„Foamea” de cultură: cărţi şi manuscrise vechi, în valoare de peste 2,5 milioane de lire sterline, furate din Londra, recuperate în Neamţ

18 sept. 2020
Vizualizari: 489

Facem ce facem, și noi, românii, reușim, mult mai bine ca alții, să devenim subiect în presa străină. După scandalul furtului unor tablouri celebre sau a unor diamante, acum a venit rândul cărților de colecție.

„Mai multe cărți și manuscrise vechi, în valoare de peste 2,5 milioane de lire sterline, care ar fi fost furate din Londra, au fost găsite în județul Neamț, în urma cooperării judiciare internaționale cu autoritățile din Marea Britanie și Italia”, anunță Poliția Română, scrie News.ro, adăugând că aceste bunuri au fost recuperate în urma unei percheziții domiciliare, în județul Neamț, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Marea Britanie, efectuată pe 16 septembrie.

„Cărțile includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo Galilei și ale omului de știință Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol Francisco Goya”, mai scrie News.ro.

Și, dacă până acum credeam că îmbunătățirea educației, a procesului de învățământ ar putea drept consecință reducerea infracționalității, un raport al Băncii Mondiale ne creionează un portret deloc măgulitor al viitoarelor generații, care vor crește și se vor instrui în România.

„Raportul din acest an include o analiză a dezvoltării capitalului uman, efectuată timp de zece ani, în perioada 2010-2020, în 103 țări, inclusiv în România. Această analiză arată că un copil născut astăzi în România va avea o productivitate de doar 58%, când va ajunge la maturitate, față de cât ar putea avea dacă ar beneficia de servicii de educație și sănătate adecvate. Potențialul de productivitate din prezent este mai mic decât cel de 60%, din urmă cu 10 ani. Această valoare este mai mică decât media din regiunea Europa și Asia Centrală, ce include și țările cu venituri ridicate”, notează Evenimentul Zilei.

„HCI este alcătuit din șase indicatori: probabilitatea de supraviețuire până la vârsta de 5 ani; anii de școlarizare estimați ai copilului; rezultatele armonizate ale testelor; calitatea învățării; rata de supraviețuire a adulților și proporția copiilor care nu suferă de deficiențe de creștere (datele privind acest ultim indicator nu sunt disponibile pentru România).Valoarea HCI a României reflectă nevoia unor îmbunătățiri urgente a rezultatelor în sănătate și educație: un copil din România se poate aștepta să finalizeze 11,8 ani de învățământ preșcolar, primar și secundar până la vârsta de 18 ani, comparativ cu 12,6 ani în 2010. Un copil în Franța se poate aștepta să finalizeze 13,8 ani. Atunci când anii de școlarizare sunt ajustați la calitatea învățării, Banca Mondială estimează că un copil din România beneficiază de doar 8,4 ani de învățare: un decalaj de învățare de 3,4 ani față de perioada de școlarizare”, precizează Banca Mondială”, mai arată Evenimentul Zilei.

„Franța a înregistrat joi 10.593 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore, un nou record de la lansarea testelor pe scară largă în țară, și 50 de noi decese”, a anunțat Serviciul pentru sănătate publică, scrie Evenimentul Zilei.

„Franța recomandă munca de acasă, după ce numărul cazurilor de COVID-19 a explodat. Ministrul francez al Muncii și Inserției Sociale, Elisabeth Borne, a precizat că francezii se află într-o situație foarte sensibilă. În total, 3.223 de bolnavi de COVID-19 au fost spitalizați în ultimele șapte zile, adică cu 247 mai mult în raport cu cifrele anunțate în ajun, dintre care 535 sunt la reanimare, a indicat serviciul menționat.Numărul de persoane decedate de COVID-19 a ajuns în Franța la 31.095, crescând cu 50 în ultimele 24 de ore, al doilea cel mai mare număr de decese din ultimele două luni”, mai arată News.ro.

Presa mai scrie despre Decizia CCR potrivit căreia o moțiune de cenzură depusă într-o sesiune parlamentară poate fi votată în altă sesiune parlamentară.

„Decizia Curții Constituționale, prin care a respins sesizarea guvernului în cazul moțiunii de cenzură, are consecințe surprinzătoare, atât pentru PNL, cât, mai ales, pentru PSD. Cu alte cuvinte, moțiunea de cenzură depusă de PSD în sesiunea extraordinară, cea care n-a întrunit cvorumul în Parlament și astfel nu s-a mai ajuns la vot, revine acum în actualitate”, scrie Cotidianul.

În încheierea Revistei scriem despre o ultima mare  tranzacție din  mass-media. Clever Business Transilvania anunță finalizarea cu succes a tranzacției prin care a preluat postul de televiziune Prima TV. Adrian Tomșa, acționar majoritar și membru în bordul Prima TV, anunță că obiectivul este ca postul TV să revină în topul televiziunilor comerciale din România, în următorii 3 ani.

„Clever Business Transilvania anunță finalizarea cu succes a tranzacției prin care a preluat postul de televiziune Prima TV. După achiziție, Prima TV s-a alăturat grupului media Clever, dezvoltat de antreprenorul clujean Adrian Tomșa. Achiziția Prima TV a reprezentat un proces complex, avându-se în vedere starea de reorganizare judiciară a societății vânzătoare, necesitatea obținerii acordului din partea Consiliului Concurenței, precum și necesitatea obținerii acordului din partea Consilului Național al Audiovizualului. Ca element specific, condiția impusă de Clever Business Transilvania pentru finalizarea acestei tranzacții, respectiv plată integrală  a impozitelor și taxelor restante către Bugetul de stat acumulate de către Vânzător, de peste 10 milioane de lei, a fost respectată. În acest sens, cumpărătorul, Clever Business Transilvania, a plătit direct către bugetul de stat, în numele vânzătorului, toate taxele restante, obținându-se astfel atestatul fiscal cu datorii zero către buget, element necesar pentru aprobarea de către CNA a tranzacției”, anunță Grupul Clever într-un comunicat, notează News.ro.

Seară frumoasă!

„Foamea” de cultură: cărți și manuscrise vechi, în valoare de peste 2,5 milioane de lire sterline, furate din Londra, recuperate în Neamț was last modified: septembrie 18th, 2020 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: