Germania, fără învingători

25 sept. 2017
Vizualizari: 795

Alegerile din Germania s-au încheiat. Rezultatele i-au surprins pe social-democrații lui Martin Schulz, care așteptau un vot masiv în favoarea lor.

„Uniunea Creștin-Democrată (CDU), formațiunea cancelarului Angela Merkel, se clasează pe primul loc, cu 33%, în urma alegerilor parlamentare din Germania, conform rezultatelor după numărarea voturilor din toate cele 299 de circumscripții electorale. Rezultatul este cel mai slab înregistrat vreodată de blocul electoral format din partidul Angelei Merkel, Uniunea Creștin-Democrată (CDU, centru-dreapta) și filiala bavareză a acesteia, Uniunea Creștin-Socială (CSU), dar îi asigură Angelei Merkel un al patrulea mandat de cancelar. Locul doi este ocupat de Partidul Social-Democrat, al lui Martin Schulz cu 20,5%, care înregistrează cel mai slab rezultat după 1933”, scrie Cotidianul.

În timp ce primele două clasate înregistrează rezultate mult mai slabe ca în alți ani formațiunea extremistă Alternativă înregistrează un rezultat cu adevărat surprinzător. „Pe poziția a treia se clasează formațiunea de extremistă Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta) care a obținut 12,6% din voturi. Este pentru prima dată după al doilea război mondial când o formațiune de extremă-dreapta este reprezentată în Parlamentul federal din Germania”, mai scrie Cotidianul.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi a oferit azi postului de radio Europa FM un interviu. Procurorul șef DNA a vorbit despre atacurile la adresa DNA.

„Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a afirmat, luni, că au apărut noi forme de atac la adresa instituției pe care o conduce, cum ar fi emailuri false trimise în numele procurorilor anticorupție sau denunțuri false adresate Inspecției Judiciare”, scrie Agerpres.

„Ne confruntăm cu aceste propuneri de modificări legislative, cu atacurile, cu tot felul de situații în care ni se spune că DNA-ul va fi reorganizat, că se vor tăia competențele, că se modifică legislația. Da, este un asalt asupra noastră. (…) Nu ne lăsăm intimidați, nu ne lăsăm hărțuiți și ne facem treaba. Nu facem nimic în plus sau în minus față de ce făceam în anii anteriori. Dar, sigur, tensiune există, pentru că este și acest asalt asupra noastră, dar noi nu cedăm. (…) Câtă vreme vom avea corupție în România, niciodată acest lucru nu se va termina”, a mai spus Laura Codruța Kovesi, mai notează Agerpres.

Doi miniștri din guvernul Tudose, Sevil Shhaideh și Rovana Plumb sunt în atenția DNA într-un nou dosar.

„Liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Ioan Munteanu, a anunțat că Biroul Permanent Național (BPN) al PSD a decis să le susțină pe vicepremierul Sevil Shhaideh și pe ministrul delegat al Fondurilor Europene, Rovana Plumb”, scrie Agerpres.

„Decizia conducerii PSD vine după ce, vineri, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a solicitat sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârșirea complicității la abuz în serviciu, în dosarul care o vizează și pe vicepremierul Sevil Shhaideh, referitor la trecerea ilegală a unei părți din Insula Belina și Brațul Pavel în administrarea Consiliului Județean Teleorman”, mai arată Agerpres.

Noul dosar de la DNA îi nemulțumește pe liderii PSD.

„Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat, luni, că la Consiliul Executiv (CEx) al partidului din această săptămână va cere revocarea lui Tudorel Toader din funcția de ministru al Justiției, acuzându-l că nu a luat atitudine împotriva DNA, în urma anchetei care le vizează pe Sevil Shhaideh și Rovana Plumb”, notează News.ro.

„Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost achitat luni de ÎCCJ în dosarul privind finanțarea ilegală a clubului Asesoft Ploiești. Decizia nu e definitivă”, scrie azi Agerpres.

Într-un alt caz cunoscut, dosarul CET Govora ICCJ s-a pronunțat. TVR anunță: „Dan Șova, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă. Decizia de condamnare a fost dată de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul CET Govora. Acuzația: trafic de influență. Hotărârea poate fi contestată la completul de 5 judecători de la Curtea Supremă. Instanța a mai dispus confiscarea sumei de 100.000 de euro de la Dan Șova și menținerea sechestrului asigurător pe bunurile sale”.

În finalul Revistei scriem despre un protest fără precedent în istoria recentă a România: la Brașov, cetățenii au ieșit în stradă cerând continuarea lucrărilor la aeroportul internațional Brașov-Ghimbav.

„Aproximativ 150 de persoane au protestat duminică seara în fața Prefecturii Brașov, clădire în care se află și sediul Consiliului Județean, nemulțumite de faptul că nu există aeroport la Brașov, deși toți politicienii brașoveni au promis în campaniile electorale de până acum că proiectul aeroportului internațional Brașov-Ghimbav este o prioritate pentru ei”, scrie Agerpres.

„Deocamdată la aeroportul internațional Brașov-Ghimbav s-a construit doar pista, în lungime de 2850 de metri și lată de 45 de metri, inaugurată în toamna anului 2014. Lucrările s-au executat în mandatul fostului președinte al Consiliului Județean, Aristotel Căncescu, cercetat în prezent pentru fapte de corupție. Începând cu anul 2015, când Aristotel Căncescu a fost suspendat din funcție orice demers pentru continuarea proiectul a încetat până la începutul anului 2017, când actualul președinte al CJ, Adrian Veștea, ales în 2016, a reluat la începutul acestui an demersurile pentru continuarea proiectului, alocând în bugetul județului pentru 2017 suma de 10 milioane de lei pentru continuarea investiției. Până acum s-a cheltuit pentru construcția pistei, a gardului care împrejmuiește cele 200 de hectare, nivelarea terenului și documentațiile necesare, suma de 24,7 milioane de euro. Întreaga investiție este evaluată la 57 de milioane de euro”, arată Agerpres.

Seară frumoasă!

Germania, fără învingători was last modified: septembrie 25th, 2017 by Claudiu Pamuc
Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: