revocarea procurorilor Doru Țuluș și Mihaela Moraru Iorga de la DNA, care marți au fost audiați în Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Procurorul Mihaela Moraru Iorga spune că va contesta această decizie, adăugând că nu ține neapărat să iasă la pensie procuror, dar că a făcut un demers pe care l-a considerat „legitim și corect”. De asemenea, ea a spus că nu se aștepta să ca CSM să dea aviz privind revocarea sa și a lui Doru Țuluș”.

Guvernul caută bani pentru a putea implementa toate măsurile din planul de guvernare. Evident că face și diverse proiecții ca să știe pe ce bani s-ar putea baza în viitor. Se discută în ultimul timp despre introducerea impozitului pe cifra de afaceri. O reacție vine chiar de la președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

„Președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a declarat miercuri că introducerea impozitului pe cifra de afaceri va fi analizată de guvern și vor fi făcute simulări, subliniind că în cazul impozitului pe profit, firmele românești ajung să plătească mai mult decât cele străine”, scrie Mediafax.

În finalul Revistei amintim despre cea mai importantă întâlnire a acestui an: discuția dintre Trump și Putin.

„Reprezentanții Kremlinului și-au exprimat miercuri speranța că întâlnirea dintre președintele Rusiei, Vladimir Putin, și liderul Statelor Unite, Donald Trump, va ajuta la restabilirea unui dialog de lucru eficient între Washington și Moscova”, scrie Reuters, citat de News.ro.

„Un asemenea dialog este necesar între Moscova și Washington pentru a ajuta la rezolvarea conflictelor din lume”, se arată într-un comunicat al Kremlinului. Întâlnirea dintre cei doi lideri va avea loc vineri, în marja summitului G20 de la Hamburg. De asemenea, purtătorul de cuvânt al administrației ruse crede că această întâlnire va demonstra dacă există posibilitatea ca cele două țări să lupte împreună pentru combaterea terorismului din Siria. Dimitri Peskov a declarat că Putin se va folosi de prima sa întâlnire cu președintele american pentru a explica poziția Moscovei vizavi de conflictele din Siria și Ucraina”, mai scrie News.ro.

Ruși privesc cu optimism această întâlnire care ar putea crea un nou climat în estul Europei. O înțelegere ruso-americană ar putea contribui la distrugerea statului Islamic și restabilirea păcii în Siria.

Seară frumoasă!

Întâlnire ruso-americană was last modified: iulie 5th, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: